Politica bugetar-fiscală 2025
Modificările la politica fiscală și vamală au fost publicate
În Monitorul Oficial din 27 decembrie a fost publicată Legea nr. 311 din 26 decembrie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală).
În primul rând, prin această lege a fost transferat termenul de intrare în vigoare a Legii nr. 34/2024 privind efectuarea decontărilor în numerar, de la 1 ianuarie 2025 la 1 aprilie 2025. Tot în acest context a fost completată Legea cu o normă nouă conform căreia, AEÎ, în funcție de categoria licenței deținute, pot oferi membrilor săi servicii de acceptare a următoarelor tipuri de depuneri de economii: la termen și la vedere. Mai multe detalii despre această lege aici.
Totodată, s-a intervenit și la Legea nr. 66/2023 pentru modificarea unor acte normative, ce se referă inclusiv la beneficiarul efectiv, astfel încât termenul în care persoanele juridice, întreprinzătorii individuali și organizațiile necomerciale înregistrate în RM sunt obligate să prezente și/sau să actualizeze informația cu privire la beneficiarul efectiv/beneficiarii efectivi la Agenția Servicii Publice a fost extins până la 31 decembrie 2025.
Cât privește Codul fiscal, se precizează că obiectul impunerii la taxa pentru amenajarea teritoriului este numărul mediu scriptic semestrial al salariaţilor, anterior fiind numărul mediu scriptic trimestrial. Totodată, evidența obiectelor impozabile și calculul taxelor locale se efectuează în dependență de locul amplasării obiectelor impozabile, prin aplicarea cotelor corespunzătoare stabilite de autoritatea administratției publice locale. Tot în acest context, subiecţii impunerii plătesc taxele locale la contul trezorerial de venituri al bugetului local în dependență de locul amplasării obiectului impozabil.
O serie de modificări vizează Codul vamal. Astfel, la cererea debitorului, Serviciul Vamal va stinge prin scădere datoria vamală constatată pentru mărfurile anterior importate, supuse accizei, în cazul în care cuantumul accizei și al TVA aferent mărfurilor respective și/sau altor mărfuri accizabile obținute ca rezultat al utilizării mărfurilor anterior importate în procesul de prelucrare și/sau de fabricare a fost calculat și achitat la Serviciul Fiscal de Stat, în limita sumei declarate și achitate, în baza informației SFS care certifică data achitării respective. În cazul în circumstanțelor menționate anterior, Serviciul Vamal va întreprinde măsuri de asigurare a stingerii datoriei vamale în mărimea plății achitate la SFS, iar majorarea de întârziere aferentă drepturilor de import se aplică din ziua în care acestea trebuiau plătite Serviciului Vamal până în ziua în care cuantumul accizei și TVA aferent mărfurilor supuse accizei a fost achitat la Serviciul Fiscal de Stat.
De asemenea, Serviciul Vamal este în drept să transmit pentru comercializare, în conformitate cu legislația, mărfurile confiscate, sechestrare sau abandonate în favoarea statului. În acest sens, se abrogă și alin 21 din art. 427 din Codul vamal, conform căruia, până la 1 ianuarie 2025, Serviciul Vamal va transmite mărfurile confiscate, sechestrate sau abandonate în favoarea statului către Serviciul Fiscal de Stat pentru comercializare conform procedurii prevăzute în Regulamentul cu privire la modul de evidență, evaluare și vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate ușor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte, a bunurilor trecute în posesia statului cu drept de succesiune și a comorilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2001.
Codul vamal, la art. 427 alin 12, prevedea că până la 31 decembrie 2024 nu se solicită garanție în cazurile în care mărfurile sunt transportate pe cale feroviară, prin legea publicată a fost extins termenul respectiv până la 31 decembrie 2025.
Legea intră în vigoare la 1 ianuarie 2025.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
331 vizualizări
Data publicării:
30 Decembrie /2024 09:07
Catalogul tematic
Politica bugetar-fiscală | Codul vamal
Etichete:
beneficiari efectivi | Codul fiscal | Codul vamal | politica fiscală și bugetară
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.