Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Salariul agenților publici, în sensul Legii integrității nr. 82/20171, precum și a angajaților din autoritățile publice la autogestiune nu reprezintă informație confidențială, accesul nelimitat la orice informații de acest gen fiind asigurat în condițiile Legii nr.982/2000 privind accesul la informațiile de interes public. Ministerul Justiției a elaborat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (asigurarea accesului la informațiile de interes public), care poate fi consultat până la 3 februarie curent.
În Monitorul Oficial din 23 august curent a fost publicată Legea nr.195 din 25 iulie 2024 privind protecția datelor cu caracter personal. Această lege va intra în vigoare la 24 de luni de la data publicării, respectiv, la 23 august 2026, iar atunci urmează a fi abrogată Legea nr.131/2011.
Parlamentul a ratificat Tratatul internațional privind schimbul de date în scopul verificării declarațiilor de avere. Tratatul se bazează pe cinci principii fundamentale: schimburile administrative de date trebuie să fie limitate la scopul verificării declarațiilor de avere; cooperarea voluntară; aplicabilitatea la un spectru variat de sisteme
Dosarul personal al unui salariat reprezintă o totalitate de acte care conțin informații despre activitatea de muncă al acestui salariat în perioada de realizare a obligațiilor sale de muncă la întreprindere
Instrucțiunea privind constatarea incapacității temporare de munca, condițiile și modul de eliberare al certificatului de concediu medical, va reglementa eliberarea sub formă de document electronic al certificatului de concediu medical pentru persoanele asigurate în sistemul public de asigurări sociale și șomerilor.
Având în vedere schimbarea actului de identitate în baza căruia cetățeanului Ucrainei i-a fost acordat statutul de beneficiar de protecție temporară în RM, apare oare obligația informării Serviciului Fiscal de Stat (în continuare – SFS) despre modificările survenite și constituie modificările respective temei pentru atribuirea unui alt cod fiscal?
Evaluarea procesului de protecție a datelor cu caracter personal în cadrul autorităților publice a fost subiectul unei ședințe de lucru organizate cu ocazia demarării misiunii de audit intern orizontal
Unul dintre principiile de bază în activitatea Serviciului Fiscal de Stat și a funcționarilor fiscali se referă la confidențialitatea informațiilor despre contribuabili. Acest articol reprezintă un suport informativ cu privire la reglementările internaționale și naționale care asigură confidențialitatea informațiilor
La data de 10 iulie 2025 Parlamentul a adoptat Legea nr. 194 pentru modificarea Codului muncii (alinierea legislației la prevederile Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 190/2019)
Una dintre modalitățile de asigurare a securității obiectelor de preț/de valoare (mijloace bănești, bijuterii, documente și alte valori) împotriva furtului, distrugerii sau altor riscuri este plasarea și păstrarea lor într-o casetă de siguranță.
Crearea unei baze de date unificate şi sistematizate privind gestionarea sistemului public de asigurări sociale din Republica Moldova va fi posibilă prin implementarea Sistemului Informațional „Protecția Socială”. Sistemul va permite o abordare unificată a proceselor de administrare a conturilor personale ale persoanelor asigurate și plătitorilor și a proceselor asigurării/oferirii pensiilor și prestațiilor sociale.
Instituția fiduciei a fost introdusă în Codul civil (în continuare – CC) prin Legea nr. 133/2018 privind modernizarea Codului civil și modificarea unor acte legislative, care a intrat în vigoare la 01.03.2019 (cu unele excepții), și a avut drept scop modernizarea dreptul privat al Republicii Moldova şi,
Lista tipurilor de operațiuni de prelucrare care fac obiectul cerinței de efectuare a unei evaluări a impactului asupra protecției datelor cu caracter personal a fost aprobată prin Ordinul nr.27 al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal din 31 martie 2022, fiind publicată în MO. Evaluarea impactului reprezintă un instrument prevăzut de rigorile europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, având scopul de responsabilizare a operatorilor în vederea stabilirii măsurilor adecvate, care trebuie luate pentru a demonstra că prelucrarea datelor respectă prevederile legale.
Despăgubirea colectivă a consumatorilor va fi reglementată printr-un mecanism mai eficient. În Monitorul Oficial din 26 mai curent a fost publicată Legea nr. 80 din 17 aprilie 2025 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor, care va intra în vigoare la 12 luni de la data publicării.
Trecerea mărfurilor și mijloacelor de transport peste frontiera vamală a RM este legată de îndeplinirea anumitor proceduri vamale, cum ar fi: alegerea regimului vamal, perfectarea actelor vamale, achitarea drepturilor de import sau de export. Un rol deosebit din acest
Noțiunea mărcii și semnele ce pot fi înregistrate ca marcă În conformitate cu art.2 din Legea nr.38/2008 privind protecția mărcilor, marca este orice semn (vizual, sonor, olfactiv, tactil) care serveşte la individualizarea şi deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei
Persoanele fizice ar putea beneficia de mai multe drepturi în procesul de prelucrare a datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Un proiect de lege în acest sens, elaborat
În Parlament, în calitate de inițiativă legislativă, este înregistrat proiectul modificărilor la Codul fiscal, care prevede instituirea masurilor tehnice și organizatorice care să asigure protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor ce practică activitate independentă,
În acest articol ne propunem să analizăm cadrul normativ recent, adoptat Legea nr. 80 din 17.04.2025 privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor (în continuare – Legea nr. 80/2025), care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 253-256 din 26.05.2025.
La etapa actuală, Republica Moldova a abordat un model de legislație în favoarea consumatorului, reglementând mai multe mecanisme de protecție a acestuia. Raporturile în domeniul protecţiei consumatorilor sunt reglementate prin Codul civil, Legea nr. 105/2003 privind protecţia consumatorilor ( Legea nr. 105/2003),
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *