News
Petițiile adresate SFS
Pe parcursul lunilor
aprilie-iunie ale anului curent, conducerea Serviciului Fiscal de Stat a primit în audiență
171 de persoane, potrivit
datelor privind funcționarea sistemului de petiționare publicate de SFS. Pentru comparație,
în aceeași perioadă a anului 2018 în audiență au fost primite 206 persoane, iar în anul 2017 – 173 persoane.
În trimestrul II al anului 2019, Direcția securitate internă și anticorupție a SFS a recepționat spre examinare
12 petiții, cereri și sesizări,
mai puține decât au fost înregistrate în aceeași perioadă a anului 2018, când au fost primite 34 de petiții sau față de perioada similară din 2017, când au fost recepționate 21 de adresări.
În urma examinării petiţiilor și sesizărilor din trimestrul II al anului curent, au fost atenționați 2 funcționari fiscali.
Reamintim că, la 1 aprilie 2019, a intrat în vigoare Regulamentul cu privire la depunerea și recepționarea petițiilor, potrivit căruia acestea pot fi depuse organului fiscal în scris, expediate prin poștă sau fax și se consideră a fi depuse odată cu înregistrarea lor în cadrul SFS.
1329 views
The date of publishing:
13 July /2019 09:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
SFS | petiții | regulament | monitorul.fisc.md
0 comments
New account
Repeat password *
Sign in
Sign in can be to do with e-mail adresss or login
E-mail/Login *
Password *