Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Veniturile bugetului de stat în anul 2021 au fost realizate în sumă de 49 383,8 mil. lei și sunt în creștere cu 7,7% față de indicatorul precizat. Reamintim că pe parcursul anului precedent au fost operate modificări la Legea bugetului de stat și, ca urmare, veniturile au fost precizate în sumă de 45 864,9 mil. lei, cu 4449,5 mil. lei mai mult decât suma aprobată inițial. Comparativ cu anul 2020, veniturile bugetului de stat s-au majorat cu 28,3% în urma relansării economiei după criza provocată de pandemie. Astfel, ponderea veniturilor bugetului de stat în bugetul public național a constituit 63,8%, iar ca pondere în PIB acestea au constituit 20,4%. Raportul privind executarea bugetului de stat pentru anul 2021 a fost prezentat astăzi, 1 iunie, în ședința Executivului și urmează a fi transmis Parlamentului pentru aprobare.
Serviciul Fiscal de Stat a elaborat Programul de conformare a contribuabililor pentru anul 2022, ce prevede politici de asistență şi suport pentru contribuabilii care execută la timp şi în volum deplin obligațiile fiscale, precum şi politici de identificare şi descurajare a contribuabililor care se eschivează conștient de la plata impozitelor, taxelor şi altor plăți obligatorii. De asemenea, Programul stabilește procedura de monitorizare a contribuabililor cu aplicarea tratamentelor de conformare.
În conformitate cu prevederile pct. 84 din Standardul Național de Contabilitate „Imobilizări necorporale și corporale” (SNC INC) entitatea actualizează (ajustează) provizioanele constituite pentru lichidarea excavațiilor și refacerea terenurilor ocupate cu mijloace fixe la fel ca și alte provizioane cum prescrie SNC „Capital propriu și datorii” (SNC CPD), pct. 87 la fiecare dată a întocmirii bilanțului, dacă există argumentele necesare pentru ajustare. Această regulă impune entitatea să aducă provizioanele anterior constituite în concordanță cu mărimea costurilor de lichidare a excavațiilor și refacere a terenurilor ocupate cu drumurile temporare și cu alte mijloace fixe existente la data ajustării. Ajustarea provizioanelor poate fi în direcția majorării sau micșorării acestora.
În lunile ianuarie-noiembrie 2021 producția industrială (serie brută) a sporit cu 11,9% față de aceeași perioadă a anului precedent, pe fundalul reducerii indicatorului în 11 luni ale anului 2020 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019 cu 5,9%. Majorarea a fost condiționată de creșterea producției în industria extractivă – cu 12,4%, în industria prelucrătoare – cu 11,4% și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – cu 14,7%. Conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS), producția industrială (serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate), în ianuarie-noiembrie 2021 comparativ cu aceeași perioadă din anul 2020 s-a majorat cu
În următorii patru ani, suportul Organizației Internaționale a Muncii (OIM) pentru Republica Moldova va fi axat pe creare de locuri de muncă și angajare pentru tineri, condiții de muncă sigure, respect pentru dreptul în muncă și un dialog social mai bun, comunică Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM). Republica Moldova și OIM au lansat recent un nou Program de Țară pentru Muncă Decentă (PȚMD) care stabilește vectorii pentru dezvoltare durabilă și muncă decentă în anii 2021-2024, fiind implementat în comun de către OIM, Guvern, reprezentanți ai angajaților și angajatorilor. Comitetul tripartit de Supraveghere a PȚMD a fost creat recent și acesta s-a întrunit în primă ședință.
Autoritățile își propun continuarea reabilitării rețelei de drumuri prioritare, în special a celor care fac parte din Rețeaua Trans Europeană de Transport. Astfel, a fost creat conceptul proiectului „Moldova drumuri IV”, care este o continuare logică a proiectelor anterioare de reabilitare și construire a circa 500 km de drumuri naționale din rețeaua prioritară. Guvernul a aprobat în ședința de ieri, 24 noiembrie, proiectul hotărârii privind inițierea negocierilor asupra proiectului Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții pentru realizarea Proiectului „Moldova drumuri IV” și acordarea împuternicirilor pentru negocierea acestuia.
Agricultura reprezintă sectorul economiei naționale cel mai vulnerabil și expus riscurilor naturale/schimbărilor climatice, crizelor energetică și regională. Factorul principal ce determină mărimea, calitatea și stabilitatea producției agricole în RM îl constituie condițiile agro-climaterice
Rețeaua de Dezvoltare a Comunităților Rurale care include asociații obștești, producători agricoli, antreprenori, reprezentanți ai administrației locale, regionale, dar și naționale au examinat rezultatele Rețelei pentru anul 2021, raportul fiind prezentat în cadrul adunării generale a RDCR. Aurelia Bondari, președinta RDCR a prezentat dare de seamă, în care a totalizat realizările din anul precedent, inclusiv elaborarea a două documente de poziție „Politici și cadru legal stimulatorii pentru cooperarea agricultorilor” și „Clasificarea categoriilor de producători agricoli în cadrul politicii de subvenționare”.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea subvențiilor pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER. Documentul stabilește condițiile și procedura de verificare și selectare a GAL-urilor, examinarea și aprobarea Strategiilor de dezvoltare locală pentru finanțare, acordarea subvențiilor, implementarea și monitorizarea celor două măsuri de sprijin financiar: pentru funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală; susținerea implementării Strategiilor de dezvoltare locală.
În prezent, în căutare de noi parteneri de afaceri, agenții economici și persoanele fizice identifică oferte de participare la diferite expoziții și târguri, pentru a-și promova produsele/mărfurile pe piețele internaționale. În consecință, este necesară vămuirea bunurilor fabricate, care trebuie transportate temporar în străinătate sau din străinătate. Desigur, la acest capitol, există și unele probleme asociate cu primirea autorizațiilor de la autoritățile vamale (i), depunerea și perfectarea declarațiilor vamale (ii), precum și constituirea garanțiilor
Din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural anual vor fi alocate mijloace financiare în volum de până la 5 % din valoarea totală a acestuia pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală în cadrul Programului LEADER. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare propune pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului privind acordarea subvențiilor pentru dezvoltarea locală prin implementarea Programului LEADER, care poate fi consultat până la 7 februarie curent. Regulamentul stabilește condițiile și procedura de verificare, selectare, acordare a subvențiilor, implementare și monitorizare a celor două măsuri de sprijin financiar:
Îmbunătățirea cadrului normativ de reglementare a activității întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), dezvoltarea ecosistemului antreprenorial și de inovare, îmbunătățirea culturii și abilităților antreprenoriale, sporirea accesului întreprinderilor la resurse financiare, dezvoltarea infrastructurii de suport a afacerilor sunt sarcinile prioritare ce urmează a fi realizate în cadrul implementării Programului Național pentru Promovarea Antreprenoriatului și Creșterea Competitivității pentru anii 2022-2026 (Programul PACC), elaborarea acestuia fiind inițiată de Ministerul Economiei. Conceptul PACC prevede și direcțiile conexe celor prioritare și planificate în noul document de politici publice care vor viza dezvoltarea regională și specializarea
Potrivit datelor oficiale, doar 47% dintre companiile mici și mijlocii supraviețuiesc în primul an după înființare și doar 40% – după al doilea an. Totodată, IMM tind să fie concentrate în sectoare cu valoare adăugată scăzută, cum ar fi comerțul și repararea vehiculelor (37,5%), activitățile profesionale, științifice și tehnice (8,7%) și industria prelucrătoare (8,5%). Pentru crearea unui mediu de afaceri favorabil prin înregistrarea unor progrese semnificative în domenii critice relevante pentru dezvoltarea antreprenoriatului și îmbunătățirea competitivității locale și internaționale a IMM-urilor autohtone a fost elaborat Programul
Up Moldova oferă o soluție în plus de motivare a angajaților. Este vorba de aplicația Up Fit, care oferă acces la peste o sută de săli sportive din Republica Moldova, cu un singur abonament. Fie că este vorba de piscină, un studio de dans sau centru de fitness, Up Fit oferă o experiență de neuitat cu fiecare vizită la sală. Dumitru COZMOLICI, director UP Moldova: Minte sănătoasă, într-un corp sănătos. Știm cu toții cât de important este acest echilibru, mai ales, având în vedere tempoul alert al zilelor noastre. Lansând serviciul Up Fit, am vrut să oferim angajatorilor posibilitatea de a-și motiva odată în plus angajații. Abonamentul fitness, permite accesul la peste 100 de săli de sport.
Comisia economie, buget și finanțe a avizat pozitiv proiectul lege ce prevede modificarea Legii nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, scopul modificărilor fiind facilitarea procedurii de acordare/prelungire a dreptului de ședere provizorie pentru acționarii persoanelor juridice cu investiții străine înregistrate în țara noastră. În acest sens, autorii propun reducerea numărului minim de locuri de muncă create de un investitor străin, de la patru la un loc, iar investiția minimă să constituie 30 de salarii medii lunare, nu 60 de salarii, după cum prevede legislația în momentul de față.
La data de 18.07.2025, în Monitorul Oficial al RM a fost publicată Legea nr. 187/2025 pentru modificarea unor acte normative, prin care au fost operate ajustări la Codul fiscal, Codul vamal și a alte acte normative, în vederea asigurării unui cadru legal mai clar și eficient pentru aplicarea prevederilor legislației fiscale și vamale. În cele ce urmează se propune trecerea în revistă a celor mai importante măsuri ce se regăsesc în Legea nr. 187/2025.
Asociațiile de economii și împrumut (AEÎ) țin contabilitatea și întocmesc situațiile financiare în modul prevăzut de Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017), Standardele Naționale de Contabilitate (SNC), Indicațiile metodice privind particularitățile contabilității și prezentării informațiilor în situațiile financiare ale AEÎ
În contextul recepționării, în ultima perioadă, de către entități a ajutoarelor umanitare, apar tot mai multe întrebări privind modul de contabilizare a ajutoarelor umanitare primite, distribuite și utilizate. Astfel, în ediția din aprilie a P.P. ”Monitorul Fiscal fisc.md” venim cu detalii ce țin de modul de contabilizare a ajutoarelor umanitare de către entitățile la autonomie financiară, elaborat de Lidia Foalea și publicat în rubrica Contabilitate practică.
(Continuare. Partea I în nr. 3 (66), partea II în nr. 4 (67) 2021) Entitatea cu activitate extractivă este obligată să lichideze excavațiile și să refacă terenurile ocupate cu drumurile temporare și cu alte mijloace fixe în respectarea prevederilor art. 39, lit. (i; m) din Codul subsolului nr. 3/2009, art. 54 lit. (c) din Legea nr. 1515/1993 privind protecția mediului înconjurător (cu modificările și completările ulterioare), art. 29 din Codul funciar nr. 828/1991. Lichidarea excavațiilor exprimă efectuarea lucrărilor de acoperire a golurilor formate după extracția resurselor minerale din sectorul respectiv sau întregul teren contractat. Aceste goluri (gropi) au diferite dimensiuni. Lucrările de lichidare a excavațiilor prevăd astuparea golurilor cu sol nefertil, iar stratul de 1,5-2 m până la suprafața solului – cu sol fertil.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *