Monitorul SFS

IFPS în ajutorul producătorilor şi procesatorilor de producţie agricolă oneşti

Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a participat astăzi la şedința de lucru, convocată în comun cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, la care au participat deputatul în Parlament Valeriu Streleţ, alţi oficiali, cât şi reprezentanţii întreprinderilor procesatoare și exportatoare a materiei prime agricole. În cadrul şedinţei, ministrul Agriculturii Vasile Bumacov a declarat că, pe planul relaţionării sectoriale, colaborarea cu Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a intrat într-o nouă etapă de colaborare, Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, din primele zile aflării în funcţie venind cu iniţiativa lansării unor discuţii directe cu producătorii, exportatorii şi procesatorii de producţie agricolă, cu scopul de a stabili problemele din sector şi a identifica căile optimale de soluţionare a acestora. La acelaşi subiect, Ion Prisăcaru a menţionat că, anterior, au avut loc întrevederi repetate cu reprezentanţii întreprinderilor exportatoare din sectorul agricol, la care de asemenea au fost abordate tematici privind eliminarea în activitatea acestora a unor practici neconforme şi a unor neclarităţi de ordin legislativ. Pornind de la obiectivul acumulării eficiente a încasărilor la Buget, Serviciul Fiscal de Stat depune eforturi susţinute pentru promovarea conformării benevole a contribuabililor, inclusiv a agenţilor economici din domeniul agricol. Cu acest scop, SFS a realizat inventarierea terenurilor agricole, pune accentele pe achitarea de impozite pentru roada culeasă şi promovează iniţiative care să simplifice activitatea contribuabililor în cauză. În acest context, Şeful IFPS a relevat decizia recentei şedinţe de lucru de la Guvern, convocată de şeful Cabinetului premierului, Eugen Sturza, şi consilierul lui Iurie Leancă, Valeriu Prohniţchi, prin care s-a decis că unicul document care reflectă în contabilitate operaţiunea de achiziţie a materiei prime de la persoanele fizice este Actul de achiziţie, care va fi completat cu o declaraţie a vânzătorului care certifică, pe propria răspundere, originea produselor realizate. De asemenea, pentru simplificarea activităţii contribuabililor, se discută modalitatea ca impozitul pe venit să fie reţinut la sursa de plată. Cu referinţă la practicile de neconformare, Ion Prisăcaru a atenţionat prezenţa referitor la activitatea firmelor fantomă, care prejudiciază atât bugetul de stat, cât şi provoacă probleme agenţilor economici care solicită restituirea TVA. De asemenea, Şeful IFPS a mai punctat că astăzi SFS dispune de suficiente pârghii informaţionale pentru a monitoriza activitatea agenţilor economici, cei care nu se conformează legislaţiei în vigoare urmând să suporte consecinţele de rigoare. În acelaşi timp, contribuabilii loiali vor fi apreciaţi, în acest scop urmând să fie publicat un nou Regulament privind desfăşurarea controalelor fiscale, care prevede că cei care activează în cadrul legii vor beneficia, timp de doi ani, de o perioadă fără de controale fiscale, cei care confirmă fiind posibil să extindă perioada respectivă până la patru ani.

via www.fisc.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

1399 vizualizări

Data publicării:

29 August /2013 12:36

Domeniu:

Noutăți | Activitatea SFS

Etichete:

agricultura

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon