Opinii

Atragerea investiţiilor în economia ţării este una dintre priorităţile Guvernului

Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii asociaţiilor de business din Republica Moldova. Dialogul s-a axat pe preocupările mediului de afaceri din ţara noastră. În cadrul întrevederii au fost prezentate Recomandările comunităţii de business pentru eliminarea constrângerilor în desfăşurarea afacerilor, elaborate de trei asociaţii de business: Camera de Comerţ Americană din Moldova, Asociaţia Businessului European şi Asociaţia Investitorilor Străini. Atragerea investiţiilor în economia ţării este una dintre priorităţile Guvernului. Trebuie să ne conjugăm eforturile pentru realizarea obiectivului nostru comun - crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea afacerilor şi atragerea investiţiilor, a spus Chiril Gaburici. În cadrul întrevederii, părţile au făcut schimb de opinii privind acţiunile prioritare ale Guvernului pentru îmbunătăţirea climatului investiţional în Republica Moldova. Printre cele mai stringente probleme au fost menţionate: necesitatea respectării legislaţiei privind transparenţa decizională, perfecţionarea cadrului de reglementare a legislaţiei muncii, precum şi elaborarea mecanismelor de mediere a conflictelor în domeniul afacerilor. În acest sens, s-a convenit asupra organizării unor consultări periodice, inclusiv cu participarea altor factori interesaţi, pentru identificarea soluţiilor de compromis pe fiecare subiect în parte.

via | tv7.md

1322 vizualizări

Data publicării:

06 Aprilie /2015 16:34

Domeniu:

Noutăți

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon