Reviews

Sindicatul Sănătate cere majorarea salariului medicilor

Sindicatul Sănătate cere majorarea cu cel puţin cinci la sută a salariului medicilor. Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, solicitarea este motivată de devalorizarea monedei naţionale. Datele prezentate de sindicalişti arată că, anul trecut, cele mai mari salarii au fost ridicate de medicii de la centrele de sănătate. Potrivit unui raport prezentat de Sindicatul Sănătate, medicii de familie din satul Zguriţa, raionul Drochia au ridicat anul trecut, în medie, 11.000 de lei. La Centrul de Sănătate Salcuţa leafa medie a fost de peste 9.400 de lei, iar la cel din Cantemir - de 7.600. La centrele de sănătate Javgur şi Tocuz salariile au fost de aproape 3.000 de lei. Specialiştii din spitalele republicane au primit, în medie, până la 7.000 de lei. Cele mai mari salarii le-au ridicat doctorii din Institutul de Ftiziopneumologie - aproape 6.700 de lei, urmaţi de medicii de la Spitalul de Psihiatrie din Bălţi - cu peste 6.000 de lei. Specialiştii din Dispensarul narcologic şi cei de la Institutul Oncologic au avut lefuri de peste cinci mii de lei. Salarii mai mici au primit medicii de la Clinica Universitară Stomatologică – 2.600 de lei, cei de la Policlinica Stomatologică Republicană - aproape 3.300 de lei şi cei de la Institutul Mamei şi Copilului al căror salariu mediu a fost de puţin peste patru mii de lei. În spitalele raionale salarii mai mari au primit medicii din Cimişlia, care au ridicat, în medie, 6.000 de lei. La Rezina, leafa unui doctor a fost de aproape 5.700 de lei, iar la Criuleni şi Căuşeni - peste 5.500 de lei. Cu puţin peste patru mii de lei au fost remuneraţi medicii de la spitalele raionale din Anenii Noi şi Briceni.



via | www.noi.md

2174 views

The date of publishing:

18 June /2015 10:00

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

majorarea salariilor | medici | salarii

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon