Поисковый фильтр
Период публикации
от
до
Раздел страницы
Подпаздел страницы
catalogul tematic
Каталог авторов
Catalogul revistelor
Каталог учреждений
Ключевое слово
Искать через google
Implementarea treptată a standardelor de contabilitate este mai eficientă decât implementarea integrală. Prin urmare, este necesar să se elaboreze toate standardele, iar aprobarea și implementarea acestora să se efectueze treptat, în conformitate cu prioritățile stabilite, asigurând dezvoltarea sistemelor informaționale aferente și instruirea contabililor din sectorul public. Consiliul pentru Standarde Naționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (SNCSP) va examina și va stabili ordinea și perioada de aprobare și implementare a acestora, se constată în modificările și completările Conceptului și Planului de acțiuni pentru elaborarea SNCSP, aprobate prin Ordinul ministrului Finanțelor nr.159.
La data de 17 martie curent, prin Hotărârea nr. 55 din 17.03.2020, Parlamentul a aprobat declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe perioada 17 martie – 15 mai 2020. Astfel, în această perioada Comisia pentru Situaţii Excepţionale a RM (Comisia) va emite dispoziţii în vederea punerii în executare a acţiunilor necesare în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor pandemiei de coronavirus (COVID-19). Hotărârea mai prevede că, dispoziţiile Comisiei sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM. Dispoziţiile emise de Comisie intră în vigoare din momentul adoptării.
În ultimii ani, aspectele ce țin de cuantumul taxelor locale și modalitatea de stabilire a acestora în Republica Moldova reprezintă un subiect de mare interes, ce stârnește discuții aprinse între autoritățile de stat și mediul de afaceri. Date fiind obiectivele principale ale politicii fiscale pentru anul 2021, enunțate recent de Ministerul Finanțelor, ne așteptăm ca nici anul acesta să nu constituie o excepție.
Asupra bunurilor imobile care fac obiectul înregistrării primare masive şi pentru care nu există acte ce demonstrează dreptul de proprietate, în registrul bunurilor imobile se va nota posesia de fapt, în baza adeverinţei eliberate de către autoritatea publică locală, contrasemnată de posesor. Dacă, până la înregistrarea posesorului ca proprietar, se prezintă acte de proprietate pe numele altei persoane, posesia se radiază din oficiu, fără a fi necesar acordul celui înscris şi se înregistrează dreptul de proprietate. Reglementarea va permite luarea la evidenţă a tuturor bunurilor din localitate, cât şi perceperea impozitelor de la persoanele care posedă în realitate bunul imobil.
Curtea de Conturi se va putea adresa Parlamentului în cazul în care resursele financiare oferite sunt insuficiente pentru îndeplinirea mandatului. În Monitorul Oficial de astăzi, 18 octombrie 2019, a fost publicată Legea nr. 135 din 20 septembrie 2019 pentru modificarea art. 4 din Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova. Astfel, art.4, ce reglementează bugetul Curții de Conturi, va prevedea că autoritatea are buget propriu, care se administrează independent în conformitate cu prevederile legale. Astfel, va fi asigurată o autonomie financiară lărgită a instituției supreme de audit public extern, după cum prevăd și practicile europene.
În decursul anului curent, Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe (CTIF) va extinde serviciile de implementare și mentenanță a sistemelor informaționale de evidență contabilă pe platforma 1C, va aplica noi practici de instruire și de acordare la distanță a serviciilor de suport și consultanță în ținerea evidenței contabile pentru autoritățile și instituțiile publice, precum și în utilizarea de către acestea a sistemelor nominalizate. În perspectivă, CTIF va oferi, de asemenea, servicii de suport și consultanță utilizatorilor sistemului informatic de achiziții publice MTender. Aceste obiective au fost stabilite în ședința Direcției generale administrarea și prestarea serviciilor publice a CTIF privind bilanțul activității în anul 2019 și prioritățile acesteia pentru anul 2020 convocată de directorul interimar al CTIF, Vitalie Coceban.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a alocat Republicii Moldova o nouă tranșă în valoare de $46,1 mil. în urma evaluării progresului înregistrat în realizarea angajamentelor asumate. Din această sumă, circa $27,5 mil. sunt pentru susținerea bugetului de stat al Republicii Moldova. Prima plată a fost efectuată pe data de 24 septembrie 2019, în sumă totală de $30,7 mil., dintre care $18,4 mil. (mecanismul de finanțare EFF – Extended Fund Facility) fiind destinați pentru susținerea bugetului de stat al Republicii Moldova. Restul sumei, în valoare totală de $15,4 mil., a fost debursată la data de 30 septembrie curent, pentru susținerea bugetului de stat fiind destinate $9,1 mil. (mecanismul de finanțare ECF – Extended Credit Facility).
Autoritățile își propun să simplifice evidența mijloacelor fixe în scopuri fiscale prin revizuirea modalității de evidență și calculare a amortizării acestora, precum și să actualizeze Catalogul mijloacelor fixe în vederea aducerii acestuia în concordanță cu realitățile economice. Acțiunile sunt prevăzute în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2019-2020. Hotărârea cu privire la aprobarea Planului a fost în publicată în Monitorul Oficial din 13 septembrie 2019. Astfel, la compartimentul finanțe publice sunt incluse un șir de acțiuni ce țin de domeniul bugetar, impozite și taxe, politici și administrare fiscală, vamală, achiziții publice, control financiar public intern și salarizare în sectorul bugetar.
Topul celor mai importante evenimente economice ale anului 2019, dar și cele importante provocări ale anului care vine au fost aduse în discuție astăzi, 19 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă organizată de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”. În cadrul evenimentului a fost prezentată și evoluția Indicelui de Alertă Timpurie (IAT) — indicatorul dezvoltat după metodologia Expert-Grup, care indică pentru anul 2019 stabilizarea creșterii economice și o ușoară încetinire pentru 2020. „Dinamica economică se va încadra în modelul specific ultimilor ani, iar în 2019 majorarea PIB-ului, cel mai probabil, nu va depăși nivelul de 5%.
Marți, 19 noiembrie, Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv inițiativa legislativă ce prevede majorarea multiplicatorului pentru venitul lunar minim garantat utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului. Proiectul de lege cu privire la modificarea art. 151 din Legea nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social prevede majorarea coeficientului de la 1,95 la 2,2. Astfel, cuantumul ajutorului social de care beneficiază persoanele și familiile defavorizate în perioada rece a anului se va majora de la 350 la 500 lei lunar, perioada de acordare a acestuia fiind lunile noiembrie-martie.
Mâine va apărea de sub tipar nr. 380-387 al Monitorul Oficial, în care sunt publicate următoarele documente oficiale. ÎN PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova: • Lege privind modificarea Codului contravențional al Republicii Moldova nr. 218/2008 (nr. 159, 6 decembrie 2019) și Decretul pentru promulgarea acesteia • Lege pentru modificarea unor acte legislative (nr. 163, 6 decembrie 2019) și Decretul pentru promulgarea acesteia • Decret privind instituirea sărbătorii profesionale – Ziua funcționarului fiscal (nr.1386-VIII, 17 decembrie 2019).
Începând de astăzi, 6 august 2019, cetățenii au posibilitatea de a vizualiza informațiile bugetare și fiscale, într-un format clar și ușor de navigat, accesând https://buget.mf.gov.md Portalul a fost creat de Ministerul Finanțelor și Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), cu suportul Corpului de Voluntariat pentru Servicii Financiare (FSVC) și Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID). În debutul evenimentului, ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, a menționat că acest portal reprezintă un pas înainte în transparentizarea felului în care este colectat și cheltuit banul public.
Programul „Femei în afaceri” se va desfăşura până în anul 2022 și va include cicluri a câte 3 ani, care vor acoperi următoarele etape de susţinere: iniţierea, lansarea şi creşterea întreprinderilor. Executivul a aprobat vineri, 18 octombrie, proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii cu privire la aprobarea Programului-pilot „Femei în afaceri”. Astfel, programul va trece de faza de pilotare și va fi extins cu încă trei ani, dat fiind faptul că, după cum a fost menționat în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri, acesta a fost un instrument guvernamental eficient de dezvoltare a antreprenoriatului feminin în Republica Moldova.
Creșterea salariilor pentru angajații din sectorul bugetar este o prioritate a actualului Guvern. O declarație în acest sens a făcut astăzi ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul unei ședințe cu șefii Direcțiilor Finanțe din administrația publică locală. „Bugetul pentru anul 2020 va fi un buget al solidarității. Asta înseamnă creșteri salariale pentru majoritatea angajaților bugetari, dar și prestații sociale mai mari pentru persoanele cu cele mai mici venituri. Creșterea veniturilor populației este o prioritate a Guvernului și, atâta timp cât vom avea o creștere a productivității și respectiv a veniturilor la buget, suntem deciși să continuăm creșterea salariilor”, a declarat Natalia Gavrilița.
Ministerul Finanțelor își propune pentru anul viitor creșterea salariilor cu 6–10% pentru majoritatea angajaților, iar pentru o altă categorie de salariați, cum ar fi primari, directori și directori adjuncți de școală, pompieri, bucătari, militari, creșterile vor fi mai mari, cu 400-2500 lei. Despre aceasta a anunțat ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul Conferinței Macro 2019 – Atenuarea inegalităților: o precondiție fundamentală pentru o creștere economică durabilă, organizat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”.
În curând va ieși de sub tipar noul număr al Publicației Periodice „Monitorul fiscal FISC.md”, în care veți găsi, ca de obiecei, materiale actuale și utile pentru activitatea DVS. În primul rând, vă punem la dispoziție un articol ce conține mai multe detalii despre particularitățile trecerii de la metoda calculării amortizării mijloacelor fixe pe categorii de proprietate la metoda liniară. Materialul este elaborat de Galina Șpac la solicitarea cititorilor noștri și este publicat în rubrica Practica fiscală.
Prin Decizia nr. 100 semnată astăzi, 22 octombrie 2019, Prim-ministrul Maia Sandu a aprobat componența nominală a Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Potrivit deciziei, în componența Consiliului sunt incluși 118 membri, reprezentanți ai mediului de afaceri și asociațiilor de business, comunității științifice din Moldova, organizațiilor internaționale active în domeniul reformelor mediului de afaceri, precum și ai autorităților și instituțiilor publice.
Începem în forță un an nou plin de evenimente, schimbări în diferite domenii și provocări. După ce am oferit contribuabililor în primele zile ale lunii ianuarie ediția actualizată a Codului fiscal, în februarie venim cu primul număr din anul 2020 al revistei „monitorul fiscal FISC.md”, care deja de 9 ani este alături de contribuabili pentru a-i ghida în implementarea corectă a legislației fiscale. Astfel, în articolul elaborat de către secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Dorel Noroc, șeful adjunct al Direcției politici fiscale și vamale, Corina Alexa, și consultantul principal din aceeași direcție, Inga Catană, sunt descrise detaliat principalele aspecte ale politicii fiscale și vamale pentru anul 2020. Textul este publicat în rubrica Practica fiscală.
Mâine, 11 octombrie 2019, va apărea de sub tipar nr. 306-309 al Monitorul Oficial, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova: Decret cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 209/2016 privind deșeurile (nr. 1288-VIII, 3 octombrie 2019).
Счет пользователя создан успешно. Для подтверждения регистрации пройдите по подтверждающей ссылке, действительной в течение 30 календарных дней, отправленной на указанный в формуляре регистрации е-майл.
Задайте нам вопрос
Есть необходимость получить ответ на вопрос, или хочешь предложить тему для статьи, поясняющей практические аспекты деятельности? Зарегистрируйся, отправь вопрос или тему для статьи и в кратчайшие сроки получишь ответ эксперта на электронный адрес или в профиле на странице.
Е-майл *
Заказать услугу по телефону
Введите правильные данные и вскоре с вами свяжется оператор
Имя *
Фамилия *
Е-майл *
Телефон *
Отзыв
Для отслеживания статуса обработки отправленного отзыва, рекомендуем зарегистрироваться на странице. Таким образом ответ, отправленный Вам периодическим изданием «Monitorul Fiscal FISC.md» сохранится и отразится в Вашем профиле. В случае отправки отзыва без регистрации, ответ будет отправлен на ваш е-майл.
Е-майл *
Е-майл *
Уважаемый пользователь
Мы настоятельно рекомендуем вам оформить бесплатную подписку на Newsline.