News
Subvenționarea creării locurilor de muncă reprezintă ajutor de stat
Subvenționarea
creării locurilor de muncă, măsură de sprijin notificată de către Ministerul Finanțelor, constituie ajutor de stat, în conformitate cu art. 3 din
Legea nr. 139 din 15 iunie 2012, comunică Consiliul Concurenței în decizia nr. ASS-46/18-27 din 24 aprilie 2019.
Măsura de sprijin examinată constă în alocarea mijloacelor financiare în scopul subvenționării creării locurilor de muncă,
beneficiarii subvenţiilor fiind persoanele juridice care practică activitate de întreprinzător în RM.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aceștia sunt: creșterea efectivului de salariați de cel puțin 100 de persoane în anul de raportare pentru bărbați cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani şi peste 45 de ani şi femei de toate vârstele, care va fi menținut pe o perioadă de cel puțin trei ani de la ultima tranșă de plată a subvenției, precum şi a salariului mediu lunar la nivel de 75% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie. Valoarea subvenției este de 40 mii lei pentru un loc de muncă creat.
De asemenea, în ultima zi a lunii aferente anului fiscal pentru care se solicită subvenția, entitatea nu va avea restanțe la achitarea impozitelor și taxelor față de buget, cu excepția cazurilor de reeșalonare a datoriilor invocate, conform acordurilor încheiate în modul stabilit.
Potrivit documentului, de această măsură de sprijin vor beneficia următoarele 5 întreprinderi, care au depus, pe parcursul anului 2018, cereri pentru a beneficia de subvenții la crearea locurilor de muncă:
• S.E. ,,Bordnetze” S.R.L;
• S.R.L. ,,RDA DraexLmaier Automotive”;
• S.R.L. ,,Fujikura Automotive MLD”
• S.C. ,,LGS Design” S.R.L
• A.O. ,,Lumea Autiștilor” .
Întreprinderile sunt rezidenți ai ZEL „Bălți” și ZAL „ExpoBusiness-Chișinău” și activează în domeniul fabricării de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule, comerțului cu articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și serviciilor educaționale preșcolare.
În document se menționează că alocarea subvenției se va efectua în două tranșe, distribuite în mărime egală, câte una pe an (pe parcursul anilor 2019 și 2020), iar beneficiarii, prin intermediul subvențiilor acordate, vor contribui la creșterea volumului impozitelor și taxelor încasate în bugetul public național.
De asemenea, în decizia emisă de Consiliului Concurenței se menționează că Ministerul Finanțelor – autoritatea responsabilă de acordarea subvențiilor la crearea locurilor de muncă, anual va transmite Consiliului informații privind acordarea ajutorului de stat în vederea actualizării și completării Registrului.
Conform art.3 alin. (1) din Legea nr. 139, ajutor de stat este orice măsură de sprijin care întrunește cumulativ următoarele condiții: este acordată de furnizor din resurse de stat sau din resursele unităţilor administrativ-teritoriale sub orice formă, conferă beneficiarului un avantaj economic care nu ar fi fost obţinut în condiţii normale de piaţă, este acordată în mod selectiv și denaturează sau riscă să denatureze concurenţa.
1298 views
The date of publishing:
13 June /2019 11:01
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
consiliul concurenței | decizie | subventionarea | locuri de muncă | Ministerul Finanţelor | monitorul.fisc.md
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.