Compania ,,X” a încheiat cu o persoană fizică un contract de locațiune privind închirierea unui spațiu, acesta fiind declarat са subdiviziune. Ulterior, ca urmare a apariției unui conflict între părți,  рrорriеtаrul refuză să sеmneze acordul de reziliere a contractului și nu mai comunică cu locatarul. Care este procedura de închidere a subdiviziunii, dacă nu avem acord de reziliere, ținând cont de faptul сă fizic reprezentanții companiei nu mai activează la adresa respectivă?

Partea I. 2. Condițiile cerute de la evenimentul justificator   Din conținutul art. 904 din CC se desprind următoarele condiții pe care un eveniment trebuie să le reunească pentru a justifica o neexecutare a unei obligații contractuale.   (1) Evenimentul să fie un impediment pentru neexecutare Justificarea se poate aplica oricărei obligații, inclusiv obligației pecuniare. Art. 904 nu se aplică doar obligațiilor contractuale, ci obligațiilor din orice sursă: contracte, delicte, îmbogățire nejustificată. De exemplu, în situația când un contract a fost anulat, iar vânzătorul trebuie să restituie prețul conform art. 1990, dacă vânzătorul nu îl restituie în termen, el trebuie să repare prejudiciul (inclusiv se aplică art. 942), cu excepția cazului când se poate prevala de dispozițiile art. 904.

Introducere   Contractul este mecanismul juridic prin care bunurile circulă și serviciile sunt prestate în cadrul unei economii. Fiecare contract este o piesă mică dintr-un puzzle mare, o strategie de afaceri a întreprinderii. Pe lângă funcția strict juridică, de a fi o sursă de obligații, care pot fi constrânse, la nevoie, prin recurgerea la instanța de judecată sau la arbitraj, contractul este, din punct de vedere psihologic și economic, un plan de activitate.  Întreprinderile au nevoie de certitudine că li se vor livra bunurile ori li se vor presta serviciile pe care le așteaptă, sau că ele vor fi plătite la timp pentru bunurile sau serviciile lor. Atunci când planifică, părțile contractante conștientizează riscurile și iau măsuri pentru a le diminua: fie se asigură că activitatea proprie este bine organizată pentru a asigura controlul calității; fie transferă riscul celeilalte părți contractante prin clauze contractuale; fie contractează o poliță de asigurare prin care o societate de asigurări preia riscul contra unei prime de asigurare.   

Conform art. 1242 alin. (1) Cod civil (CC), prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate și cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date. Din esenţa și natura juridică a contractului de împrumut rezultă că acesta este un acord de voinţă între împrumutător și împrumutat, de regulă gratuit, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. 

Poate fi emisă o soluţie fiscală individuală anticipată cu privire la absolvirea de răspundere a contribuabilului pentru eventualele încălcări fiscale? Odată cu instituirea stării de urgență în țară, contribuabilii au temerea faptului că nu-și vor putea onora obligațiile impuse de legislația fiscală, iar, ca rezultat, vor risca aplicarea sancțiunilor corespunzătoare.

Procedura în ordonanţă reprezintă o formă simplificată de apărare a drepturilor și intereselor creditorilor, pretenţiile cărora se bazează pe documente incontestabile. Aceasta poate fi definită ca fiind o procedură simplificată depusă în prima instanţă de apărare a drepturilor și intereselor creditorilor, alternativă procedurii contencioase, bazată pe probe scrise, autentice și incontestabile, condiţionată de natura pretenţiilor material-juridice indicate de lege, în al căror temei se eliberează ordonanţa judecătorească, care poate fi înaintată spre a fi executată silit conform Codului de executare (CE). Astfel, procedura în ordonanţă este o procedură simplificată, ce nu conţine etapa dezbaterilor judiciare, care se caracterizează prin existenţa părţilor și a litigiului de drept dintre acestea.

Legislația în vigoare oferă executorul judecătoresc dreptul să concilieze părţile (debitorul și creditorul) atât în faza prejudiciară, cât şi în procedura de executare (art.7 lit.j) din Legea nr.113 privind executorii judecătorești). Respectiv, deși procedura de executare, în sine, presupune că executarea este forțată, Codul de executare al RM prevede dreptul părților de a recurge la conciliere (sau, altfel spus, la împăcare) în cadrul unei proceduri de executare intentate.