
News
Transnistria propune crearea unei zone de liber schimb cu Chișinăul
Trebuie luate decizii ce vizează exportul pe viitor al produselor noastre în ţările unde astăzi sînt solicitate – Moldova, Italia, Franţa, Germania, a spus Artemienko.Transnistria propune semnarea unui acord bilateral special cu Uniunea Europeană sau rezolvarea problemei prin crearea unei zone de comerţ liber între Moldova şi Transnistria. Însă pentru realizarea acestor propuneri există obstacole, deoarece, pe de o parte, acest fapt contravine obligaţiunilor Moldovei privind ZLS cu UE, iar pe de alta, Transnistria tinde să beneficieze de preferinţe în participarea la ZLS a UE doar cu condiţia că acest fapt nu va periclita integrarea regiunii în Uniunea Vamală.
Trebuie identificată o soluţie pentru ca întreprinderile din Transnistria să poată exporta în UE şi după 2016. Dacă agenţii noştri economici nu vor putea beneficia de preferinţe în comerţul cu UE, atunci în privinţa mărfurilor noastre se vor aplica taxe de 17%, respectiv, producţia noastră nu va fi competitivă pe pieţele UE, a subliniat Maia Parnas, menţionînd că negocierile vor fi continuate.Din partea UE, la şedinţă au participat coordonatorul pentru comerţ bilateral al UE, Joanna Mix, consilierul UE pentru politică, Mindaugas Kacerauskis, şi consilierul UE pentru economie, Vasile Plămădeală.
via www.noi.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
1785 views
The date of publishing:
25 July /2014 09:24
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
Transnistria | acord de comerț liber cu UE | Moldova
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.