Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Orice persoană, săvârşind o faptă socialmente periculoasă prevăzută de Codul penal (CP), cauzează prejudicii societăţii. Toate relaţiile ocrotite de legea penală şi care sunt încălcate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, în teoria şi practica dreptului penal constituie obiectul infracţiunii. Obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute la Capitolul X din CP, în care se regăsește și art. 2441 – Evaziunea fiscală a persoanelor fizice, îl constituie relaţiile sociale cu privire la economia națională, bazate pe principiile de desfășurare a activității economice: libertatea activității, exercitarea acesteia în temeiuri legale, concurența loială a subiectelor, buna-credință a subiectelor, interzicerea formelor vădit infracționale ale conduitei subiectelor activității economice.
Entitatea „X” SRL a încheiat un acord de colaborare privind executarea lucrărilor de reparații a unei porțiuni de drum gratuit, cu Consiliul raional Hâncești. Entitatea a oferit gratuit materiale de construcție de producție proprie, amestec de nisip și pietriș - 1000 tone, la prețul de piață - 120 lei/tona, inclusiv TVA, valoarea contabilă a materialelor
Republica Moldova va beneficia de un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 mil. de euro din partea României. Proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea semnării Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară a fost susținut de Executiv în ședința de ieri, 9 februarie. Ajutorul financiar va fi acordat pentru implementarea proiectelor care să contribuie la dezvoltarea RM în beneficiul direct al tuturor cetățenilor și vizează următoarele domenii de activitate: sectorul energetic; transport și infrastructură de transport; protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice;
Ministerul Energeticii a elaborat Regulamentul privind mărimea și modul de percepere a contribuțiilor de la beneficiarii Programului de Vouchere pentru Electrocasnice (Programul de Vouchere) și Regulamentul privind mărimea și modul de percepere a contribuțiilor de la beneficiarii Programului de modernizare a sistemului intern de distribuție a agentului termic pentru încălzire și alimentare cu apă caldă menajeră (Program de modernizare), proiectele cărora au fost incluse pe ordinea de zi a ultimei ședințe a secretarilor generali de stat.
Monopol fiscal este statutul atribuit de Guvern unei întreprinderi sau grupului de întreprinderi pentru a desfășura în exclusivitate o activitate economică aferentă unor bunuri, servicii, grup de bunuri sau grup de servicii, prevede proiectul completărilor la Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi elaborat de Ministerul Economiei și examinat de secretarii de stat în cadrul ședinței desfășurate pe data de 5 mai. Astfel, în condițiile aprobării documentului în redacția propusă, Legea nr. 845/1992 va fi completată cu cap. VI2 –„Întreprinderea cu statut de monopol fiscal”. Conform proiectului, statutul de monopol fiscal poată fi atribuit doar întreprinderii
În cadrul ședinței din 29 noiembrie curent, Guvernul a aprobat proiectul modificărilor la Legea nr.172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor, prin care Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a lansat procedura de revizuire a politicii tarifare la importul
Codul fiscal 2023 (ro/ru) este disponibil deja în variantă tipărită și poate fi procurat la următoarele prețuri: • cu livrare – 290 lei; • fără livrare – 250 lei.
Conceptul Programului de vânzare directă a Valorilor Mobiliare de Stat (VMS) persoanelor fizice în Republica Moldova a fost aprobat de Executiv în luna septembrie 2021 și prevede că persoanele vor avea acces direct la cumpărarea VMS printr-o platformă electronică, în care emisiunile de VMS vor fi efectuate prin plasament direct doar către persoane fizice, fără licitații și fără intermediere. În scopul implementării Programului, Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi, 18 mai, Regulamentul resursei informaționale formate de Sistemul informațional „Programul de vânzare directă a VMS persoanelor fizice”. Documentul va reglementa crearea unui produs investițional adaptat la cerințele persoanelor fizice în calitate de investitori în VMS,
SFS împreună cu Congresul Autorităților Locale din Moldova și Agenția de Guvernare Electronică au convenit asupra mecanismului aferent schimbului de date, precum și asupra structurii de date care poate fi pusă la dispoziția AAPL.
Prin art. V din Legea nr.171 din 19 decembrie curent ce vizează politica fiscală şi vamală pentru anul 2020 au fost operate modificări și în Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale. Potrivit acestora, la anexa nr. 1 a fost introdusă o nouă categorie de plătitori de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat – persoanele fizice care exercită activităţi în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/ sau de obiecte ale regnului vegetal.
Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 18 iulie curent, a votat în prima lectură proiectul de lege cu privire la modificarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, elaborat în scopul aducerii unei mai bune clarități asupra modului de implementare și de raportare de către
În ediția din aprilie a revistei „monitorul fiscal FISC.md” este publicat articolul „Concedierea salariatului pentru refuzul de a trece examenul medical obligatoriu” elaborat de autorul nostru Olga Donciu unde, într-un tabelul table bine structurat, sunt analizate normele juridice în vigoare cu privire la acest subiect. Totodată, autorul atrage atenția că cheltuielile ce ţin de organizarea şi efectuarea examenului medical sunt suportate de angajator.
Subdiviziunea de audit intern din cadrul autorităților publice centrale va fi dimensionată în baza volumului de activitate, astfel încât să asigure auditarea sistematică a întregului obiect al activității entității publice.
Guvernul a dat aviz negativ proiectului de lege pentru modificarea articolului 13 din Legea nr. 289/2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale. Documentul prevede reglementarea achitării cuantumului lunar al indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă plătite din mijloacele angajatorului în proporție de cel puțin 75% din salariul mediu al angajatului, indiferent de stagiul de cotizare al acestuia. Executivul susține că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 289/2004, cuantumul lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă plătite din mijloacele angajatorului se stabilește în proporție de 75% din salariul mediu al angajatului,
Diplomele de recalificare profesională vor fi substituite cu certificate de recalificare profesională, iar beneficiarii vor avea posibilitatea de a deține respectivele certificate atât pe suport de hârtie, cât și în format electronic, iar oportunitatea verificării valabilității acestora la Centrul Tehnologiilor Informaționale și Comunicaționale în Educație ar putea asigura recunoașterea actelor de studii în contextul Acordurilor bilaterale semnate de Republica Moldova cu alte țări.
În țara noastră ar putea fi inițiată dezvoltarea Centrelor de testare a tehnologiilor inovative, cunoscute în engleză ca Sandbox, prin care antreprenorii vor avea posibilitatea să testeze noi tehnologii energetice. Prin crearea acestor centre se așteaptă la sporirea gradului de inovare în sectoarele energeticii, care va
Aprecierea impactului pandemiei asupra mediului de afaceri din Republica Moldova, măsurile de susținere a activității de întreprinzător pe domeniul fiscal și de asigurărilor sociale în aceste condiții, dar și provocările pentru angajatori și angajați pe segmentul relațiilor de muncă au fost subiectele examinate în prima zi a Conferinței Naționale a Contabililor MoldTax 2.0. Riscurile economice, fiscale, psiho-emoționale au fost evidențiate de toți speakerii Conferinței, sinceritatea acestora fiind înalt apreciată de 125 de contabili participanți la evenimentul organizat de Proactive.
În ședința de joi a Parlamentului Guvernul a prezentat pachetul de inițiative legislative aprobat prin asumare de răspundere în fața Parlamentului. Acestea urmează să intre automat în vigoare în cazul în care timp de 72 de ore inițiativele nu vor fi contestate. Amintim, Executivul și-a asumat răspunderea pentru patru proiecte de legi. La prezentarea proiectelor în Parlament Ion Chicu a menționat că modificările operate la Legea privind sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar sunt determinate de necesitatea stimulării financiare a personalului medical implicat în combaterea COVID-19. Potrivit documentului, salariile vor fi majorate de două ori, în etape: la prima etapă – cu 30% (de la 1 septembrie 2020), cu încă 30% – de la 1 ianuarie 2021 și cu încă 40% în prima jumătate a anului următor. De majorarea salariilor vor beneficia circa 4,5 mii de angajați din domeniul sănătății.
În Monitorul Oficial de astăzi, 23 decembrie (Nr.413-425), Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 118 din 13 decembrie 2022 cu privire la aprobarea termenelor de prezentare a rapoartelor financiare pe anul 2022. În continuare oferim varianta integrală a documentului.
În cadrul ședinței din 30 august anul curent, Cabinetul de miniștri a aprobat Programul național de dezvoltare al sistemului de achiziții publice pentru anii 2023-2026 (Program) - un document de politici pe termen mediu și a fost elaborat de către Ministerul Finanțelor pentru stabilirea priorităților
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *