Reviews
Vinieta apasă greu asupra înmatriculărilor de autoturisme
Totodată Serviciul Vamal a eliberat în primele șase luni 153 199 viniete, cu 22% mai multe, față de perioada similară din 2014. iar venitul a fost în creștere cu 77% (33,7 milioane lei).
Aici poate fi relevată o majorare, atât a numărului, cât și a termenului pentru care au fost eliberate vinietele. Această creștere poate fi motivată de faptul că din luna august 2014 a fost exclusă limitarea termenul de aflare a autoturismelor cu numere străine pe teritoriul țării noastre, cu condiția să achite vinieta.
Astfel, pentru o parte din cetățenii țării noastre vinieta a devenit o metodă legală pentru a evita vămuirea la importul autoturismului. Potrivit calcululelor efectuate de experți, persoanele care aduc automobile în regim temporar, achită de opt ori mai puţini bani în buget decât cei care importă în regim permanent.
Dacă se va continua în același ritm experții prezic falimentul dealerilor locali, care vând autoturisme noi, din cauza micșorării numărului de unități vândute.
Până acum din partea autorităților nu au apărut informații care să combată aceste concluzii sau să fie adoptate măsuri de prevenire a utilizării abuzive a vinietei.via | agora.md
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *
1613 views
The date of publishing:
24 July /2015 12:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
Vinieta | autoturisme | înmatriculărilor
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.