20
05 2013
11112

Mihail Garmandir și Irina Cebaniuc: „Procedura de insolvabilitate a întreprinderilor”

Începînd cu 14.03.2013, în Republica Moldova, în legătură cu adoptarea Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012, procedura privind declararea stării de insolvabilitate a întreprinderilor se va simplifica, iar termenii de realizare a acestora vor fi reduşi. Legea insolvabilității este aplicabilă la practica europeană avînd o abordare unică față de procedura de insolvabilitate a întreprinderilor. În acest context, legea prevede un şir de modalități şi un spectru larg de instrumente legale întru identificarea unei hotărîri în cazul în care întreprinderea insolvabilă poate fi salvată de la lichidare. Totodată, legea are ca scop să favorizeze şi să ajute întreprinderile care au posibilitate să-şi redreseze situația în care se află la moment. Declanşarea procedurilor de insolvabilitate este ultima etapă din partea Serviciului Fiscal de Stat de a încasa restanţele admise de către agenții economici restanțieri, şi, prin urmare, aceştea urmează a fi atraşi la răspundere în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Astfel, actul legislativ de bază ce reglementează iniţierea şi desfăşurarea proceselor de insolvabilitate este Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012 (pusă în aplicare începînd cu 14.03.2013). Ca urmare, prin prezenta ne vom referi la aspectele de bază a declanşării proceselor de insolvabilitate stipulate în Legea insolvabilităţii. Scopul prezentei legi, conform prevederilor art. 1 alin. (1) al Legii insolvabilității, este instituirea cadrului juridic privind stabilirea unei proceduri colective pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului, prin aplicarea faţă de acesta a procedurii de restructurare sau a procedurii falimentului și prin distribuirea produsului finit. Conform prevederilor art. 1 alin. (2) al Legii insolvabilității, ea este aplicabilă persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titularilor de patentă de întreprinzător, societăţilor de asigurări, fondurilor de investiţii, companiilor fiduciare, organizaţiilor necomerciale, înregistrate în Republica Moldova în modul stabilit. Prezenta lege nu se aplică băncilor. Ce se subînţelege prin insolvabilitate şi proces de insolvabilitate? În sensul prevederilor Legii insolvabilităţii, noţiunea de „insolvabilitate” semnifică situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a își onora obligaţiile de plată, constatată prin act judecătoresc de dispoziţie. Cu alte cuvinte, insolvabilitatea reprezintă situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a își executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile fiscale. Incapacitatea de plată este, de regulă, prezumată în cazul în care debitorul a încetat să efectueze plăţi. Este necesar de menţionat despre faptul că, conform art. 1 alin. (3) din Legea insolvabilităţii, statul, unităţile administrativ-teritoriale și persoanele juridice de drept public nu sunt subiecte ale insolvabilităţii. În ce privește procesul de insolvabilitate, acesta se depășește prin proces judiciar complex care combină, în special, perioada de observaţie, procedura de insolvabilitate, care continuă cu procedura de restructurare sau cu procedura falimentului, sau cu alte proceduri stabilite în prezenta lege și care se intentează de instanţa de judecată. Participanții la proces şi competența instanței de judecată Conform art. 4 alin. (1) al Legii insolvabilității, participanţi la procesul de insolvabilitate sînt: administratorul provizoriu, administratorul insolvabilităţii, lichidatorul, creditorii, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, debitorul sau, după caz, reprezentantul debitorului, alte organe și persoane stabilite în prezenta lege. Instanţa de judecată (instanţa de insolvabilitate) în conformitate cu competenţa jurisdicţională, stabilită în Codul de procedură civilă și în prezenta lege, conform prevederilor art. 5 alin. (1) al Legii insolvabilității, examinează cererea de intentare a procesului de insolvabilitate. Art. 5 alin. (2) al Legii insolvabilității prevede că instanţa de insolvabilitate dispune de competenţă exclusivă la judecarea, în cadrul procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce ţin de masa debitoare. Dacă partea interesată invocă existenţa unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanţa de insolvabilitate va judeca această cauză într-un proces separat, în procedură contencioasă, conform Codului de procedură civilă. Principalele competenţe ale instanţei de insolvabilitate în cadrul prezentei legi sînt:
  1. pronunţarea motivată a hotărîrii de intentare a procesului de insolvabilitate și, după caz, de intrare în insolvabilitate atît prin procedura falimentului, cît și prin procedura de restructurare a debitorului;
  2. examinarea obiecţiilor debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor și judecarea obiecţiilor creditorilor împotriva intentării procedurii;
  3. desemnarea administratorului provizoriu și fixarea remuneraţiei lui, desemnarea administratoru-lui insolvabilităţii sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura pînă la confirmarea ori, după caz, pînă la înlocuirea sa de către adunarea creditorilor, precum și stabilirea atribuţiilor lui pentru această perioadă;
  4. destituirea sau acceptarea cererii de demisie a administratorului insolvabilităţii/lichidatorului;
  5. ridicarea dreptului debitorului de a mai conduce activitatea;
  6. tragerea la răspundere a membrilor organelor de conducere care au contribuit la insolvabilitatea debitorului, precum și sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu faptele reprobabile săvîrșite de aceștia;
  7. judecarea acţiunilor introduse de administratorul insolvabilităţii/lichidator privind nulitatea actelor juridice încheiate de către debitor anterior intentării procesului;
  8. soluţionarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul provizoriu, de administratorul insolvabilităţii/lichidator;
  9. confirmarea planului procedurii de restructurare sau, după caz, de lichidare după votarea lui de către creditori;
  10. soluţionarea cererii depuse de administratorul insolvabilităţii sau de comitetul creditorilor privind încetarea procedurii de restructurare și intrarea în faliment;
  11. examinarea raportului administratorului provizoriu, cel al administratorului insolvabilităţii/lichidatorului;
  12. anularea hotărîrii adunării creditorilor și a comitetului creditorilor;
  13. ridicarea sechestrelor de pe patrimoniul debitorului și anularea altor măsuri de asigurare sau de limitare a debitorului, administratorului insolvabilităţii și/sau a lichidatorului în dreptul de administrare și de valorificare a masei debitoare, aplicate de alte instanţe de judecată sau de organele abilitate în acest sens;
  14. pronunţarea hotărîrii de încetare a procesului;
  15. alte competenţe stabilite de prezenta lege și de Codul de procedură civilă (art. 5 alin. (5) din Legea insolvabilității).
Totodată, conform prevederilor art. 5 alin. (6) al Legii insolvabilității, în competenţa instanţei de insolvabilitate intră și controlul judecătoresc asupra activităţii administratorului provizoriu, administratorului insolvabilităţii și/sau a lichidatorului, procesele și cererile de natură judiciară privind constatarea faptelor aferente procedurii de insolvabilitate. La rîndul său, instanţa de insolvabilitate nu are în competenţa sa atribuţii manageriale, acestea fiind exercitate de către administratorul provizoriu, administratorul insolvabilităţii/lichidator sau, în mod excepţional, de către debitor dacă nu i s-a ridicat dreptul de a își administra patrimoniul. Deciziile manageriale pot fi controlate, sub aspectul oportunităţii, de către creditori prin organele lor. În ceea ce privește hotărîrile și încheierile instanţei de insolvabilitate, acestea sînt definitive și executorii din momentul pronunţării (art. 5 alin. (8) din Legea insolvabilității). Conform prevederilor art. 7 alin. (1) al Legii insolvabilității, dispozitivul hotărîrilor și al încheierilor instanţei de insolvabilitate urmează să fie publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în cazurile expres prevăzute de prezenta lege. Cheltuielile de publicare se raportă la cheltuielile de judecată. Instanţa de insolvabilitate poate dispune publicarea dispozitivului hotărîrilor și în ziarele locale din zonele în care debitorul își are sediul ori sînt concentrate sediile celor mai mulţi creditori, precum și prin internet sau prin alt sistem electronic. Instanţa de insolvabilitate ţine registrul public al debitorilor insolvabili și îl afișează pe pagina sa web. Hotărîrile și încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege, conform prevederilor art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilității. Recursul nu suspendă executarea hotărîrilor și a încheierilor instanţei de insolvabilitate, dar pot fi suspendate de instanţa de recurs la cererea motivată a recurentului. Art. 8 alin. (3) al Legii insolvabilității prevede că recursul va fi judecat în termen de 60 de zile de la înregistrarea dosarului în instanţa de recurs, în modul prevăzut de Codul de procedură civilă. Cum şi în ce temei se intentează procesul de insolvabilitate? Pentru intentarea procesului de insolvabilitate este necesară existenţa a unui temei din cele două specificate de lege (temeiul general de intentare a procesului de insolvabilitate și temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate). Astfel, conform prevederilor art. 10 alin. (2) și (3) din Legea insolvabilităţii, temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în incapacitatea de plată a debitorului, iar temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în supraîndatorarea debitorului, în cazul în care acesta este persoană juridică responsabilă de creanţele creditorilor în limita patrimoniului ei. În acest caz, la baza evaluării patrimoniului debitorului trebuie pusă continuarea activităţii lui, dacă acest fapt este posibil. Ca urmare a existenţei temeiurilor specificate și în corelare cu prevederile art. 9 din Legea insolvabilităţii, procesul de insolvabilitate poate fi intentat doar în temeiul unei cereri de intentare a procesului de insolvabilitate (specificată în lege ca cerere introductivă). Conform prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea insolvabilității, componenţa și mărimea obligaţiilor debitorului sînt cele existente la momentul depunerii cererii introductive, dacă legea nu prevede altfel. La determinarea temeiurilor de insolvabilitate, conform art. 11 alin. (2) al legii sus – menționate, se iau în calcul:
  1. mărimea obligaţiilor pecuniare, inclusiv suma restanţei la livrarea bunurilor, la prestarea serviciilor și la îndeplinirea lucrărilor care urmează a fi plătite de către debitor;
  2. mărimea datoriilor la credite, la împrumut, plus dobînda care urmează a fi achitată de către debitor;
  3. mărimea prejudiciilor care urmează a fi recuperate de la debitor;
  4. mărimea obligaţiilor la bugetul public naţional prevăzute de lege.
Menționăm că, conform prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea insolvabilității, la constatarea insolvabilităţii debitorului nu se ia în calcul valoarea creanţelor constituite din:
  1. penalităţi și/sau din alte sancţiuni financiare aferente neexecutării obligaţiilor;
  2. orice obligaţie de plată faţă de asociaţii (membrii, acţionarii) debitorului
. Cine este în drept să depună la instanţa de judecată cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate şi ce trebuie să conţină aceasta din urmă? Conform prevederilor art. 12-20 din Legea insolvabilității, dreptul de a depune cerere introductivă îl au: debitorul, creditorii, alte persoane indicate în prezenta lege. Așadar, conform prevederilor art. 13 alin. (1) al Legii insolvabilității, debitorul este în drept să depună cererea introductivă în situaţia în care există pericolul intrării lui în incapacitate de plată cînd, în mod previzibil, nu își va putea executa la scadenţă obligațiile pecuniare. În același rînd, art. 13 alin. (2) al Legii insolvabilității prevede că dreptul de a depune cerere introductivă în numele debitorului, conform alin. (1), în cazul în care acesta nu este persoană fizică, îl au: organul executiv, persoana care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, deţine dreptul de reprezentare a debitorului, asociaţii cu răspundere nelimitată și lichidatorii debitorului. Referitor la dreptul debitorului de a depune cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate, este necesar de menţionat că, acestui din urmă îi revine nu numai dreptul de a depune cererea dată, însa și obligaţia de a o depune în unele circumstanţe. Astfel, conform prevederilor art. 14 din Legea insolvabilităţii, debitorul este obligat să depună cererea introductivă, dacă există unul din temeiurile de intentare a procesului de insolvabilitate specificate mai sus - temeiul general sau temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate. De asemenea, debitorul este obligat să depună cererea introductivă și în cazurile dacă:
  • executarea integrală a creanţelor scadente ale unuia sau mai multor creditori poate cauza imposibilitatea satisfacerii integrale la scadenţă a creanţelor celorlalţi creditori;
  • în cadrul lichidării, care se efectuează conform altor legi, devine evident că debitorul nu poate satisface integral creanțele creditorilor.
Concomitent, conform prevederilor art. 14 alin. (3) din Legea insolvabilității, debitorul este obligat să depună cerere introductivă imediat, dar nu mai tîrziu de expirarea a 30 de zile calendaristice din data survenirii temeiurilor indicate în prezentul articol la alin. (2) și la art. 10 alin. (2) al legii. În cazul dacă debitorul, conform prevederilor art. 14 alin. (4) al Legii insolvabilității, nu depune cerere introductivă în cazurile și în termenul prevăzut în prezentul articol, persoana care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, are dreptul de a reprezenta debitorul, asociaţii cu răspundere nelimitată și lichidatorii debitorului răspund subsidiar în faţa creditorilor pentru obligaţiile apărute după expirarea termenului prevăzut la alin. 3). Aceste persoane sînt trase la răspundere penală în conformitate cu legea. În ce privește conţinutul cererii introductive depuse de către debitor, conform prevederilor art. 16-17 din Legea insolvabilităţii, în aceasta necesită a fi indicate următoarele date:
  1. codul fiscal și numerele conturilor bancare ale debitorului;
  2. valoarea creanţelor creditorilor, mărimea dobînzilor și penalităţilor aferente;
  3. temeiul creanţelor și termenele lor de executare, cu specificarea sumei creanţelor decurgînd din daunele cauzate vieţii și sănătăţii, precum și ale creanţelor salariale faţă de angajaţii debitorului;
  4. suma datoriilor la bugetul public naţional;
  5. motivarea temeiului insolvabilităţii;
  6. date despre cererile de chemare în judecată a debitorului primite spre examinare de către instanţa de judecată, precum și despre titlurile executorii asupra bunurilor debitorului;
  7. date despre bunurile debitorului, inclusiv despre mijloacele bănești și creanţele lui;
  8. candidatura propusă la funcţia de administrator al insolvabilităţii/lichidator.
În cerere, debitorul poate solicita și motiva aplicarea procedurii de restructurare. De asemenea, la cererea introductivă a debitorului se anexează:
  1. copia de pe statutul sau de pe contractul său de asociere;
  2. lista participanţilor (membrilor) săi;
  3. bilanţul contabil la data ultimului raport financiar;
  4. documentele care atestă componenţa și valoarea bunurilor sale dacă este persoană fizică (întreprinzător individual);
  5. datele din registrele publice despre bunurile sale, inclusiv despre bunurile gajate;
  6. lista creditorilor și a debitorilor, cu specificarea datoriilor creditoare și debitoare, adreselor și datelor de identificare ale creditorilor și debitorilor;
  7. dovada notificării proprietarului, a cărui lipsă însă nu împiedică admiterea spre examinare a cererii introductive.
Conform prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea insolvabilităţii, creditorul debitorului poate depune cerere introductivă, dacă are un interes legitim în intentarea procesului de insolvabilitate și își poate argumenta creanţele și temeiurile de intentare a procesului de insolvabilitate. Totodată, art. 18 alin. (3) din Legea insolvabilităţii prevede că creditorul nu este în drept să iniţieze proces de insolvabilitate în cazul în care debitorul se află în proces de restructurare, cu excepția cazului în care creanța a apărut după intentarea procesului. Referitor la cererea introductivă înaintată de către creditor, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea insolvabilităţii, creditorul poate depune cererea dată, numai după efectuarea unei notificări prealabile a debitorului. Notificarea prealabilă se consideră făcută dacă, pînă la depunerea cererii introductive, debitorul a fost informat de către creditor sau de executorul judecătoresc, sau, în cazurile prevăzute expres de Codul fiscal, de către organele abilitate despre faptul că se află în întîrziere ori despre înaintarea spre executare a titlului executoriu sau altui document echivalent lui în condițiile prevăzute expres de Codul de executare. Concomitent, conform art. 20 din Legea insolvabilității, în cererea introductivă a creditorului trebuie să se indice:
  1. denumirea/numele și prenumele creditorului și ale debitorului, sediul/adresa, alte date de identificare ale acestora, confirmate prin extrasul din registrul public corespunzător;
  2. valoarea creanţelor creditorului, mărimea dobînzilor și a penalităţilor aferente;
  3. temeiul creanţelor și termenul executării lor;
  4. menţiuni despre alte probe ce confirmă creanţa creditorului;
  5. propunerea candidaturii la funcţia de administrator provizoriu pe perioada de observare a debitorului;
  6. alte date, considerate de creditor ca fiind necesare pentru examinarea cererii.
La cererea introductivă a creditorului, conform prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea insolvabilității, se anexează:
  1. documentele ce adeveresc obligaţiile debitorului faţă de creditor, mărimea datoriilor la aceste obligaţii, temeiul intentării procesului de insolvabilitate, alte documente care justifică cererea creditorului;
  2. dovada notificării prealabile a debitorului de către
  3. creditor;
  4. copia de pe hotărîrea irevocabilă a instanţei de judecată sau copia de pe hotărîrea arbitrală irevocabilă, ori copia de pe hotărîrea judecătorească irevocabilă privind recunoașterea hotărîrii judecătorești sau a hotărîrii arbitrale străine, ori decizia (hotărîrea) organului abilitat prin legea executorie la acel moment
. Concomitent, conform prevederilor art. 15 alin. (1) al Legii insolvabilității, în cazul insolvabilităţii debitorului din culpa fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organului executiv sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori care pot influenţa în alt mod acţiunile debitorului (insolvabilitate intenţionată), aceștia poartă răspundere subsidiară solidară faţă de creditori, în măsura în care bunurile debitorului sînt insuficiente pentru executarea creanţelor creditorilor. Dacă debitorul depune cerere introductivă în cazul în care dispune de posibilităţi reale de a satisface integral creanţele creditorilor (insolvabilitate fictivă), persoanele culpabile menţionate la alin. (1) poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate creditorilor prin depunerea cererii (art. 15 alin. (2) al Legii insolvabilității). Ce urmează după depunerea cererii introductive şi care sunt consecinţele pentru debitor? Conform prevederilor art. 356 din Codul de procedură civilă, cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă, conform normelor generale stipulate în Codul de procedură civilă, cu excepţiile și completările stabilite de legislaţia insolvabilităţii. Astfel, ca urmare a înaintării de către creditor sau debitor a unei cereri introductive, conform prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea insolvabilităţii și art. 269-270 din Codul de procedură civilă, despre admiterea spre examinare a cererii introductive, instanţa de insolvabilitate adoptă imediat o încheiere, dar în cel mult 3 zile de la data depunerii. Concomitent, conform art. 22 alin. (1) din Legea insolvabilității, instanţa de insolvabilitate restituie fără examinare cererea introductivă întocmită cu încălcarea art. 20. În cazul în care debitorul a depus cerere introductivă în temeiul art. 14, dar nu a anexat la ea documentele prevăzute la art. 17, instanţa de insolvabilitate admite spre examinare cererea, solicitînd prezentarea documentelor în ordinea dezbaterilor judiciare (art. 22 alin. (2) din Legea insolvabilității). Totodată, conform prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea insolvabilității, în perioada de observaţie, debitorul poate să continue activităţile curente și să efectueze plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obișnuite de exercitare a activităţii curente, sub supravegherea administratorului provizoriu, dacă nu i s-a ridicat dreptul de administrare, ori sub conducerea administratorului provizoriu, dacă i s-a ridicat dreptul de administrare. Activităţi curente sînt tranzacţiile și operaţiunile financiare propuse de către debitor pentru a fi efectuate în perioada de observaţie, în cursul normal al activităţii economice, cum ar fi:
  1. continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate;
  2. efectuarea operaţiunilor de încasări și de plăţi aferente acestora;
  3. asigurarea finanţării cheltuielilor curente
. Actele, operaţiunile și plăţile care depășesc condiţiile menţionate la alin.(2) vor putea fi autorizate și/sau efectuate de administratorul provizoriu numai cu aprobarea prealabilă a instanţei de insolvabilitate, care se va expune în acest sens printr-o încheiere motivată, emisă în cel mult 5 zile de la data primirii cererii de aprobare, care poate fi atacată cu recurs în condiţiile prezentei legi. Nici un furnizor de servicii – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea, conform prevederilor art. 23 alin. (4) din Legea insolvabilității, – nu are dreptul, în perioada de observaţie, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către patrimoniul debitorului în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii. În cazul în care cererea introductivă se admite spre examinare, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea insolvabilităţii, instanţă de judecată întreprinde toate măsurile necesare pentru prevenirea modificării stării bunurilor debitorului în perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate. Astfel, instanţa de judecată emite o încheiere prin care dispune aplicarea unor măsuri de asigurare, cum ar fi:
  1. numește un administrator provizoriu și obligă debitorul ca în perioada de observaţie deciziile privind gestionarea patrimoniului să fie luate doar cu acordul prealabil al administratorului provizoriu;
  2. la cererea motivată a creditorilor sau administratorului provizoriu ori din oficiu, dispune înlăturarea debitorului de la gestionarea patrimoniului;
  3. pune sub sechestru bunurile debitorului și corespondenţa lui comercială;
  4. suspendă urmăririle individuale ale creditorilor și executările silite asupra bunurilor debitorului, precum și curgerea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţelor acestora contra debitorului;
  5. pune sub interdicţie înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale ori decide ca acestea să poată fi înstrăinate doar cu învoirea expresă a administratorului provizoriu.
Art. 24 alin. (3) din Legea insolvabilităţii prevede că dacă măsurile de asigurare prevăzute la alin. (2) sînt insuficiente, instanţa de insolvabilitate poate dispune aducerea silită a debitorului spre audiere. Dacă debitorul nu este persoană fizică, aceste măsuri sînt aplicate reprezentanţilor lui. Concomitent, conform prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea insolvabilităţii, la cererea motivată a debitorului, instanţa de insolvabilitate poate să suspende, ca măsură de asigurare, curgerea dobînzilor, a majorărilor sau a penalităţilor de orice fel, sau a oricăror alte cheltuieli aferente creanţelor născute anterior perioadei de observaţie. De asemenea, art. 24 alin. (6) din Legea insolvabilității prevede că măsurile de asigurare acţionează pînă la data intentării procesului de insolvabilitate sau pînă la data respingerii cererii introductive, precum și odată cu încheierea unei tranzacţii în modul stabilit de prezenta lege. Instanţa de insolvabilitate este în drept să ridice, la cerere, printr-o încheiere motivată, măsurile de asigurare aplicate, pînă la apariţia circumstanţelor nominalizate la alin. (6), în modul stabilit de Codul de procedură civilă, cu excepţia instituirii administrării provizorii în perioada de observaţie a debitorului (art. 24(7) din Legea insolvabilității). Administratorul provizoriu Conform prevederilor art. 25 alin. (1) al Legii insolvabilității, dacă instanţa de insolvabilitate nu dispune altfel, în perioada de observaţie organele de conducere ale debitorului nu pot emite decizii și nu pot efectua operaţiuni și plăţi fără acordul administratorului provizoriu, iar persoanele cu drept de reprezentare a debitorului nu pot încheia acte juridice fără participarea administratorului provizoriu. Art. 25 alin. (2) al Legii insolvabilității prevede că creditorii care au înaintat cerere introductivă ori administratorul provizoriu pot adresa oricînd instanţei de insolvabilitate o cerere pentru a i se ridica debitorului dreptul de administrare, avînd ca justificare pierderile continue din patrimoniul acestuia sau lipsa probabilităţii de realizare a unui plan raţional de activitate a întreprinderii și/ sau eschivarea acestuia de la executarea atribuţiilor sale. În baza cererii și a condiţiilor indicate la alin. (2), instanţa de insolvabilitate este în drept să dispună, printr-o încheiere care poate fi atacată cu recurs de către debitor, ridicarea totală sau parţială a dreptului debitorului de a administra întreprinderea odată cu desemnarea unui administrator provizoriu, indicînd și condiţiile de exercitare a conducerii debitorului de către acesta. Din momentul înlăturării debitorului de la administrarea întreprinderii, atribuţiile de administrare și de dispoziţie sînt cedate administratorului provizoriu sub supravegherea instanţei de insolvabilitate (art. 25 alin. (3) al Legii insolvabilității). Concomitent, conform art. 25 alin. (4) al Legii insolvabilității, instanţa de insolvabilitate examinează, în cel mult 10 zile lucrătoare, cererea prevăzută la alin. (2) într-o ședinţă la care sînt citaţi administratorul provizoriu, creditorii care au înaintat cererea introductivă și reprezentantul debitorului. Neprezentarea părţilor citate legal nu împiedică judecarea cererii. În ceea ce privește atribuţiile și drepturile administratorului provizoriu, conform art. 25 alin. (5) al Legii insolvabilității, ținem să menționăm următoarele:
  1. întreprinderea de acţiuni pentru a se asigura păstrarea bunurilor debitorului și integritatea lor;
  2. examinarea situaţiei economice a debitorului și întocmirea unui raport de verificare a existenţei temeiurilor de intentare a procesului de insolvabilitate sau de respingere a cererii introductive;
  3. supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;
  4. conducerea integrală, respectiv parţială, a activităţii debitorului în condiţiile prezentei legi, cu respectarea precizărilor stabilite expres de instanţa de insolvabilitate, și în condiţiile de efectuare a plăţilor curente din contul patrimoniului debitorului;
  5. sesizarea de urgenţă a instanţei de insolvabilitate în cazul în care constată că nu există bunuri în patrimoniul debitorului ori că acestea sînt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile procesului de insolvabilitate;
  6. verificarea creanţelor și, după caz, formularea de contestaţii la ele, întocmirea tabelului preliminar al creanţelor;
  7. încasarea creanţelor, urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din patrimoniul debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de admiterea cererii introductive spre examinare;
  8. încheierea de tranzacţii, stingerea datoriilor, încetarea fidejusiunii, renunţarea la garanţiile reale cu condiţia confirmării de către instanţa de insolvabilitate;
  9. primirea remuneraţiei și recuperarea cheltuielilor, confirmate de instanţa de insolvabilitate, suportate de administratorul provizoriu în activitatea sa;
  10. solicitarea și primirea gratuită de la participanţii la proces, de la alte persoane, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, a informaţiilor și explicaţiilor necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale, precum și de la debitor a informaţiilor cu privire la veniturile lui și la bunurile ce îi aparţin cu titlu de proprietate, inclusiv la bunurile ce se află în proprietate comună pe cotepărţi;
  11. accesul în spaţiile de serviciu ale debitorului și studierea documentelor care se află acolo;
  12. adresarea către instanţa de insolvabilitate a solicitării de a dispune participarea organelor de drept la executarea atribuţiilor sale;
  13. sesizarea instanţei de insolvabilitate în legătură cu orice problemă care cere soluţionare din partea ei.
De asemenea, art. 25 alin. (6) al Legii insolvabilității prevede că cuantumul de remunerare a administratorului provizoriu îl stabilește instanţa de insolvabilitate în mărime fixă, pentru fiecare lună de activitate efectiv lucrată și confirmată documentar, care nu poate fi mai mică de coeficientul minim de multiplicare recomandat pentru stabilirea salariilor de funcţie ale conducătorilor încadraţi în unităţile ce nu aplică sistemul de salarizare bazat pe reţeaua tarifară unică de salarizare, înmulţit la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real la unităţile cu autonomie financiară. Concomitent, conform art. 25 alin. (7) al Legii insolvabilității, pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, administratorul provizoriu poate angaja specialiști. Numirea și nivelul remuneraţiei lor se supun aprobării instanţei de insolvabilitate, cu excepţia cazurilor în care se stabilește că remuneraţia se va face din contul administratorului provizoriu sau al creditorului care a depus cerere introductivă. Atribuţiile administratorului provizoriu, conform prevederilor art. 25 alin. (8) al Legii insolvabilității, încetează în momentul desemnării administratorului insolvabilităţii/lichidatorului de către instanţa de insolvabilitate sau al respingerii cererii introductive în lipsa temeiului de insolvabilitate. Totodată, conform prevederilor art. 26 alin. (1) al Legii insolvabilității, prin încheierea de admitere a cererii introductive spre examinare, instanţa de insolvabilitate dispune administratorului provizoriu să notifice imediat despre aplicarea măsurilor de asigurare în toate registrele publice, inclusiv în registrul de stat al persoanelor juridice și în registrul de stat al întreprinzătorilor individuali, în registrul bunurilor imobile și în alte registre în care se înscriu gajul, băncile, organele cadastrale teritoriale, autorităţile vamale, oficiile poștale, staţiile de cale ferată, depozitele portuare și vamale, alte locuri de înmagazinare din circumscripţia în care debitorul își are sediul ori filiale sau reprezentanţe, pentru a sista orice operaţiune cu bunurile acestuia, cerîndu-le lor să îi predea corespondenţa debitorului și orice alte comunicări sosite pe adresa lui. Art. 26 alin. (2) al Legii insolvabilității prevede că în cel mult 10 zile lucrătoare după desemnare, administratorul provizoriu trimite notificări tuturor creditorilor din evidenţa contabilă, prezentată de debitor în conformitate cu art. 27 alin. (3), pentru înaintarea creanţelor certe și exigibile asupra patrimoniului debitorului și prezentarea unei referinţe asupra cererii introductive. Referitor la executarea măsurilor de asigurare, menționăm că, conform art. 27 alin. (1) al Legii insolvabilității, după desemnare, administratorul provizoriu întocmește și prezintă instanţei de insolvabilitate, în termenul stabilit de aceasta, care nu va putea depăși 45 de zile lucrătoare de la desemnarea sa, un raport cu privire la executarea măsurilor de asigurare, prin care să propună fie intentarea procedurii de insolvabilitate, fie intentarea procedurii simplificate a falimentului, ori prin care să constate solvabilitatea debitorului și încetarea procesului. În funcţie de circumstanţele cauzei pe motive temeinice, instanţa poate prelungi termenul prevăzut cu cel mult 15 zile lucrătoare. Art. 27 alin. (3) al Legii insolvabilității prevede că debitorul are obligaţia de a transmite administratorului provizoriu, în cel mult 3 zile lucrătoare de la cerere, informaţiile solicitate de acesta, apreciate ca fiind necesare, cu privire la activitatea și la patrimoniul său, precum și documentele activităţii economice și documentele de evidenţă contabilă, inclusiv ștampila întreprinderii, care vor fi reţinute de administratorul provizoriu spre documentare. În cazul în care informaţiile și documentele prevăzute la alin. (3), inclusiv ștampila, nu sînt prezentate de către membrii organelor de conducere ale debitorului, aceștia vor fi trași la răspundere patrimonială subsidiară și/sau penală, sau contravenţională, în modul stabilit de lege, iar administratorul provizoriu desemnat va reconstitui, în măsura posibilităţilor, informaţiile și/sau documentele, cheltuielile urmînd a fi încasate din contul persoanelor culpabile (art. 27 alin. (4) al Legii insolvabilității). Concomitent, conform prevederilor art. 27 alin. (6) al Legii insolvabilității, în cazul înlăturării debitorului de la administrarea întreprinderii, administratorul provizoriu este obligat să vîndă bunurile perisabile sau bunurile supuse deprecierii iminente și să depună la bancă în contul debitorului sumele realizate din aceste vînzări, informînd instanţa de insolvabilitate și debitorul. În perioada de observaţie a debitorului nu se afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa dacă, la data admiterii cererii introductive spre examinare, condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sînt îndeplinite (art. 27 alin. (7) al Legii insolvabilității). Totodată, art. 29 alin. (1) al Legii insolvabilității prevede că creanţele faţă de patrimoniul debitorului vor fi înregistrate de administratorul provizoriu într-un tabel preliminar al creanţelor în funcţie de datele evidenţei contabile a debitorului și în baza cererilor de admitere a creanţelor înaintate instanţei de către creditorii ale căror creanţe sînt anterioare datei de admitere a cererii introductive spre examinare. Termenul-limită de depunere de către creditori în instanţa de insolvabilitate a referinţei asupra cererii introductive și a cererii de admitere a creanţelor asupra patrimoniului debitorului va fi de maximum 30 de zile calendaristice de la data notificării. Termenul de verificare și de consemnare a creanţelor în tabelul preliminar al creanţelor este de 15 zile lucrătoare. Conform art. 29 alin. (3) al Legii insolvabilității, creanţele vor fi supuse verificării de către administratorul provizoriu, conform unei proceduri prevăzute în capitolul V secţiunea 1. Creanţele confirmate pe deplin sau parţial de administratorul provizoriu în urma verificării, trecute în tabelul preliminar, vor fi prezumate a fi valabile și corecte. Ca rezultat al verificării, administratorul provizoriu va întocmi și va înregistra în instanţa de insolvabilitate, odată cu raportul ori separat, și tabelul preliminar al creanţelor cuprinzînd toate creanţele asupra patrimoniului debitorului, precizînd că sînt: chirografare, garantate, sub condiţie, scadente sau nescadente și arătînd pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor și suma acceptată de administratorul provizoriu. De asemenea, conform art. 29 alin. (5) al Legii insolvabilității, creanţele introduse de administratorul provizoriu în tabelul preliminar se atribuie masei credale cu titlu provizoriu fără drept de vot. Titularul de creanţe trecute în tabelul preliminar cu titlu provizoriu este decăzut, în ceea ce privește creanţele respective, din următoarele drepturi:
  1. de a vota la adunarea creditorilor;
  2. de a participa la distribuirile de sume în cadrul restructurării și/sau al lichidării debitorului;
  3. de a-și realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor acestuia.
Art. 29 alin. (7) al Legii insolvabilității prevede că perioada provizorie a creanţelor durează pînă la data confirmării lor în ședinţa de validare a creanţelor în cadrul procesului de insolvabilitate sau al procedurii simplificate a falimentului, cu înregistrarea acestora în tabelul definitiv al creanţelor. Creanţele incluse în tabelul preliminar nu se contestă. Ele pot fi contestate după intentarea procesului de insolvabilitate sau a procedurii simplificate a falimentului doar dacă au fost incluse în tabelul definitiv. Care sunt acţiunile preliminare intentării procesului de insolvabilitate? Conform prevederilor art. 30 alin. (1) al Legii insolvabilității, măsurile de pregătire preliminară a examinării cauzei privind insolvabilitatea debitorului le ia instanţa de insolvabilitate, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi. Pentru urgentarea actelor procesuale, instanţa de insolvabilitate poate solicita audierea persoanelor identificate ca făcînd parte din administraţia societăţii, le poate solicita asistenţa și concursul la efectuarea actelor de procedură, poate efectua orice alt act procesual necesar soluţionării cauzei. Art. 30 alin. (3) al Legii insolvabilității prevede că termenul de examinare a cauzei de intentare a procesului de insolvabilitate este de cel mult 60 de zile lucrătoare de la data admiterii cererii introductive spre examinare. În funcţie de circumstanţele cauzei și de motivele temeinice, instanţa de insolvabilitate poate decide majorarea termenului de examinare a cauzei cu 15 zile lucrătoare. După judecarea cererii introductive, instanţa de insolvabilitate adoptă una din următoarele hotărîri:
  1. se constată insolvabilitatea debitorului și i se intentează proces de insolvabilitate;
  2. se constată insolvabilitatea debitorului și i se intentează procedură simplificată a falimentului;
  3. se intentează procedură accelerată de restructurare a debitorului;
  4. se respinge cererea introductivă și se refuză intentarea unui proces de insolvabilitate faţă de debitor.
Concomitent, art. 30 alin. (5) al Legii insolvabilității prevede că instanţa de insolvabilitate poate dispune totodată, prin încheiere, încetarea procesului judiciar în cazul încheierii unei tranzacţii sau al retragerii cererii introductive, precum și în alte condiţii stabilite de lege. Poate oare fi retrasă cererea introductivă depusă? Reglementările, ce stipulează faptul posibilităţii retragerii cererii introductive, sunt prevăzute la art. 31 alin. (1) din Legea insolvabilităţii. Astfel, acest articol prevede că, cererea introductivă poate fi retrasă de către deponent pînă la adoptarea unei hotărîri de intentare a procesului de insolvabilitate sau de respingere a cererii introductive. Renunţarea la cererea introductivă, conform prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea insolvabilităţii, nu privează persoanele care s-au alăturat acestei cereri de dreptul de a solicita examinarea pricinii în fond. În cazul în care debitorul sau creditorul renunţă la cererea introductivă, instanţa de insolvabilitate dispune încetarea procesului doar dacă renunţarea nu contravine legii și nu încalcă drepturile și interesele legitime ale altor persoane.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.