Monitorul SFS

SFS a publicat lista învingătorilor ediției a IV-a a concursului „Loteria fiscală”

Serviciul Fiscal de Stat a publicat lista învingătorilor ediției a IV-a din anul 2021 a concursului „Loteria fiscală”, desemnați urmare a extragerii din 20 ianuarie anul curent.

Astfel, cele 175 persoane desemnate învingătoare vor beneficia de premii în sumă a câte 1000 lei. Premiile vor fi transferate câștigătorilor pe conturile de card, în lei, în maximum 10 zile după publicarea listei. Lista câștigătorilor poate fi consultată aici.

În cadrul etapei a IV-a au participat 15 960 933 tranzacții efectuate cu carduri bancare, în sumă totală 4 883 177 090,24 lei, informația fiind recepționată de la băncile comerciale licențiate emitente din Republica Moldova.

Este de menționat că în anul 2021 se atestă o creștere a numărului tranzacțiilor efectuate cu cardul cu 39,79%, comparativ cu anul 2020, iar suma tranzacțiilor efectuate cu carduri bancare, s-a majorat cu 56,43% față de anul 2020.

Concursul “Loteria fiscală” este organizat în conformitate cu prevederile Regulamentului privind desfășurarea concursului “Loteria fiscală” aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 657/2019. Tragerile la sorți şi validarea câștigătorilor loteriei are loc în prezența comisiei, numită prin ordin de către directorul Serviciului Fiscal de Stat.

Tranzacţiile câştigătoare sunt selectate din numărul total de tranzacţii participante la concursul “Loteria fiscală”, aleatoriu, în mod automatizat, în baza tranzacţiilor efectuate cu cardul bancar, prin intermediul platformei Random.org.

Serviciul Fiscal de Stat susține măsurile de diminuare a numeralului în economia națională, și Vă îndeamnă să efectuați achitările cu cardul, participând astfel în cadrul concursului Loteria fiscală!


via | sfs.md

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat

970 vizualizări

Data publicării:

03 Februarie /2022 09:47

Catalogul tematic

Noutăți | Loteria fiscală

Etichete:

loteria fiscala | premii | tranzacții fără numerar

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon