Questions and answers

5. (31.2.18) În urma controlului fiscal efectuat la agentul economic a fost emisă decizia asupra cazului de încălcare fiscală prin care au fost efectuate corectări în partea ce ține de veniturile achitate persoanei fizice. Urmează a fi aplicate careva sancțiuni acestuia în cazul în care nu va informa beneficiarul plăților despre acest fapt?

Potrivit art. 92 alin. (3) din Codul fiscal persoanele care sunt obligate să rețină impozitul în conformitate cu art. 88-90, art. 901 – dacă venitul achitat (pe tip de venit) depășește scutirea personală stabilită la art. 33 alin. (1) și art. 91 vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, până la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele și prenumele (denumirea), adresa și codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plățile, precum și suma totală a plății și a impozitului pe venit reținut. Această dare de seamă va include și datele despre persoanele și/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art. 90, precum și sumele veniturilor achitate în folosul lor. În cazul efectuării corectărilor în informația prezentată conform art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele indicate la aceasta sunt obligate să informeze beneficiarul plăților în termen de 15 zile lucrătoare de la data efectuării modificării sau emiterii deciziei asupra cazului de încălcare fiscală, conform prevederilor art. 92 alin. (41) din Codul fiscal. Articolul 2601 din Codul fiscal prevede amendă pentru neprezentarea sau prezentarea tardivă, neconformă, neautentică beneficiarului plăţilor a informaţiei specificate la art. 92 alin. (41) de către persoanele care sînt obligate să reţină impozitul la sursa de plată se sancţionează cu amendă de la 300 la 500 de lei pentru fiecare informaţie, dar nu mai mult de 5000 de lei. Astfel, în cazul în care agentul economic nu va informa în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei asupra cazului de încălcare fiscală beneficiarul plăților despre corectările efectuate în urma controlului fiscal în informația prezentată conform art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, acesta urmează a fi sancționat cu amendă în mărime de la 300 la 500 de lei pentru fiecare informaţie, dar nu mai mult de 5000 de lei.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1299 views

The date of publishing:

21 March /2019 10:48

Catalogul tematic

Administrare fiscală | Dare de seamă fiscală | Legislație fiscală | Sancțiuni fiscale | Noutăți fiscale

Tags:

Codul fiscal | agent economic | controale fiscale | sancțiuni fiscale

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon