Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Conform prevederilor alin (2) art. 3 al Legii nr. 436-XVI din 28.12.2006 privind administrația publică locală, autorităţile APL beneficiază de autonomie decizională, organizaţională, gestionară şi financiară, au dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea treburilor publice locale, exercitându-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat.
Activ virtual este o reprezentare digitală a valorii care nu este emisă ori garantată de o bancă centrală sau de o autoritate publică, nu este în mod obligatoriu legată de o monedă instituită legal și nu deține statutul legal de monedă sau de bani, dar care poate fi tranzacționată în mod electronic, transferată sau utilizată în scopul efectuării de plăți sau investiții. Activele virtuale nu includ reprezentările digitale ale monedelor fiduciare (fiat), ale valorilor mobiliare și ale altor active financiare stabilite de legislația națională.
Pentru o generalizare a primei părți recapitulăm că angajații din unitățile cu autonomie financiară sunt salarizați în baza prevederilor:
Începând cu data de 5 aprilie curent, starea de urgență pe întreg teritoriul țării se va extinde cu încă 60 de zile și va dura până la 3 iunie 2023. Proiectul de hotărâre privind extinderea termenului respectiv a fost aprobat astăzi, 29 martie în cadrul ședinței de Guvern. Având în vedere principalele riscuri și amenințări, precum provocările de natură energetică, umanitară, socială și de securitate
În baza căror informații perceptorul fiscal din cadrul SCITL ține evidența contribuabililor și a obligațiilor fiscale a acestora pentru bunurile imobile care nu se regăsesc în Registrul bunurilor imobile ținut de Î.S. Cadastru, având în vedere faptul că Instrucțiunea din Anexa nr. 2 la HG nr. 998/2003, după
În ianuarie-martie anul 2023, câștigul salarial mediu lunar nominal brut, la unitățile cu 4 și mai mulți salariați din sectorul real al economiei și la instituțiile bugetare a constituit 11 486,2 lei, fiind în creștere în raport cu indicatorii înregistrați în primul trimestrul al anului trecut în valoare nominală cu 20,1%, iar în termeni reali (ajustat la indicele prețurilor de consum) – în descreștere cu 3,9%.
Taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii reprezintă o plată obligatorie efectuată la bugetul local, stabilită de titlul VII al Codului fiscal, ce se aplică pe teritoriul localității în baza deciziei anuale a consiliului local.
În Monitorul Oficial din 11 mai curent a fost publicată Legea nr. 101 din 28 aprilie 2023 pentru modificarea unor acte normative (aspecte conexe de guvernanță corporativă și piața de capital).
Controlul asupra reparației, reconstrucției, întreținerii şi deservirii clădirilor, a părților comune şi a unităților din condominiu constă în verificarea de către specialiștii din cadrul autorităților publice locale a îndeplinirii corespunzătoare și în termen a inspectării tehnice a blocurilor de locuit de către administrator sau gestionar.
Cele mai stringente probleme cu care se confruntă mediul de business din Republica Moldova au fost discutate astăzi pe platforma Consiliului Economic, cu participarea premierului Dorin Recean și a ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
Ministerul Finanțelor și Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) invită specialiștii în finanțe publice din cadrul autorităților publice centrale să participe la cursul de instruire online dedicat planificării bugetare, ce va avea loc în perioada 19 – 26 mai curent. Acesta va fi desfășurat de către CTIF, în regim de videoconferință, pe platforma Zoom.
La data de 28 iulie 2023, la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova s-a finalizat cu succes cea de-a 13-a ediție a cursului EUREM – Manager Energetic European, care a format încă 12 noi manageri energetici europeni de la instituții și întreprinderi de pe întreg teritoriul țării.
Începând cu 1 iulie 2023, activitatea de comerț cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioșcuri (gherete), pavilioane și din autovehicule, precum și comerțul cu produse alimentare și mărfuri ușor
Creativitatea a fost mereu în centrul afacerii, dar nu o prioritate pe agenda de lucru a managementului. Acum putem spune că la locul de muncă creativitatea a devenit un „must have”. Astăzi companiile operează într-un mediu global extrem de competitiv, făcând creativitatea crucială.
Garanțiile financiare, emise de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) prin Fondul de Garantare a Creditelor (FGC), pentru accesarea creditelor investiționale de la instituțiile bancare
În perioada 8-12 mai 2023, o delegație formată din secretarul de stat al Ministerului Finanțelor Olga Golban, directorul Serviciului Fiscal de Stat (SFS) Petru Rotaru și alți funcționari ai SFS, au efectuat o vizită de studiu la Agenția Vamală și a Monopolurilor din Republica Italiană pe subiectul „TVA: Mecanisme de restituire și riscuri de neconformare”.
În perioada stării de urgență declatate în legătură cu pandemia de COVID – 19, Sistemul Informaţional de Gestionare a Finanţelor Publice (SIGFP) administrat de Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF), a funcționat fără blocaje și incidente informatice în toate raioanele republicii, se arată într-un raport al CTIF. În primele patru luni ale anului 2020 nu au fost înregistrate reclamații din partea utilizatorilor SIGFP din cadrul autorităților și instituțiilor publice locale. Toate solicitările de asistență și suport tehnic parvenite de la utilizatori au fost îndeplinite la timp și integral de către administratorii de rețea în teritoriu ai CTIF.
Suntem o entitate care pe parcursul anului 2024 a aderat la un sistem colectiv al responsabilităţii extinse a producătorului (REP). Pe parcursul anului 2024 am prezentat darea de seamă POLMED23 lunar. Suntem obligați să prezentăm și darea de seamă anuală?
Ministerul Finanțelor anunță că în cadrul discuțiilor ce vizează proiectul politicii fiscale și vamale pentru 2024, a avut loc o ședință cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).
Parlamentul a aprobat în ședința de astăzi, 1 decembrie, prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul țării cu încă 60 de zile, începând cu data de 6 decembrie. Conform proiectului de hotărâre, în RM în continuare există amenințări și riscuri, îndeosebi ce vizează aprovizionarea cu resurse energetice, care impun necesitatea de a lua decizii prompte, ce nu pot fi adoptate în condițiile cadrului normativ obișnuit.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *