SFS monitor
SFS promovează utilizarea echipamentelor de casă şi control și eliberarea bonurilor fiscale
Serviciul Fiscal de Stat, în conformitate cu drepturile și atribuțiile stabilite de Codul fiscal, desfășoară acțiuni menite să contribuie la conformarea benevolă a contribuabililor din toate domeniile economiei.
În acest sens, autoritatea fiscală a demarat o campanie de informare/conformare voluntară a comercianților, prin efectuarea ieșirilor în piețile din țară, unde persoanele fizice și agenții economici practică activități de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane și din autovehicule, inclusiv a produselor alimentare și a mărfurilor ușor alterabile.
În cazul în care se va stabili practicarea activității de comerț fără echipamente de casă și de control sau desfășurarea activității ilicite, contribuabilii vor fi conformați prin înmânarea pliantelor informative.
Ulterior, Serviciul Fiscal de Stat va continua să monitorizeze contribuabilii respectivi prin analiza indicatorilor înregistrați de către aceștia, cu aplicarea măsurilor de conformare forțată care se impun, după caz.
În acest context, în scopul evitării situațiilor de sancționare, Serviciul Fiscal de Stat, recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze voluntar în vederea respectării prevederilor legislației în vigoare prin utilizarea echipamentelor de casă și control la decontările bănești în numerar, eliberarea bonurilor fiscale și evitarea activității ilicite.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
Dear user
For further improvements, please write a feedback about the quality and availability of the services provided from the site and user interface.
796 views
The date of publishing:
27 October /2023 08:00
Catalogul tematic
Noutăți
Tags:
bonuri fiscale | masini de casă și de control
0 comments
Only users registered and autorized they have the right to post comments.