
Serviciul Vamal inițiază consultarea publică la proiectul Ordinului cu privire la aprobarea Regulamentului privind acordarea permisiunii deținătorului mărfurilor/reprezentantului pentru examinarea sau prelevarea probelor de mărfuri care se află sub supraveghere vamală.
Scopul proiectului este de a elabora cadrul normativ care va stabili cerințe și condiții clare privind procedura depunerii și examinării cererilor deținătorilor de mărfuri/reprezentantului privind acordarea permisiunii examinării mărfurilor și/sau pentru a le preleva probe (eșantioane) de mărfuri aflate sub supraveghere vamală, în special în scopul plasării sub un regim vamal, al determinării clasificării tarifare, a valorii în vamă sau a statutului vamal.
Conform notei informative, deținătorul mărfurilor/reprezentantul va putea oricând, cu excepția cazurilor specificate la pct. 3 din Regulament, să examineze mărfurile (identificarea, numărarea, cântărirea, măsurarea, sau alte acțiuni necesare pentru determinarea caracteristicilor cantitative și calitative ale mărfurilor), precum și să preleve probe (eșantioane) ale acestora, după primirea Permisiunii de la postul vamal competent, în a cărui rază de activitate se află mărfurile sub supraveghere vamală.
Pentru sporirea calității proiectului, autoritatea solicită implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor de rigoare până la 1 februarie 2024, la adresa de e-mail: elena.sadovici@customs.gov.md sau la adresa: MD-2065, mun. Chișinău, str. Nicolae Starostenco, 30.
Proiectul și nota informativă a acestuia pot fi consultate aici.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
865 vizualizări
Data publicării:
30 Ianuarie /2024 08:00
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *