Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Potrivit Codului fiscal (CF), în caz de control al respectării legislației fiscale, contribuabilul este obligat:
În momentul de față, pe teritoriul RM sunt în circulație trei tipuri de facturi fiscale cu aceeași forță juridică, obligații/drepturi privind TVA: Facturi fiscale imprimate de sine stătător prevăzute cu însemne de protecție (obținute prin intermediul „Comanda on-line a formularelor tipizate”, cu alocarea seriei și diapazonului de numere);
Apariția (sau anularea) unei obligații vamale - taxe vamale, TVA, accize, confirmată printr-un control ulterior sau la depunerea declarației vamale, este precedată de emiterea de către Serviciul Vamal (în continuare SV) a unui act administrativ și anume – decizia de regularizare.
La data de 19.06.2025 a fost adoptată Legea nr. 154 pentru modificarea unor acte normative (combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene)
Activitatea administratorilor este de un înalt grad de responsabilitate atât faţă de patrimoniul debitorului, cât şi faţă de cel al creditorilor.
Răspunderea juridică reprezintă acea formă a răspunderii sociale, stabilită de stat în urma încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit și care determină suportarea consecințelor stabilite de lege, de către cel vinovat, inclusiv prin utilizarea forței de constrângere a statului în scopul de a restabili ordinea de drept lezată.
Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii să evite generarea neîntemeiată a stării de insolvabilitate, cu scopul de a se eschiva de la onorarea obligațiilor față de bugetul public național sau alți creditori. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 15 august 2021, au fost întocmite 20 procese verbale cu privire la constatarea infracțiunii, prin care s-a stabilit că în acțiunile contribuabililor și/sau a persoanelor cu funcție de răspundere sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de insolvabilitate intenționată (art. 252 Cod penal) sau insolvabilitate fictivă (art. 253 Cod penal).
Ministerul Justiției a înaintat pentru consultări publice proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea răspunderii penale a persoanei juridice și sancționarea încălcării măsurilor restrictive internaționale).
În contextul intensificării relațiilor comerciale internaționale și al creșterii fluxurilor transfrontaliere de mărfuri, respectarea legislației vamale capătă o importanță esențială pentru menținerea ordinii economice într-un stat
Serviciul Vamal (SV), prin prisma competențelor sale, deține un rol important în asigurarea protecției vamale a proprietății intelectuale. În conformitate cu art.3 din Legea nr.114/2014 cu privire la Agenția de Stat pentru Proprietatea
În conformitate cu art.2 pct.21) din Legea nr.213/2024 privind controlul comerțului cu mărfuri strategice (Legea nr.213/2024), mărfuri strategice sunt:
În conformitate cu art.934 alin.(1) din Codul civil (CC), creditorul are dreptul la despăgubiri pentru întregul prejudiciu cauzat prin neexecutarea obligației, cu excepția cazului în care debitorul demonstrează că neexecutarea este justificată.
Conform prevederilor art. 4 din Legea insolvabilității nr. 149/2012 (Lege), participanţi la procesul de insolvabilitate sunt: administratorul provizoriu, administratorul insolvabilităţii, lichidatorul, creditorii, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, debitorul sau - după caz, reprezentantul debitorului, alte organe şi persoane stabilite în lege.
În cazul în care în cadrul proceselor penale și contravenționale, prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și instanțelor judecătorești, persoanei fizice sau juridice i-a fost cauzat un prejudiciu moral sau material, statul poate fi tras la răspundere patrimonială.
Fapta care are ca efect diminuarea resurselor bugetului Uniunii Europene sau ale bugetelor instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor UE, înființate în temeiul tratatelor, sau ale bugetelor gestionate ori monitorizate direct sau indirect de acestea,
Administratorul persoanei juridice cu scop lucrativ răspunde juridic pentru nerespectarea obligațiilor care îi sunt puse în sarcina sa prin lege, prin dispozițiile actului de constituire, precum și altele care nu sunt puse în sarcina unui alt organ. În cazul desemnării mai multor administratori, ei răspund solidar, dacă prin hotărâre judecătorească nu s-a stabilit altfel.
Condițiile de beneficiere de reducerea amenzii aplicate în funcție de tipul acesteia Legislația Republicii Moldova prevede diferite tipuri de sancțiuni, printre care și sancțiunea cu amendă. Amenda este acel tip de sancțiune care poartă caracter economic, pecuniar și, pe lângă scopul de corectare și reeducare a persoanei care a săvârșit încălcarea, are și impact financiar asupra acesteia. În acest sens, legislația prevede și dreptul persoanei care este amendată de a beneficia de reducerea acesteia dacă întrunește condițiile impuse.
În calitate de organ de control, Serviciul Fiscal de Stat (în continuare – SFS) poate aplica sancțiuni atât pentru încălcări fiscale prevăzute de Codul fiscal (în continuare – CF), cât și pentru încălcări prevăzute expres de alte acte normative, cum sunt, spre exemplu, Legea nr. 1466/1998
În temeiul Legii nr.187 din 10 iulie 2025 pentru modificarea unor acte normative Codul de executare este completat cu art.160/1 în vederea reglementării excluderii procedurii judiciare de întoarcerea executării prin intermediul instanței de judecată, în cazul amenzilor contravenționale/penale.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *