Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Agenția Servicii Publice, în conformitate cu prevederile Dispoziției nr.27 din 8 mai 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, a reluat prestarea serviciilor publice de eliberare a pașaportului cetățeanului RM și a buletinului de identitate al cetățeanului RM. Astfel, subdiviziunile teritoriale ale ASP continuă activitatea în regim special cu un program de lucru între orele 08.00 – 15.00 și prestează următoarele servicii: • eliberarea buletinului de identitate al cetățeanului RM, • eliberarea actului de identitate provizoriu al cetățeanului RM,
Veniturile bugetului de stat pentru anul 2022 au fost realizate în sumă de 59 248,0 mil. lei, gradul de realizare față de prevederile anuale precizate fiind de 99,8%
Ministerele, Cancelaria de Stat și alte autorități administrative centrale subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competență, autoritățile/ instituțiile publice și organizațiile de stat autonome subordonate sau înființate de Guvern vor utiliza pentru notificarea destinatarilor exclusiv serviciul guvernamental de notificare electronică (MNotify), în detrimentul notificării pe suport de hârtie. În Monitorul Oficial din 19 iunie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr.376 din 10 iunie 2020 pentru aprobarea Conceptului serviciului guvernamental de notificare electronică (MNotify) și a Regulamentului privind modul de funcționare și utilizare a serviciului guvernamental de notificare electronică (MNotify).
Cifra de afaceri și activele totale deținute pentru clasificarea entităților drept IMM-uri sunt dublate. Legea nr. 317 din 17 noiembrie 2022 pentru modificarea Legii nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii a fost publicată în Monitorul Oficial din 2 noiembrie 2022 și a intrat în vigoare. Astfel, cifra anuală de afaceri și costul activelor totale deținute de agentul economic pentru a fi atribuit la întreprinderile micro sunt majorate până la 18 mil. lei, anterior în această categorie fiind incluse entitățile cu indicatorii de până la 9 mil. lei.
În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (1) și (2) din Codul fiscal, impozitul reținut conform art. 88-91 se achită la buget de către persoana care a efectuat reținerea pînă la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plățile. Darea de seamă fiscală privind veniturile achitate și impozitul pe venit reținut la sursa de plată se prezintă de către plătitorii veniturilor Serviciului Fiscal de Stat pînă la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plățile, cu excepția dării de seamă indicate la alin. (3) din articolul menționat, pentru care este prevăzut alt termen de prezentare.
În ultimii ani, se constată o creștere semnificativă a numărului de persoane care construiesc locuințe cu forțe proprii. Acest fenomen se explică atât prin dorința de a reduce costurile, cât și prin necesitatea adaptării construcției la nevoile individuale ale fiecărei
Persoanele care intenționează să practice activitate în domeniul pensiilor facultative pot depune setul necesar de documente la Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), autoritate abilitată cu competențe de supraveghere a acestor entități.
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul Regulamentului privind actualizarea valorii de inventariere în scopul impozitării (Regulament) care va fi un mecanism temporar și tranzitoriu ce va stabili modul de actualizare a valorii de inventariere a bunurilor imobile în scopul impozitării de către comisiile de specialitate
Pentru obținerea accesului pe piața Uniunii Europene pentru produsele lactate autohtone, autoritățile au elaborat un document, care a fost publicat în Monitorul Oficial din 22 mai curent – Ordinul comun al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor cu privire la aprobarea Planului de acțiuni. În scopul eficientizării activității de conlucrare comună, aceste structuri vor face schimb de informație trimestrial pentru implementarea Planului comun de acțiuni. Planul conține 32 de acțiuni, printre care: revizuirea cadrului juridic existent și elaborarea legislației care necesită alinierea la normele UE;
Pe parcursul anului 2023, la BPN au fost acumulate venituri administrate de SFS în sumă de 63,99 mld. lei, mai mult cu 8,98 mld. lei sau cu 16,3% față de anul 2022, conform Raportului de activitate al Serviciului Fiscal de Stat publicat de autoritate pe pagina web.
Serviciul Fiscal de Stat aduce la cunoștința tuturor contribuabililor că înregistrarea/ reînregistrarea/ radierea din evidență a ECC pe perioada stării de urgență se efectuează conform modului stabilit în Regulamentul cu privire la modul de evidență și sigilare a echipamentelor de casă și de control (în continuare – Regulament). Modul de expediere la/primire de la reparație a mașinilor de casă și de control/imprimantelor fiscale (MCC/IF) pe perioada stării de urgență este stabilit în circularele SFS nr. 26-11/1-12/5045 din 27.03.2020 și nr. 26-11/1-12/213 din 10.04.2020.
Dezvoltarea pieței interne a valorilor mobiliare de stat (VMS) este un obiectiv strategic pe termen lung al Ministerului Finanțelor,
Pentru consultări publice este propus un nou proiect de lege ce are ca scop facilitarea activității mediului de afaceri (pachetul de lege nr.VII). Acesta conține propuneri de modificări la circa 20 de acte normative și are ca scop eliminarea barierelor administrative, cerințelor
Prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) vor obține susținere financiară încă 27 proiecte investiționale. Valoarea totală a acestora este de 6,66 mil. lei, sumă care va contribui la atragerea în economie a circa 16,13 mil. lei investiții. Cererile beneficiarilor au fost recepționate și evaluate în regim on-line în perioada stării de urgență. Din numărul total al proiectelor acceptate spre finanțare, în mun. Chișinău activează 7 întreprinderi, câte 3 – în UTA Găgăuzia și Florești, 2 întreprinderi – în raionul Telenești și câte o întreprindere – în raioanele Fălești, Edineț, Basarabeasca, Rezina, Ocnița, Hâncești, Râșcani, Orhei, Ialoveni, Cantemir, Anenii Noi și Căușeni.
De la lansarea Programului de stat „Prima Casă” până în prezent au fost procurate 4235 locuințe. Alte 18 cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,12 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,06 miliarde lei. Totodată, 23 de garanții au fost stinse pe motivul rambursării anticipate a creditului.
Pachetul de lege nr. II ce se referă la facilitarea activității mediului de afaceri prin reducerea birocrației în domeniul fiscal și vamal, anunțat în cadrului unui briefing de presă săptămâna curentă, a fost expus pentru consultări publice.
Pe parcursul anului viitor vor fi efectuate 226 de lucrări statistice. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, 16 decembrie curent, proiectul hotărârii cu privire la aprobarea Programului de lucrări statistice pentru anul 2021. Programul este format din două compartimente: lucrări și cercetări statistice realizate de Biroul Național de Statistică (107 titluri de lucrări) și lucrările executate, informații și date furnizate de către ministere, alte autorități ale administrației publice centrale și alte entități pentru elaborarea statisticilor oficiale (119 titluri de date statistice).
Parlamentul a aprobat în lectura a doua un proiectul de lege privind supravegherea pieței. Scopul proiectului este de a consolida supravegherea pentru a garanta că pe piață sunt lansate doar produsele conforme, care oferă un nivel ridicat de protecție a sănătății și a siguranței.
Salariații își vor putea îndeplini atribuțiile specifice ocupației, funcției sau meseriei pe care o deține în alt loc decât cel organizat de angajator, folosind inclusiv mijloace din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Codul muncii este completat cu prevederi ce reglementează munca la distanță. Legea nr. 69 din 21 mai 2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative este publicată în Monitorul Oficial din 26 mai curent și a intrat în vigoare. Potrivit acesteia, salariații cu munca la distanță sunt cei care au încheiat un contract individual de muncă sau un acord suplimentar la contractul existent, care conțin clauze de muncă la distanță.
Unele aspecte privind regimul juridic al documentului electronic, circulația electronică a acestuia și consecințele în caz de nerespectare a prevederilor Legii nr.91 privind semnătura electronică și documentul electronic. Documentul electronic reprezintă informaţia în formă electronică, creată, structurată, prelucrată, păstrată şi/sau transmisă prin intermediul computerului sau al altor dispozitive electronice, semnată cu semnătură electronică în conformitate cu Legea nr.91/2014, pe când semnătura electronică – date în formă electronică, care sunt ataşate la sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care sunt utilizate ca metodă de autentificare.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *