Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Ministerul Finanțelor anunță despre emiterea valorilor mobiliare de stat (VMS) cu termen lung de circulație. Astfel, la licitația de mâine, 24 mai 2023, investitorii vor putea procura Obligațiuni de stat (OS) cu maturitatea de 2, 3, 5, și 7 ani.
Restituirea sumei TVA și accizelor, achitate de către agenții economici din unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special (UTA Găgăuzia) se realizează de la bugetul acesteia
Carnetul ATA este un document internaţional, în baza căruia mărfurile aflate în regim de admitere temporară circulă liber, fără plata unor taxe vamale de tranzit şi/sau de import temporar. ATA este acronimul cuvintelor din limbile franceză şi engleză Admission Temporaire/Temporary Admission
În Monitorul Oficial de astăzi, 7 septembrie, a fost publicată Hotărârea nr. 609 din 21 august 2023 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 17/2023
Potrivit Codului fiscal, taxa locală este plata obligatorie efectuată la bugetul unităţii administrativ-teritoriale şi se stabileşte de APL la adoptarea bugetului autorităţii teritoriale.
Consiliul Consultativ al Ministerului Finanțelor în domeniul impozitelor și taxelor s-a întrunit în ședință marți, 21 martie curent, în contextul relansării activității acestuia. La ședință au fost prezenți ministra Veronica Sirețeanu și secretarul de stat Olga Golban
Statul va oferi suport financiar pentru amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, prin alocarea de fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii în cadrul UAT, precum și alte stimulente financiare pentru promovarea amalgamării voluntare. Pe agenda ședinței secretarilor generali a fost inclus proiectul de lege cu privire la
Principalele prevederi ale proiectului de lege ce se referă la politica bugetar- fiscală și vamală 2025 au fost discutate în cadrul unei ședințe organizate de Ministerul Finanțelor, la care au participat reprezentanți ai asociațiilor de business, patronatelor și ai sindicatelor.
Da. Dacă agentul economic nu şi-a suspendat activitatea în conformitate cu prevederile art. 30 al Legii nr. 845-XII din 03.01.1992 "Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi", acesta nu poate fi considerat ca întreprindere care nu activează şi urmează să calculeze şi să achite taxa pentru amenajarea teritoriului în baza principiilor generale de impozitare. Agentul economic care nu desfăşoară o anumită perioadă de timp activitate de întreprinzător, nu va avea obligaţia de achitare a taxei pentru amenajarea teritoriului în cazul cînd lipsește obiectul impunerii și în condiţiile în care autoritatea administraţiei publice locale (consiliul local), efectuând concomitent modificările corespunzătoare în bugetul local, va prevedea asemenea scutiri în decizia sa.
Parlamentul, în cadrul ședinței plenare din 31 iulie anul curent, a aprobat în a doua lectură Codul subsolului (în redacție nouă), elaborat de către Ministerul Mediului în scopul atingerii unui nivel cât mai înalt de transparență în activitatea instituțiilor care reprezintă interesele statului în domeniul cercetării,
În sensul restituirii amenzii penale, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a reiterat poziția Serviciului Fiscal de Stat (SFS) precum că, conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Codul fiscal (CF), prezentul cod reglementează relaţiile ce ţin de executarea obligaţiilor fiscale în ce privește impozitele și taxele de stat, stabilind, de asemenea, principiile generale de determinare și percepere a impozitelor și taxelor locale. Iar, în corespundere cu prevederile alin. (3) al CF, noţiunile și prevederile prezentului cod se aplică în exclusivitate în limitele relațiilor fiscale și ale altor relaţii legate de acestea.
Încasările la Bugetul public național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat, conform informațiilor operative, au constituit circa 57,0 mld. lei în perioada ianuarie-noiembrie 2023, ceea ce denotă o creștere de 8,1 mld. lei sau cu circa 16,7 %
Pentru recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea regiunilor privind îmbunătățirea accesului cetățenilor, indiferent de zona de reședință, la infrastructura de bază tehnico-edilitară și socială, precum și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor din gestiunea autorităților publice locale în vederea reducerii poverii costurilor energetice și creșterii rezilienței climatice, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a elaborat conceptul
În ce perioadă fiscală urmează a fi reflectate în Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei (forma DAJ17)
În Republica Moldova vor funcționa depozite regionale de deșeuri, care vor fi clasificate în funcţie de natura deșeurilor în: depozite pentru deșeuri periculoase; depozite pentru deșeuri nepericuloase și depozite pentru deșeuri inerte.
În conformitate cu prevederile art.3 din Legea cu privire la condominiu nr. 187/2022, condominiul reprezintă ansamblu format dintr-un teren cu una sau, în condițiile art.10, mai multe clădiri în care există unități care fac obiectul dreptului de proprietate exclusivă și părți comune care fac obiectul dreptului de proprietate comună,
Implementarea reformelor setate în Planul Național de Dezvoltare pentru anii 2025-2027 (PND), proiectul căruia a fost înaintat pentru consultări publice, va asigura realizarea obiectivelor Guvernului, producând impact asupra tuturor domeniilor și sectoarelor, astfel contribuind la realizarea
Subiecți ai impunerii cu impozitul unic sunt persoanele juridice şi fizice înregistrate în Republica Moldova în calitate de subiecţi ai activităţii de întreprinzător şi care întrunesc cumulativ condiţiile specificate în legislaţia cu privire la parcurile pentru tehnologia informației
Orice cetățean apt de muncă se va putea organiza în cel mai simplu și rapid mod într-o activitate simplificată comparativ cu alte forme de organizare, fără constituirea unei persoane juridice – activitate de antreprenor independent.
Potrivit art.14 pct.2. din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, întreprinderea individuală nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică întreprinzător individual. Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile persoanele ale antreprenorului.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *