Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
Comisia Națională a Pieței Financiare a elaborat proiectul de hotărâre referitor la aprobarea Regulamentului privind activitatea de actuariat. Acesta vizează activitatea de actuariat pentru asigurători (reasigurători) în conformitate cu prevederile Legii nr.407/2006 cu privire la asigurări . Actuarul este persoana fizică sau angajatul unei persoane juridice care prestează servicii de actuariat, specializată în evaluarea riscurilor financiare prin metode statistice, matematice şi economice, fiind titulară a unui certificat de calificare eliberat de autoritatea de supraveghere.
Cererea de eliberare a Certificatului privind sumele TVA achitate la buget aferente serviciilor de import, precum și copia de pe contractul/invoice-ul în baza căruia se efectuează achiziția de servicii de la nerezident se va depune la Direcţia deservire fiscală (DDF)/ Direcţia generală administrare contribuabili mari (DGACM) unde este deservit contribuabilul sau la adresa de email: mail@sfs.md. Serviciul Fiscal de Stat a elaborat și propune pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la aprobarea Certificatului privind sumele TVA achitate la buget aferente serviciilor de import și a cererii de eliberare a acestuia.
Evoluțiile economice naționale și internaționale, concurența internațională au determinat și determină în continuare necesitatea unor noi concepte vamale, fapt ce impune integrarea lor în noul Cod vamal (CV), consideră autorii proiectului CV rescris care a fost examinat și aprobat în cadrul ședinței de Guvern din 8 iulie curent. Proiectul CV conține 11 titluri, fiecare fiind divizat în capitole și, conform autorilor, vine cu norme juridice noi, precum și introduce noi concepte legislative. Astfel, în titlul I, în partea ce ține de reprezentarea în vamă, în proiect au fost transpuse prevederile CV al UE cu privire la liberalizarea acestei activități, fiind propusă desfășurarea activității de broker prin eliberarea autorizației de către Serviciul Vamal.
Domeniile supuse evaluării naționale a riscurilor în partea ce ține de finanțarea terorismului vor fi extinse. Autoritățile intenționează să aplice sancțiuni proporționale și disuasive în cazurile depistării încălcărilor legislației privind prevenirea și combaterea spălării banilor. Acțiunile sunt incluse în planul de acțiuni privind implementarea Strategiei naționale pentru domeniul respectiv pentru anii 2020-2024. Proiectul Strategiei și a planului de acțiuni este propus spre consultări publice de către Ministerul Justiției. Planul conține circa 80 de acțiuni ce vor fi implementate în limitele alocaţiilor bugetare aprobate, precum şi din accesarea asistenţei oferite de organizaţiile internaţionale.
Principiile și normele privind producția ecologică, certificarea și utilizarea indicațiilor în etichetare și în publicitate, precum și normele privind controalele în domeniu vor fi reglementate în Republica Moldova de o lege specială. Proiectul legii privind producţia agroalimentară ecologică şi etichetarea produselor ecologice este propus pentru consultări publice de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Documentul este elaborat în scopul asigurării dezvoltării durabile a producției ecologice, funcționării eficiente a pieței prin concurența loială, dar și protecția intereselor consumatorilor.
Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achizițiile publice folosind procedura de negociere. Documentul descrie procesul prin care autoritatea contractantă consultă și negociază clauzele contractuale cu unul sau mai mulți prestatori. Potrivit proiectului, procedurile respective vor derula exclusiv prin intermediul SIA „Registrul de stat al achizițiilor publice”. De asemenea, autoritatea contractantă este obligată să furnizeze electronic Documentul unic de achiziţii European (DUAE) completat cu informațiile solicitate în raport cu criteriile de calificare și selecție stabilite în anunțul de participare și în documentația descriptivă/de atribuire.
Pentru anul 2019, volumul emisiunilor de valori mobiliare este preconizat la 400 mil. lei, pentru anul 2020 acest indicator este prognozat la 500 mil. lei. În anul 2021, volumul emisiunilor de valori mobiliare ar putea atinge cifra de 550,0 mil. lei, iar, către 2022, acesta ar putea crește până la 600 mil. lei. Totodată, în anul 2019 volumul tranzacțiilor mobiliare ar putea atinge nivelul de 800 mil. lei, iar în următorii ani se preconizează creșterea până la 900,0 mil. lei în 2020, 1000 mil. lei în 2021 și 1100 mil. lei în 2022. Indicatorii respectivi sunt incluși în Strategia de dezvoltare a pieței financiare nebancare pe anii 2018-2022.
Moratoriul asupra recepționării cererilor noi privind dobândirea cetățeniei Republicii Moldova ar putea fi extins pentru o perioadă de două luni, începând cu 24 decembrie 2019. Astfel, primirea cererilor ar putea fi stopată până la 24 februarie 2020. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 17 decembrie, proiectul hotărârii pentru extinderea moratoriului privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova în condițiile art. 17 alin. (11 ) și (12 ) din Legea cetățeniei Republicii Moldova proiectul hotărârii de Guvern cu privire la prelungirea moratoriului privind acordarea cetățeniei RM în condițiile art. 17 alin. (11) și (12) din Legea cetățeniei Republicii Moldova.
Conform legislației, tatăl copilului nou-născut are dreptul la concediu paternal pentru a participa la îngrijirea copilului. Urmează ca să i se acorde persoanei concediul paternal în cazul în care, tatăl beneficiază de indemnizație de maternitate de 126 de zile pentru soția care nu lucrează dar, se află la întreținerea acestuia? Potrivit art. 1241 al Codului muncii (CM) tatălui copilului nou-născut i se acordă un concediul paternal pentru a asigura participarea lui efectivă la îngrijirea copilului nou-născut. Durata concediului paternal este stabilită de 14 zile calendaristice şi pe perioada concediului paternal, salariatul beneficiază de o indemnizație paternală care nu poate fi mai mică decât venitul mediu lunar asigurat pentru perioada respectivă și care este achitată din bugetul asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, indemnizația paternală se stabilește tatălui copilului nou-născut.
Proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea Regulamentului cu privire la activitatea Grupului de lucru în domeniul achizițiilor publice urmează a fi examinat în cadrul ședinței secretarilor generali din 2 iulie curent. Documentul stabilește condițiile generale și specifice privind crearea grupului de lucru în domeniu, care va iniţia şi desfăşura proceduri de atribuire a contractului de achiziție publică pentru satisfacerea necesităţilor autorităţii contractante sau asociaţiei de autorităţi contractante în condițiile în care acstea nu apelează la un furnizor de servicii de achiziții.
Amenzile aferente sancţiunilor aplicate de Comisia Naţională a Pieții Financiare (CNFP) ar putea fi vărsate în bugetul de stat. Această propunere se conține în proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative aprobat în cadrul ultimei ședințe a Executivului. Prevederea urmărește scopul uniformizării destinației amenzilor aplicate de către autoritățile administrative centrale, precum şi evitarea unor potențiale conflicte de interes în procesul de aplicare a sancțiunilor în sectorul de creditare nebancară. Astfel, proiectul prevede abrogarea lit. k) la alin. 1 al art. 6 din Legea nr. 192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, conform căreia sumele sancțiunilor pentru contravențiile administrative aplicate de CNPF se transferau în bugetul autorității și erau utilizate pentru finanțarea acesteia.
Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 1164 din 25 octombrie 2012 cu privire la aprobarea formularului Declaraţiei privind TVA şi a Modului de completare a Declaraţiei privind TVA va fi modificat, ținând cont de recentele intervenții în Codul fiscal pentru anul 2020. Astfel, atât în formularul Declarației, cât și în modul de completare a acestuia va fi inclusă noțiunea de „taxare inversă”, care reglementează calcularea și plata TVA la buget de către cumpărător în cazul vânzării bunului de către agentul economic insolvabil (vânzător) unui alt agent economic (cumpărător), acesta având și dreptul la deducere. Astfel, prin intermediul introducerii principiului taxării inverse se urmărește evitarea prejudicierii bugetului, suma TVA fiind transferată prioritar.
Prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) vor obține susținere financiară încă 27 proiecte investiționale. Valoarea totală a acestora este de 6,66 mil. lei, sumă care va contribui la atragerea în economie a circa 16,13 mil. lei investiții. Cererile beneficiarilor au fost recepționate și evaluate în regim on-line în perioada stării de urgență. Din numărul total al proiectelor acceptate spre finanțare, în mun. Chișinău activează 7 întreprinderi, câte 3 – în UTA Găgăuzia și Florești, 2 întreprinderi – în raionul Telenești și câte o întreprindere – în raioanele Fălești, Edineț, Basarabeasca, Rezina, Ocnița, Hâncești, Râșcani, Orhei, Ialoveni, Cantemir, Anenii Noi și Căușeni.
Serviciul Fiscal de Stat propune spre consultare publică proiectul de ordin cu privire la aprobarea dării de seamă privind plățile către Fondul de susținere a populației şi a instrucţiunii privind modul de completare şi de prezentare a acesteia – Forma PFSP 20. Aceasta va fi prezentată de către contribuabilii specificați în art.4 alin 2 din Legea1 fondului de susținere a populației nr.827/2000, până la data de 25 a lunii imediat următoare lunii de gestiune.
Suport pentru îmbunătățirea sistemului statisticii agricole, Accesul la Justiție în Moldova, Infrastructura digitală pentru antreprenoriat social rural, Suport pentru aplicarea legislației privind deșeurile în Republica Moldova, precum și o serie de alte proiecte de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare vor beneficia de facilități fiscale. Ministerul Finanțelor propune spre consultare proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.246/2010 cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale aferente realizării proiectelor de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate și neîmatriculate în Republica Moldova ar putea fi modificată pentru unitățile de transport ale căror masă totală, sarcină pe axă sau dimensiunile depășesc limitele admise. Proiectul de modificarea Codului fiscal este înregistrat în Parlament și propune modificarea anexei nr. 3 la titlul IX din Codul fiscal, ce reglementează taxele rutiere.
Un podcast de educație financiară este lansat astăzi de Banca Națională a Moldovei și Clubul Presei Economice. Primul episod cu titlul „De unde apar banii” vorbește despre apariția băncilor și tratează subiecte precum creditarea, economisirea pentru viitor, sistemul de plăți etc. Podcastul face parte din proiectul „Învață! Dă sens banilor” desfășurat de Banca Națională împreună cu alte instituții. „Un angajament social al Băncii Naționale este creșterea nivelului de educație financiară a cetățenilor, iar această inițiativă ne va permite să ajungem la un public cât mai larg, instruit astfel încât deciziile pe care le ia să-i aducă beneficiile scontate. La fel, ne dorim să oferim publicului ocazia comodă de a se documenta într-un format atractiv în timp ce fac alte lucruri: merg în transport, fac sport sau desfășoară alte activități”, spune guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu.
Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative, susținut de Guvern în cadrul ședinței acum o oră, propune oferirea contribuabililor plătitori de TVA a dreptului de a solicita rambursarea TVA, ceea ce va spori semnificativ lichiditatea întreprinderilor. Impactul bugetar al acestei inițiative se estimează la 1 mld. lei. Conform Programului de rambursare a TVA (Program), care este parte componentă a proiectului, subiecţi ai Programului devin întreprinderile care au statut de contribuabili ai TVA și care înregistrează sume TVA spre deducere în perioada ulterioară.
În scopul sporirii protecției sociale și garantării unui nivel de trai decent urmașilor personalului medical decedat ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu Covid-19, este propusă instituirea unei indemnizații speciale. Proiectul de lege în acest sens a fost elaborat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și urmează a fi discutat în cadrul ședinței secretarilor de stat. Conform documentului, personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva Covid-19 se consideră medicii și asistentele medicale, iar indemnizația poate fi acordată dacă decesul întreținătorului a survenit ca urmare a infectării în cadrul desfășurării activității medicale în lupta cu Covid-19.
Banca Națională a Moldovei a propus spre consultarea publică proiectul Hotărârii Comitetului executiv al BNM „Pentru modificarea Regulamentului privind prestarea serviciilor de plată prin intermediul sistemelor automatizate de deservire la distanță, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei nr.62/2017”.
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.