Monitorul SFS

IFS mun. Chișinău: intensificare a acțiunilor de aducere în cadrul legal a agenților economici

IFS mun. Chișinău, întru asigurarea identificării contribuabililor care nu-și onorează obligațiunile față de stat și întreprinderea măsurilor adecvate în vederea încadrării acestora în limitele legale, asigurarea sporirii gradului de încasări, urmare a acțiunilor de majorare a bazei impozabile, în perioada 16-19 iunie curent a organizat mai multe acțiuni orientate spre verificarea contribuabililor care desfășoară activități de comerţ pe străzile adiacente Pieţei Centrale din mun. Chişinău, în partea ce ține de aplicarea mașinii de casă și control la efectuarea decontărilor în numerar cu consumatorii, reflectarea în documentele de evidență contabilă a veniturilor real încasate de la consumatori, deținerea documentelor de proveniență la mărfurile supuse comercializării. În cadrul controalelor fiscale a fost pus accentul pe combaterea comerțului stradal ilicit, ce se exprimă prin desfășurarea activităților fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la altă autoritate abilitată prin lege. În rezultatul a 141 de controale fiscale au fost constatate încălcări ale legislației fiscale, respectiv:
  • 6 cazuri de efectuare a încasărilor bănești în numerar în lipsa mașinii de casă și control cu memorie fiscală, încălcându-se prevederile art. 8, alin 2, lit. c) din Codul Fiscal;
  • 3 cazuri de neprezentare la prima cerere persoanelor cu funcții de răspundere din cadrul organelor cu atribuții de administrare fiscală a documentelor de proveniență a mărfii expuse spre comercializare;
  • 134 cazuri de desfășurare a activității de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat, ca urmare fiind întocmite procese-verbale, potrivit prevederilor art. 263 alin. (1) din Codul Contravențional al RM.
Pentru încălcările depistate urmează a fi aplicate sancțiuni fiscale în sumă de 57,0 mii lei și sancțiuni contravenționale în sumă de 392,0 mii lei. Concomitent, IFS mun. Chişinău, având ca obiectiv prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în ziua de 20.06.2015 a exercitat 40 de controale fiscale la faţa locului prin metoda verificării operative la contribuabilii care desfăşoară activităţi de comerţ cu bunuri şi prestări de servicii în incinta pieţei auto din str. Pietrăriei nr.19/1, fiind stabilit 1 caz de efectuare a încasărilor bănești în numerar în lipsa mașinii de casă și control cu memorie fiscală și de efectuare a încasărilor bănești în numerar fără utilizarea mașinii de casă și control existente și 39 de cazuri de desfășurare a activității de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat, ca urmare fiind întocmite procese-verbale, potrivit prevederilor art. 263 alin. (1) din Codul Contravențional al RM. Pentru încălcările depistate urmează a fi aplicate sancțiuni fiscale în sumă de 7,0 mii lei și sancțiuni contravenționale în sumă de 93,0 mii lei. Luând în considerare că rezultatele controalelor denotă amplificarea activității ilicite de comerț stradal, acțiunile Serviciului Fiscal de Stat și în continuare vor fi orientate spre verificarea contribuabililor ce desfășoară astfel de activități, cu scopul conformării benevole a acestora cerințelor legislației în vigoare. SFS mun. Chișinău reamintește că activitatea sa nu are ca scop sancționarea contribuabililor, ci instituirea unui cadru unitar al relațiilor de parteneriat în raport cu mediul de afaceri și cetățeni, bazat pe încrederea și susținerea reciprocă, ceea ce ar reduce considerabil cazurile de încălcare a legislației, și respectiv a numărului sancțiunilor aplicate agenților economici.

via | www.fisc.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

1707 vizualizări

Data publicării:

23 Iunie /2015 17:30

Domeniu:

Noutăți fiscale

Etichete:

IFS pe mun. Chişinău | agent economic | incasari | controale fiscale

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon