
News
Fondul de Fonduri: ce prespune noul instrument financiar dedicat susținerii IMM-urilor și atragerii investițiilor private
A fost lansat un nou instrument financiar de care vor putea beneficia întreprinderile mici și mijlocii din țara noastră de tip Fondul de Fonduri, în cadrul Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei (FACEM), ce va fi gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
În acest sens, prin Hotărârea Guvernului nr.625 din 24 septembrie curent, a fost completat Regulamentul cu privire la activitatea Fondului pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2023) cu o secțiune nouă ce reglementează finanțarea prin Fondul de Fonduri. Modificările au fost publicate în Monitorul Oficial din 26 septembrie curent și intră în vigoare la data publicării. Totodată, ODA, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, își va aduce reglementările interne în concordanță cu aceasta.
Prin Fondul de Fonduri, statul va oferi garanția financiară, generând un efect de multiplicare: pentru fiecare leu public se vor atrage cel puțin 3 lei din capital privat. Bugetul planificat este de 200 mil. lei pentru următorii doi ani. Astfel, ODA va aloca resurse publice, inclusiv sub forma de tranșă de primă pierdere, partenerilor investiționali care mobilizează resurse financiare private și instituționale, respectând un multiplicator financiar minim și le direcționează sub formă de investiții de capital către întreprinderile beneficiare. Multiplicatorul financiar reprezintă raportul dintre valoarea totală a resurselor mobilizate de către partenerul investițional și suma alocată din resursele publice de către ODA, fiind utilizat ca indicator al eficienței în atragerea finanțărilor complementare.
Noile prevederi stabilesc condițiile pentru partenerii investiționali, atât străini, cât și locali, cum ar fi: experiență de minimum 5 ani în gestionarea fondurilor de investiții; termenul maxim pentru mobilizarea resurselor financiare este de 18 luni de la data semnării contractului de acordare a tranșei de primă pierdere de către ODA, nu va investi în întreprinderi în care persoanele cu funcții de răspundere din cadrul său sau persoanele afiliate acestora dețin acțiuni/părți sociale; etc Conform documentului, partenerul investițional pentru finanțare din fondul de fonduri este selectat prin concurs public, organizat de către ODA conform produsului de finanțare aprobat de Consiliul ODA. Partenerul investițional organizează selectarea întreprinderilor beneficiare ale finanțării conform propriilor proceduri, fără implicarea ODA în procesele de selecție, de evaluare sau de guvernanță a beneficiarilor.
Necesitatea lansării instrumentului a fost determinată de absența fondurilor de investiții locale și de interesul limitat manifestat de fondurile regionale și internaționale pentru plasamente în IMM-uri cu potențial de creștere, cu tichete cuprinse între 0,5 și 4 mil. EUR sau în start-up-uri tehnologice.
Autoritățile consideră că lansarea unui astfel de instrument va permite atragerea administratorilor de fonduri și investitori specializați în susținerea start-upurilor inovative aflate în faze incipiente.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA)
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
114 views
The date of publishing:
30 September /2025 07:50
Catalogul tematic
Noutăți | Antreprenoriat
Tags:
atragerea investitiilor | IMM
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.