News

Subvenţiile în avans pentru proiectele investiţionale de îmbunătăţiri funciare pot fi solicitate până la 21 iulie

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță lansarea apelului de depunere a cererilor de solicitare a subvenţiei în avans pentru proiectele investiţionale privind lucrările de îmbunătăţiri funciare, ameliorarea și protecția solului.

Astfel, începând cu 12 iunie curent până la 21 iulie 2023, se desfășoară procesul de depunere a cererilor de solicitare a finanţărilor pentru proiectele investiţionale privind lucrările de îmbunătăţiri funciare. Dosarul de solicitare a subvenţiei în avans urmează să fie depus de către solicitant la secția/serviciul teritorial al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, din aria în care solicitantul va efectua investiţia.

  

Cererile de solicitare a subvenției în avans se depun pentru următoarele submăsuri:
• Submăsura nr. 1: Prevenirea și combaterea eroziunii solului;
• Submăsura nr. 2: Ameliorarea chimică a solurilor;
• Submăsura nr. 3: Conservarea și sporirea fertilității solurilor. 

Criteriile de eligibilitate stabilesc că, solicitant al subvențiilor poate fi persoana juridică/fizică sau unitatea administrativ teritorială de nivelul întâi, care deține teren în proprietate, posesie sau folosință, înregistrat în modul stabilit de lege, și urmează să implementeze proiectul într-o unitate administrativ - teritorială de nivelul întâi.
De menționat este faptul că suportul statului constituie 80 % din valoarea proiectului eligibil ce nu va depăși 1 milion de lei. 

Plățile vor fi efectuate în două tranșe: 

I Tranșă - 70% din valoarea subvenției, care va fi achitată în condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea Beneficiarului în proporție de cel puțin 20%, din valoarea proiectului investițional;
II Tranșă – 30% din valoarea subvenției, se va efectua în baza cererii de debursare, la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative. 

 

Mai multe detalii puteți consulta în Ghidul solicitantului.

Instituții:

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1021 views

The date of publishing:

20 June /2023 08:37

Catalogul tematic

Noutăți

Tags:

Subvenţiile în agricultură | investiţii

0 comments

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon