Questions and answers

9. (31.2.15) Dacă contribuabilul a depistat eroare în completarea dării de seamă prin faptul că a indicat greșit perioada fiscală, dar a prezentat dare de seamă corectată (impozitul a fost achitat în termen), va fi sancționat acesta conform art. 260 alin. (3) din Codul fiscal?

Conform art. 188 din Codul fiscal, darea de seamă fiscală corectată este versiunea dării de seamă fiscale precedente, iar în conformitate cu prevederile art. 236 alin. (3) din Codul fiscal, în cazul în care contribuabilul descoperă că darea de seamă fiscală prezentată anterior conține greșeli sau omisiuni și prezintă darea de seamă corectată, precum și în cazul în care contribuabilul nu are obligația prezentării dării de seamă, dar descoperă că au fost efectuate greșit calculul și plata impozitelor și taxelor, iar în urma acestora apar obligații fiscale suplimentare și acestea sunt achitate până la anunțarea unui control fiscal, amenda nu se aplică. Astfel, în cazul în care contribuabilul a depistat de sine stătător că în darea de seamă fiscală prezentată anterior a fost indicată greșit perioada și, ulterior, a prezentat o altă dare de seamă fiscală corectată, aceasta va fi considerată ca dare de seamă fiscală corectată și vor fi aplicate prevederile art. 236 alin. (3) din Codul fiscal

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1939 views

The date of publishing:

02 October /2017 14:29

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Dare de seamă fiscală | Legislație fiscală | Sancțiuni fiscale | Noutăți fiscale

Tags:

contribuabil | Cod fiscal | Taxe | control fiscal | dare de seama fiscala

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon