SFS monitor

Prezentarea formularului EMPOLDEP19

Serviciul Fiscal de Stat vine cu un anunț către contribuabilii care au obligația de declarare și achitare a plății pentru emisiile (deversările) de poluanţi în mediu şi depozitarea deşeurilor. Pentru perioada fiscală 2018, contribuabilii subiecți ai plății pentru poluarea mediului vor completa formularul EMPOLDEP19 – darea de seamă privind plata pentru emisiile și deversările de poluanți și depozitarea deșeurilor în amplasamente autorizate (depozite de deșeuri), publicat în Monitorul Oficial nr. 38-47 la data de 8 februarie 2019. Acest formular a fost aprobat de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului prin ordinul nr.15 din 22.01.2018 în scopul executării Legii nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului (în continuare – Lege), cu ulterioarele modificări și completări. Astfel, SFS atenționează contribuabilii că, potrivit art.14 din Lege, subiecţii vizați la art.6, 9 şi 10, care admit emisii (deversări) de poluanţi în mediu şi depozitează deşeuri, sunt obligați:să calculeze de sine stătător și să prezinte Serviciului Fiscal de Stat pentru perioada fiscală a anului 2018 darea de seamă respectivă, utilizând, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică în condiţiile stipulate la art.187 alin.(21) din Codul fiscal, anual, până la data de 25 februarie al anului următor celui de raportare • să achite plăţile corespunzătoare până la data de 25 a lunii februarie a anului următor de gestiune la clasificația economică 114535 – Plăți pentru poluarea mediului în limitele/cu depășirea normativelor stabilite. În acest context, Serviciul Fiscal de Stat aduce la cunoștința contribuabililor că formularul dării de seamă și modul de completare a lui poate fi accesat pe portalul SFS. Totodată, vă propunem Instrucțiunea de completare a formularului.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

6302 views

The date of publishing:

11 February /2019 13:06

Catalogul tematic

Taxele locale | Dare de seamă fiscală | Noutăți

Tags:

EMPOLDEP19 | SFS | termen de prezentare | poluarea mediului | monitorul.fisc.md

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon