Introducere   Contractul este mecanismul juridic prin care bunurile circulă și serviciile sunt prestate în cadrul unei economii. Fiecare contract este o piesă mică dintr-un puzzle mare, o strategie de afaceri a întreprinderii. Pe lângă funcția strict juridică, de a fi o sursă de obligații, care pot fi constrânse, la nevoie, prin recurgerea la instanța de judecată sau la arbitraj, contractul este, din punct de vedere psihologic și economic, un plan de activitate.  Întreprinderile au nevoie de certitudine că li se vor livra bunurile ori li se vor presta serviciile pe care le așteaptă, sau că ele vor fi plătite la timp pentru bunurile sau serviciile lor. Atunci când planifică, părțile contractante conștientizează riscurile și iau măsuri pentru a le diminua: fie se asigură că activitatea proprie este bine organizată pentru a asigura controlul calității; fie transferă riscul celeilalte părți contractante prin clauze contractuale; fie contractează o poliță de asigurare prin care o societate de asigurări preia riscul contra unei prime de asigurare.   

Conform art. 1242 alin. (1) Cod civil (CC), prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părţi (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate și cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date. Din esenţa și natura juridică a contractului de împrumut rezultă că acesta este un acord de voinţă între împrumutător și împrumutat, de regulă gratuit, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. 

Poate fi emisă o soluţie fiscală individuală anticipată cu privire la absolvirea de răspundere a contribuabilului pentru eventualele încălcări fiscale? Odată cu instituirea stării de urgență în țară, contribuabilii au temerea faptului că nu-și vor putea onora obligațiile impuse de legislația fiscală, iar, ca rezultat, vor risca aplicarea sancțiunilor corespunzătoare.

Procedura în ordonanţă reprezintă o formă simplificată de apărare a drepturilor și intereselor creditorilor, pretenţiile cărora se bazează pe documente incontestabile. Aceasta poate fi definită ca fiind o procedură simplificată depusă în prima instanţă de apărare a drepturilor și intereselor creditorilor, alternativă procedurii contencioase, bazată pe probe scrise, autentice și incontestabile, condiţionată de natura pretenţiilor material-juridice indicate de lege, în al căror temei se eliberează ordonanţa judecătorească, care poate fi înaintată spre a fi executată silit conform Codului de executare (CE). Astfel, procedura în ordonanţă este o procedură simplificată, ce nu conţine etapa dezbaterilor judiciare, care se caracterizează prin existenţa părţilor și a litigiului de drept dintre acestea.

Legislația în vigoare oferă executorul judecătoresc dreptul să concilieze părţile (debitorul și creditorul) atât în faza prejudiciară, cât şi în procedura de executare (art.7 lit.j) din Legea nr.113 privind executorii judecătorești). Respectiv, deși procedura de executare, în sine, presupune că executarea este forțată, Codul de executare al RM prevede dreptul părților de a recurge la conciliere (sau, altfel spus, la împăcare) în cadrul unei proceduri de executare intentate.

Conform căror reguli se efectuează controlul pentru identificarea cazurilor/ faptelor de desfășurare a activității de întreprinzător fără înregistrare? Conform prevederilor Legii 845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, antreprenoriat este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri.

Legislaţia în vigoare a Republicii Moldova nu stabileşte limite maxime de efectuare a tranzacţiilor în numerar de către întreprinderi în raport cu persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător. Deși art.10 pct. 5 din Legea nr. 845 stipulează că întreprinderile sunt obligate să nu depășească limita decontărilor în numerar (sumă cumulativă de 100 mii de lei lunar), această prevedere nu se aplică pentru decontările cu cetăţenii, gospodăriile ţărăneşti (de fermier), titularii de patente de întreprinzător şi cu bugetul public naţional.