26
10 2018
213

Hotărârile judecătorești irevocabile bazate pe prevederi legale declarate neconstituționale pot fi revizuite

Un deputat în Parlamentul Republicii Moldova s-a adresat Curţii Constituţionale (în continuare — CC) pentru controlul constituționalității art. 458 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003. Autorul sesizării consideră că norma contestată încalcă prevederile articolelor 6, 7, 134 și 140 din Constituție.

Art. 458 din Codul de procedură penală prevede cazurile de revizuire a procesului penal încheiat prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Astfel, potrivit alin. (3) pct. 4) din articolul menţionat, revizuirea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile poate fi cerută în cazul în care „CC a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicate în cauza respectivă”.

Art. 140 alin. (1) din Constituție prevede că legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule din momentul adoptării hotărârii corespunzătoare a CC. Curtea menționează că textul „din momentul adoptării hotărârii” din norma constituțională citată se referă la efectul ex nunc al hotărârilor CC, fapt care presupune că acestea produc efecte pentru viitor. În același timp, toate hotărârile judecătorești bazate pe norma declarată neconstituțională rămân intacte, fiind guvernate de principiul res judicata. Pe de altă parte, din momentul adoptării hotărârii Curții, norma declarată neconstituțională „dispare din fondul activ al legislaţiei” (HCC nr. 33 din 10.10.2013) și, prin urmare, nu poate fi aplicată în cazurile care pot apărea după adoptarea hotărârii în discuție. În această situație, există un echilibru abstract între principiul certitudinii juridice și principiul legalității. Primul principiu domină trecutul, iar cel de-al doilea decide viitorul.

Al doilea efect în timp al hotărârilor CC este prevăzut de art. 26 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la CC, care prevede că, prin hotărârea sa, Curtea poate stabili că unele acte intră în vigoare la data publicării sau la data indicată în acestea. Curtea menționează că textul „la data indicată în ele” din norma menţionată se referă la efectul pro futuro al hotărârii CC, fapt care presupune că Curtea poate amâna efectele hotărârii sale pentru o dată ulterioară adoptării acesteia. Amânarea efectelor hotărârii Curții are în vedere ideea potrivit căreia, deși prevederea legală este declarată neconstituțională, ea continuă să fie aplicată în cauzele care apar între data adoptării hotărârii Curții și data indicată în hotărâre.

Efectul dispariției normei declarate neconstituționale din fondul activ al legislaţiei intervine începând cu data menționată în hotărâre. Beneficiile efectului pro futuro constau în evitarea lacunelor de reglementare prin instituirea unei perioade tranzitorii pentru ca legislatorul să modifice norma declarată neconstituțională și, totodată, să fie evitate, spre exemplu, consecințele financiare sau de alt ordin ale unei asemenea hotărâri pentru societate. În același timp, prin amânarea efectelor hotărârii Curții, pârghia balanței pe care stau, pe de o parte, principiul securității raporturilor juridice și, pe de altă parte, principiul legalității, înclină în favoarea celui dintâi.

Legislatorul a reglementat și un al treilea efect în timp al hotărârilor CC, care prevede posibilitatea revizuirii hotărârii judecătorești irevocabile pronunțate într-o cauză penală, dacă CC a declarat neconstituțională prevederea legală aplicată în acea cauză. Astfel, în situația revizuirii, hotărârea CC manifestă un efect retroactiv (ex tunc).

În plan temporal, executarea hotărârilor prin care se declară neconstituționalitatea unei prevederi legale ține atât de efectul pentru viitor al acestora, care se manifestă prin excluderea normei din fondul activ al legislației, cât și de efectul retroactiv, manifestat prin combaterea, pe calea revizuirii, a consecințelor produse de norma declarată neconstituțională. Dacă efectul pentru viitor al hotărârilor Curții este reglementat de art. 140 alin. (1) din Constituție, efectul retroactiv se bazează pe un principiu general, i.e. principiul supremației Constituției, garantat de art. 7 din Legea fundamentală.

Efectul retroactiv al hotărârilor CC reprezintă o redresare a consecințelor negative ale procedurilor penale soluționate definitiv prin aplicarea unei norme declarate neconstituționale. De altfel, în Hotărârea nr. 16 din 25.07.2013, Curtea a reținut că posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătoreşti pronunţate cu încălcarea Constituţiei reprezintă singura modalitate de contracarare a efectelor unei legi care contravine principiilor constituţionale. De asemenea, Curtea a menționat că neretroactivitatea hotărârilor sale nu poate prevala în situaţia în care la baza hotărârilor judecătoreşti stau dispoziții legale care contravin drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi sunt declarate neconstituţionale. De aici rezultă faptul că hotărârile judecătorești irevocabile bazate pe prevederi legale declarate neconstituționale pot fi revizuite. Astfel, spre deosebire de celelalte efecte în timp ale hotărârilor Curții, în situația efectului retroactiv, pârghia balanței pe care stau principiul securității raporturilor juridice și principiul legalității înclină în favoarea celui din urmă.

În același timp, Curtea menționează că retroactivitatea în sine poate genera consecințe imprevizibile, dacă nu este moderată de anumite condiții prevăzute de lege sau de jurisprudență. Din acest considerent, efectul retroactiv al hotărârilor Curții trebuie să funcționeze sub un control amănunțit.

Legislatorul nu i-a acordat Curții competența expresă de a stabili efectul retroactiv al hotărârilor sale, așa cum a făcut-o în cazul efectului pro futuro. Totuși, redactorii Constituției au adoptat un limbaj constituțional general, care le impune judecătorilor constituționali sarcina de a da un conținut concret garanțiilor art. 7 din Constituție, din perspectiva căruia hotărârile CC nu pot retroactiva în mod automat, ci doar dacă Curtea Constituțională menționează expres acest fapt. În caz contrar, hotărârea Curții este aplicabilă doar pentru viitor.

Astfel, Curtea a examinat dacă norma contestată din Codul de procedură penală limitează sau nu posibilitatea revizuirii hotărârii judecătorești irevocabile bazate pe o normă declarată neconstituțională de către CC, având în vedere jurisprudența instanțelor de drept comun în acest domeniu și alte prevederi legale relevante.

În procedura de revizuire, unele instanţe de judecată consideră că hotărârile CC, în special în domeniul procedurii penale (e.g. HCC nr.12 din 14 martie 2015; HCC nr. 26 din 23 noiembrie 2010), produc efecte doar pentru viitor și, astfel, resping cererile de revizuire a hotărârilor judecătorești irevocabile bazate pe norme declarate neconstituționale. Totodată, Curtea a remarcat faptul că unele instanțe de judecată resping cererile de revizuire depuse în baza art. 458 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală, invocând faptul că „Hotărârea CC nr. 26 din 23.11.2010 prin care a fost declarat neconstituţional art. 63 alin. (6) din Codul de procedură penală a existat la momentul examinării cauzei penale în fond şi nu poate constitui temei de revizuire, dar trebuie să constituie un temei de verificare în cadrul examinării cauzei în fond”.

În același timp, Curtea constată că, în afară de cazul procedurilor de revizuire, efectele hotărârilor CC prin care se declară neconstituționale norme din Codul de procedură penală, sunt apreciate în mod diferit. Astfel, unele instanţe consideră că hotărârile Curții Constituționale au efect pentru viitor (ex nunc). Cu toate acestea, există instanțe judecătorești care consideră că hotărârile Curții Constituționale au efect retroactiv (ex tunc).

Astfel, având în vedere faptul că efectele hotărârilor CC în materie de procedură penală sunt apreciate în mod diferit de către instanțele de judecată și că această problemă este una de constituționalitate, pentru că problema calității legii – așa cum este interpretată aceasta – face incidente garanțiile constituționale, Curtea a considerat necesar să menționeze următoarele.

Cu privire la efectul în timp al hotărârilor CC în cazul revizuirii, Curtea observă că Constituția, Legea nr. 317 din 13 decembrie 1994 cu privire la CC și Codul de procedură penală nu prevăd în mod expres faptul că în cadrul procedurii de revizuire hotărârile CC au efect retroactiv (ex tunc). Totuși, CC a analizat în jurisprudența sa efectul retroactiv al hotărârilor sale în procedura de revizuire (e.g. HCC nr. 16 din 25 iunie 2013; HCC nr. 33 din 10 octombrie 2013; DCC nr. 81 din 18 noiembrie 2016). În ciuda acestui fapt, jurisprudența instanțelor naționale în acest domeniu este una neuniformă, fapt care face incertă aplicarea art. 458 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală.

Cu referire la interpretarea acestuia, potrivit căreia revizuirea hotărârilor judecătorești irevocabile este posibilă doar dacă CC a declarat neconstituţională o prevedere din Codul penal aplicată în cauza respectivă, Curtea consideră că aceasta se bazează pe un singur raționament, și anume pe cel potrivit căruia norma declarată neconstituțională trebuie să afecteze fondul cauzei, în caz contrar cererea de revizuire trebuind respinsă. Așadar, potrivit interpretării avansate, doar normele din Codul penal pot afecta fondul cauzei.

În acest context, Curtea observă că textul art. 458 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală nu face o asemenea deosebire. Dimpotrivă, el stabilește că „revizuirea poate fi cerută dacă CC a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă”. Astfel, din expresia „prevederea legii” de la art. 458 alin. (3) pct. 4) din Cod este evident faptul că baza de revizuire a hotărârilor judecătorești irevocabile este formulată în termeni generali care nu se referă doar la o anumită categorie de norme penale, i.e. substanțiale sau procedurale. În același timp, Curtea constată că nici jurisprudența constituțională a altor state nu exclude posibilitatea revizuirii unui caz în care norma declarată neconstituțională are un caracter procedural (jurisprudența germană, americană, polonă). Dimpotrivă, jurisprudența Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii demonstrează, prin instituirea testului Linkletter, iar mai recent prin instituirea testului Teague, că hotărârile prin care sunt considerate neconstituționale anumite prevederi de procedură penală pot retroactiva dacă sunt îndeplinite anumite cerințe. De asemenea, jurisprudenţa germană a Curții Constituționale Federale și cea a Curții Federale de Justiție relevă că revizuirea poate fi cerută dacă norma procesual-penală declarată neconstituţională influențează baza juridică substanțială a hotărârii definitive.

Mai mult, în jurisprudența sa, Curtea s-a referit la posibilitatea revizuirii hotărârii judecătorești irevocabile bazate pe o normă de procedură penală declarată neconstituțională. Astfel, Curtea a menționat că soluţia CC, pronunţată prin Hotărârea nr. 12 din 14.05. 2015 [referitoare la reluarea urmăririi penale], nu împiedică, ci, dimpotrivă, dă posibilitatea de a se solicita revizuirea hotărârii judiciare (DCC nr. 81 din 18 noiembrie 2016).

În același timp, Curtea admite că formularea normei contestate este una foarte permisivă pentru materia procedurilor penale, deoarece permite, prin textul ei, declanșarea procedurilor de revizuire a hotărârilor judecătorești irevocabile indiferent de impactul pe care îl poate produce hotărârea CC pentru procedura finalizată. Pe de altă parte, interpretarea contestată de către autorul sesizării, care presupune excluderea în totalitate de la procedura revizuirii a normelor procedurale declarate neconstituționale printr-o hotărâre a Curții, nu este în măsură să asigure principiul supremației Constituției, din cauza caracterului ei restrictiv.

În acest sens, Curtea reamintește că a menționat în jurisprudența sa faptul că norma declarată neconstituțională trebuie să producă „consecinţe grave” pentru a solicita revizuirea în baza articolului 458 alin. (3) pct. 4) din Cod (DCC nr. 81 din 18 noiembrie 2016). Astfel, norma contestată nu împiedică solicitarea revizuirii, chiar dacă norma declarată neconstituțională prin hotărârea Curții nu atenuează situația persoanei. De altfel, prin articolul 460 alin. (61) din Codul de procedură penală, care prevede că „dacă se constată existenţa motivului prevăzut la articolul 458 alin. (3) pct. 4), instanţa de judecată admite prin încheiere cererea şi rejudecă cauza”, legislatorul nu a stabilit, de fapt, cerințe referitoare la impactul hotărârii Curții asupra procedurii finalizate. Dimpotrivă, textul acestui articol îi solicită instanței care examinează cererea de revizuire doar să constate existența hotărârii CC prin care norma aplicată a fost declarată neconstituțională. Curtea consideră că, ca urmare a revizuirii hotărârii în baza normei contestate, persoana trebuie să aibă un beneficiu semnificativ, e.g. reducerea pedepsei, comutarea pedepsei, achitare etc. Fără aceste beneficii, rejudecarea cauzei prin intermediul revizuirii ar fi disproporționată în raport cu principiul securității raporturilor juridice și resursele dedicate acestei proceduri. De altfel, din legislația altor state (e.g. Portugalia, Spania, Polonia, Ungaria, Albania) rezultă faptul că, pentru a depune o cerere de revizuire, hotărârea prin care se declară neconstituțională o anumită prevedere legală trebuie să-i fie favorabilă persoanei.

Sub un alt aspect, Curtea constată că, în cazul revizuirii hotărârii judecătorești irevocabile în baza normei contestate, prevederile articolului 459 din Cod referitoare la termenele de revizuire a procesului penal nu stabilesc un termen de depunere a cererii de revizuire. Totodată, legislația procesual-penală nu conține prevederi referitoare la perioada pentru care retroactivează hotărârea Curții. În lipsa unei asemenea prevederi, efectul retroactiv al hotărârii prin care se declară neconstituționalitatea unei dispoziții legale poate să se refere la fiecare caz în care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească irevocabilă în perioada cuprinsă între data adoptării legii și data pronunțării hotărârii Curții. Prin urmare, teoretic, toate hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în perioada respectivă ar putea fi revizuite. Această situație este similară declarării neconstituționalității unei legi ab initio, fapt care presupune că legea este neconstituțională din momentul adoptării ei, iar CC doar descoperă acest fapt ulterior.

Astfel, având în vedere cele menționate, Curtea consideră că este necesară identificarea unor soluții echilibrate care să asigure respectarea principiului legalității şi a principiului securității raporturilor juridice. În acest sens, Curtea reține că, în cadrul procedurii de revizuire, hotărârea CC prin care o anumită prevedere de drept penal procedural este declarată neconstituțională trebuie analizată din perspectiva impactului pe care îl poate produce asupra caracterului echitabil al procedurii în ansamblu.

Așadar, pentru a preveni fie o practică neunitară, fie încălcarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale sau, in extremis, pentru a evita nerespectarea hotărârilor sale, Curtea reține următoarele.

Atunci când va declara neconstituțională o anumită prevedere legală, fie prin exercitarea controlului de constituționalitate, fie pe calea excepției de neconstituționalitate, având în vedere efectele pe care le poate produce hotărârea în discuție, Curtea va stabili expres în dispozitivul hotărârii dacă poate fi solicitată revizuirea hotărârilor judecătorești irevocabile și, dacă este necesar, va menționa perioada pentru care hotărârea sa retroactivează și termenul de solicitare a revizuirii. În caz contrar, va fi aplicat principiul acțiunii pentru viitor a hotărârii sale.

Efectele în timp ale hotărârilor Curții vor fi stabilite în funcție de următoarele criterii:
1) asigurarea securității raporturilor juridice;
2) evitarea lacunelor de reglementare;
3) respectarea principiului separației puterilor în stat;
4) evaluarea posibilelor efecte asupra bugetului național și planificării financiare sau asupra asigurării uniformității procedurilor administrative; și
5) alte motive importante pentru interesul general al comunității.

Așadar, Curtea reține că art. 458 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală este conform cu art. 7 din Constituție în măsura în care revizuirea va putea fi solicitată, în baza hotărârii de declarare a neconstituționalității unei prevederi legale aplicate în cauză, doar dacă hotărârea Curții conține în mod expres o asemenea mențiune.

În cazul declarării neconstituționalității unei norme de drept penal substanțial, este firesc ca față de acestea să se aplice regula efectului retroactiv al normei penale mai favorabile, garantate de art. 22 din Constituție.

Astfel, prin Hotărârea nr. 21 din 01.10.2018, CC a dispus a recunoaște constituţional art. 458 alin. (3) pct. 4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, în măsura în care revizuirea va putea fi solicitată în baza hotărârii de declarare a neconstituționalității unei prevederi legale aplicate în cauză, doar dacă hotărârea Curții conține în mod expres o asemenea mențiune, iar efectele Hotărârii nr. 21 din 01.10.2018 se aplică doar pentru viitor.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.