Activează în funcție din luna octombrie, anul 2018.
De o energie debordantă, Angela este mereu în acțiune! Acasă, la serviciu, în relația cu cei apropiați e mereu implicată și reusește să le pună cap-coadă pe toate! Nu ezită să întrebe acolo unde e mai puțin clar și să-și comunice punctul de vedere. Pune accent pe valorile spirituale și consideră că, credința înlătură toate temerile și face ca totul să fie posibil.
Privește întotdeauna oamenii cu încredere și bunăvoință. Crede cu tărie că fiecare persoană are un potențial unic și că, dincolo de greșeli sau dificultăți, există întotdeauna motive și lecții care merită înțelese. În loc să judece, caută să înțeleagă și să descopere partea frumoasă din oameni și din situațiile pe care viața le aduce.
Credința în Dumnezeu îi oferă echilibru și puterea de a vedea binele chiar și atunci când circumstanțele par nefavorabile. Este convinsă că omul nu trebuie să înceteze niciodată să învețe și să se dezvolte, iar fiecare experiență reprezintă o oportunitate de creștere. În viziunea ei, educația este cea mai puternică armă, de aceea, motivată de acest gînd, a absolvit cu succes Academia de Studii Economice din Moldova, facultatea Business și Administrarea Afacerilor. Aplică în practică ceea ce a studiat și „revarsă” din energia și felul ei de a fi.
Pentru Angela, frumusețea vieții se regăsește în lucrurile simple, în oameni și în lecțiile pe care le oferă fiecare zi. Trăiește după convingerea că atunci când alegem să vedem binele, să avem credință și să ne dezvoltăm continuu, devenim cea mai bună versiune a noastră.
„Nu putem direcționa vântul, dar putem ajusta pânzele” este motto-ul Angelei, convinsă fiind că „în noi stă totul”!
- Funcția
- Operatoare procesare text și imagine





