News
Instrucțiunea cu privire la modul de completare a formularului DIC a fost ajustată
În Monitorul Oficial de astăzi, 22 februarie, a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat cu privire la modificarea Ordinului directorului SFS privind aprobarea formularului Deciziei privind inițierea controlului și a Instrucțiunii cu privire la modul de completare a formularului Deciziei privind inițierea controlului (DIC) nr. 245/2019.
Astfel, în Instrucțiunea cu privire la modul de completare a formularului DIC au fost operate unele modificări, ce vor fi puse în vigoare din 1 martie curent.
Ca urmare, în cazul în care se cunoaște contribuabilul la care urmează a fi efectuat controlul, în formularul DIC se completează doar lit. a) – ce vizează Codul fiscal și denumirea completă, iar lit. b) ce se referă la adresa la care se preconizează efectuarea controlului și/sau genul de activitate supus controlului nu se completează/tipărește.
Totodată, în cazul în care acțiunile de control vizează verificarea nivelului de conformare a contribuabililor dintr-un segment apreciat cu risc înalt de neconformare, inclusiv prin practicarea ilicită a activității de întreprinzător, acțiunile de control sunt orientate spre verificare unei zone geografice anumite (stradă, piață, centru comercial, traseu de transport). Respectiv, la delegarea funcționarilor fiscali pentru efectuarea verificărilor operative în municipii/orașe, raioane, străzi (stradele), piețe, centre comerciale, trasee, se completează doar poziția de la lit. b) ,,Adresa la care se preconizează efectuarea controlului și/sau genul de activitate supus controlului” în care se va indica adresa la care se preconizează a fi efectuate aceste verificări (denumirea și numărul străzii, pieței, localitatea) și/sau genul de activitate care urmează a fi supus controlului, iar poziția ,,Codul fiscal și denumirea completă a contribuabilului, numele, prenumele persoanei fizice supuse controlului” nu se completează. Astfel, în acest caz lit. a) nu se completează/tipărește.
De asemenea, au intervenit modificări și la pct. 5 din Instrucțiune, ce se referă la temeiul de inițiere a controlului, fiind completat cu un nou temei de inițiere a controlului - inițiat în baza ordonanței organului de urmărire penală.
Totodată, la pct. 8 din Instrucțiune, se precizează faptul că textul „alte obligații” se vor indica în cazul în care se efectuează verificări parțiale, operative și/sau control inopinat, precum și verificări prin contrapunere.
Notă: Decizie privind inițierea controlului (formularul DIC) reprezintă decizia scrisă a conducerii Serviciului Fiscal de Stat, care certifică autentificarea acțiunii de efectuare a controlului emisă de Sistemul informațional al Serviciului Fiscal de Stat (SI SFS).
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
1020 views
The date of publishing:
22 February /2024 08:27
Catalogul tematic
Control fiscal | Administrare fiscală
Tags:
control fiscal | act de control
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.