Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Consiliul Consultativ al Ministerului Finanțelor în domeniul impozitelor și taxelor s-a întrunit în ședință marți, 21 martie curent, în contextul relansării activității acestuia. La ședință au fost prezenți ministra Veronica Sirețeanu și secretarul de stat Olga Golban
În Monitorul Oficial din 1 martie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. privind acceptarea și publicarea Standardului Internațional de Raportare Financiară. În continuare oferim posibilitatea de a consulta Ordinul publicat, iar Standardele pot fi vizualizate în MO nr. 65-68.
Întru executarea prevederilor Legii nr. 271/2017 privind auditul situațiilor financiare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr. 7-17, art. 48), cu modificările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.180/2012 „Privind aplicarea Standardelor de audit şi Codului etic pe teritoriul Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr. 60-62, art. 210)
Astăzi, 10 iulie curent, Serviciul Fiscal de Stat a desemnat 101 contribuabili onești din Republica Moldova, care au fost remarcați pentru aportul lor în promovarea civismului fiscal și conformarea la onorarea obligațiilor fiscale, obținând Certificate de credibilitate.
Camera de Comerț Americană din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Finanțelor și Camera Consultanților Fiscali din România, a organizat cea de-a patra ediție a TAXCON23
Cu prilejul aniversării a 30 de ani de activitate, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova,
Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi, 21 iunie, proiectul hotărârii cu privire la instituirea Sistemului informațional de gestionare a autorizației de agent economic autorizat (SIA e-AEO).
În Monitorul Oficial de astăzi, 10 martie curent, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 24 din 2 martie 2023 cu privire la utilizarea experimentală a Sistemului informațional automatizat „Control intern managerial și audit intern”. În continuare publicăm varianta integrală a documentului.
Parlamentul a aprobat în ședința de astăzi, 1 decembrie, prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul țării cu încă 60 de zile, începând cu data de 6 decembrie. Conform proiectului de hotărâre, în RM în continuare există amenințări și riscuri, îndeosebi ce vizează aprovizionarea cu resurse energetice, care impun necesitatea de a lua decizii prompte, ce nu pot fi adoptate în condițiile cadrului normativ obișnuit.
Cele mai recente noutăți ale politicilor fiscale și vamale au fost discutate în cadrul TAXCON 24 - cea mai mare conferință internațională privind impozitarea din Moldova, organizată de Camera de Comerț Americană din Moldova.
În Monitorul Oficial de astăzi, 6 iulie, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 54 din 27 iunie 2023 cu privire la modificarea Clasificației bugetare. În continuare oferim posibilitatea de a consulta integral documentul publicat.
În Monitorul Oficial de astăzi, 3 iulie, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 56 dn 29 iunie 2023 cu privire la modificarea Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 2/2017, ce se referă la activitatea independentă, prin care a fost aprobat inclusiv, formularul-tipizat „Avizul de plată a impozitului pe venit din activitatea independentă”.
La 1 martie anul curent, în Monitorul oficial a fost publicată Legea nr. 34 din 29 februarie 2024 cu privire la decontările în numerar, prevederile căreia se vor aplica din 1 ianuarie anul 2025. În acest context, în ediția din aprilie a revistei „monitorul fiscal FISC.md” – nr. 3(87)
Sporirea eficienței, performanței și transparenței finanțelor publice și realizarea criteriilor pentru aderarea la UE – este obiectivul general al Strategiei de dezvoltare a managementului finanţelor
Până la sfârșitul anului curent ar putea fi lansată platforma electronică care va permite cetățenilor să investească direct în valorile mobiliare de stat (VMS). Despre aceasta s-a anunțat ieri, 20 martie, în cadrul unui club de presă organizat de Ministerul Finanțelor, în contextul Săptămânii Internaționale a Educației Financiare (Global Money Week).
Antreprenorii vor avea posibilitatea să-și desfășoare activitatea în mod mai eficient, iar interacțiunea cu statul va fi redusă constant. Acest fapt a fost anunțat astăzi, 1 august, în cadrul unui briefing de presă, organizat de Ministerul Finanțelor în
Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2024 a fost aprobat în ședința de astăzi a Guvernului. Acesta include schimbări conceptuale, dar și sistemice de optimizare a administrării fiscale și are drept scop soluționarea constrângerilor economice sesizate de către contribuabili, identificarea instrumentelor de
Starea de urgență în Republica Moldova va fi extinsă cu încă 60 de zile, începând cu data de 6 decembrie curent. Cabinetul de miniștri a susținut în ședința de astăzi, 30 noiembrie, proiectul hotărârii de Guvern privind propunerea de prelungire a stării de urgență și va propune documentul pentru aprobare în Parlament.
Ministerul Finanțelor a organizat astăzi, 3 martie, o ședință cu reprezentanții mediului de afaceri pentru a iniția discuții cu privire la prioritățile și obiectivele politicii fiscale și vamale pentru anul 2024.
În Monitorul Oficial din 16 iunie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 44 din 5 iunie 2023 cu privire la modificarea Clasificației bugetare. În continuare oferim posibilitatea de a consulta integral documentul publicat. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *