Reviews

Clasamentul competitivității economice

Municipiul Chișinău ocupă locul întâi în topul celor mai competitive regiuni din țară, realizat de IDIS „Viitorul”. Astfel, capitala Republicii Moldova se remarcă prin infrastructură dezvoltată, forță de muncă calificată și salarii bune. Cele mai mari probleme cu care se confruntă Chișinăul sunt birocrația, corupția și taxele locale. Topul a fost prezentat în cadrul conferinței „Chișinău versus raioanele Moldovei: unde politicile se întâlnesc cu cetățenii și mediul de afaceri”. Clasamentul competitivității economice este urmat de raioanele Bălți, Ialoveni și Drochia. Iar la polul opus se situează raioanele Cantemir, Leova și Telenești, care se caracterizează printr-un mediu economic inoportun pentru lansarea și funcționarea unei afaceri. Publicația are scopul de a analiza avantajele și dezavantajele competitive ale raioanelor. În acest sens, au fost chestionate companiile și autoritățile publice locale din 32 de raioane, UTA Găgăuzia, municipiile Chișinău și Bălți. Nivelul de competitivitate a raioanelor a fost evaluat în baza a opt indicatori (ca activitatea economică, infrastructură și tehnologie, legislație, resurse umane etc.). Metodologia a fost preluată de la un proiect similar implementat cu succes în Slovacia. Planificarea dezvoltării socio-economice, în scopul de a spori competitivitatea localităților și a raioanelor este una dintre cele mai importante sarcini pentru autoritățile locale, iar acestea trebuie să învețe cum să obțină succes în acest proces. Proiectul respectiv aduce în Moldova o experiență unică slovacă, bazată pe intrumente ce susțin transparența și utilizarea potențialului local de dezvoltare, a declarat E.S. Robert Kirnag, Ambasadorul Slovaciei, prezent la conferință. Potrivit Raportului de competitivitate, Chișinăul și Bălțiul sunt cele mai dezvoltate zone industriale ale țării. Companiile din aceste municipalități înregistrează cele mai ridicate cifre de afaceri, utilizează activ tehnologiile informaționale și oferă un salariu atractiv. În același timp, avantajele concurențiale în raionul Ialoveni fac referință la calitatea infrastructurii rutiere, amplasarea geografică a teritoriului, migrația internă, cât și condițiile naturale favorabile mediului de afaceri. Deși stau prost la capitolul profit și infrastructura rutieră, firmele din raionul Drochia sunt competitive în ce privește disponibilitatea băncilor și a forței de muncă, utilizarea automobilelor de serviciu și amplasarea geografică a zonei. Raioanele cu cel mai slab potențial economic sunt Cantemir, Leova și Telenești.Dezavantajele concurențiale caracteristice acestor raioane sunt: șomajul ridicat, infrastructura rutieră proastă, capacități puține pentru dezvoltarea turismului și utilizarea insuficientă a tehnologiilor. În ce privește UTA Găgăuzia, care se clasează pe poziția a 18-a din 35 de regiuni analizate, utilizarea automobilelor și a Internetului de către întreprinderi, dezvoltarea potențialului companiilor și nivelul de studiu ridicat al angajaților sunt principalele avantaje economice ale regiunii. Activitatea economică este concentrată în centrul țării și în special în municipiul Chișinău, dar și în alte regiuni unde au fost create ZEL-uri. Drept rezultat, decalajul în dezvoltarea sectorului privat în mediul urban și cel rural este unul substanțial, a explicat Ion Butmalai, economist în cadrul IDIS „Viitorul”. În cadrul conferinței a fost lansat în premieră portalul interactiv competitiveness.viitorul.org. Website-ul, este disponibil în trei limbi și prezintă oportunitățile economice ale raioanelor din Republica Moldova. Portalul oferă posibilitatea de a compara mai multe raioane și chiar de a crea propriul clasament. Analiza online a competitivității raioanelor îi oferă publicului informații actuale despre starea mediului de afaceri în regiunile țării și, cele mai importante avantaje și dezavantaje concurențiale, precum și nevoile specifice de dezvoltare economică în raioanele Republicii Moldova.

via | bani.md

1454 views

The date of publishing:

10 March /2017 10:40

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

competitivitate economica | clasament | salarii | taxele locale | mediu economic | Moldova

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon