Opinii

Macro 2018: Investițiile - cum pot ele deveni o soluție sustenabilă pentru dezvoltarea țării

Investițiile, sau mai bine zis lipsa lor, este una dintre problemele majore cu care se confruntă Republica Moldova. Din anul 2000 încoace, economia moldovenească nu a mai trecut printr-o criză investițională atât de îndelungată, înregistrând în perioada anilor 2015-2016 o comprimare semnificativă, de aproximativ 20%. Care este, totuși, rolul investițiilor pentru economiile în tranziție și cum ar putea acestea contribui la bunăstarea oamenilor și binele public? Aceasta este întrebarea centrală la care vom încerca să răspundem în cadrul celei de-a șasea ediții a conferinței internaționale MACRO 2018, organizată anual de către Centrul Analitic Independent Expert-Grup și Fundația Friedrich Ebert Moldova. „În prezent, rata investițiilor în Republica Moldova oscilează în jurul valorii de 22% din PIB, o cifră destul de modestă, dacă ar fi să o comparăm cu alte țări similare ca nivel de venituri, amplasare și context geografic, astfel încât identificarea unor noi factori de atractivitate investițională ar putea dezlănțui potențialul investițional al Moldovei și transforma creșterea economică bazată pe consum, într-una durabilă, bazată pe investiții”, susține Adrian Lupușor, director executiv al Centrului Analitic Expert-Grup. Expertul mai susține că „în efortul de a readuce importanța investițiilor în spațiul public, vom încerca să cuprindem în cadrul celor două panele ale evenimentului, discursurile celor mai reprezentative persoane din mediul de afaceri, executiv, asociații de business, ZEL-uri și piața muncii pentru a discuta perspectivele și constrângerile de creștere ale investițiilor private și publice, precum și modul în care acestea pot impulsiona creșterea economică pe termen mediu.” Totodată, la conferință vor fi prezentate și principalele constatări ale Raportului de Stare a Țării 2018, care vor oferi un cadru și un suport analitic suplimentar pentru discuții. Subiectul special al ediției din acest an al publicației este rolul investițiilor în dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova. Experții vin cu o serie de recomandări de politici menite să sporească investițiile și impactul lor multiplicator asupra dezvoltării țării. Ana Mihailov, Coordonatoare de program în cadrul Friedrich-Ebert-Stiftung Moldova și partener al evenimentului susține că: „Investițiile directe străine au, negreșit, un rol important în dezvoltarea economica a țării. Cu toate acestea, guvernul trebuie să asigure că atragerea investițiilor nu se va face cu prețul drepturilor fundamentale ale omului. Dimpotrivă, investițiile străine trebuie să vină cu tehnologii, cunoștințe, standarde de muncă și garanții sociale, care să aibă un impact pozitiv asupra dezvoltării capitalului uman.” Potrivit organizatorilor, la eveniment sunt așteptați peste 100 de participanți, care includ lideri și decidenți politici, reprezentanți ai APL și sectorului privat, experți locali și străini, reprezentanți ai organizațiilor societății civile și mediului academic din Moldova. Accesul la eveniment se va realiza pe bază de invitații. Doritorii să participe se vor putea înregistra și pe o platformă online, disponibilă, începând cu 14 septembrie 2018, pe site-ul expert-grup.org.

via | www.expert-grup.org

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1375 vizualizări

Data publicării:

15 Septembrie /2018 10:39

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

Expert-Group | investiţii | economia | capital | dezvoltare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon