Panorama

Bursa din Elveţia a închis cu cel mai mare declin din ultimii 25 de ani

Bursa din Elveţia a încheiat tranzacţiile de joi cu cel mai mare declin din ultimii 25 de ani, de 8,7%, în timp ce indicele pan-european Stoxx 600 a urcat cu 2,58%, după ce Banca Naţională a Elveţiei a renunţat la plafonul minim de schimb valutar al francului faţă de euro, relatează Bloomberg. Pe parcursul şedinţei, bursa elveţiană s-a prăbuşit cu până la 14%. Indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 1,73%, CAC 40 al bursei din Paris cu 2,37%, iar DAX al bursei din Frankfurt cu 2,2%, după fluctuaţiii mari în timpul tranzacţiilor. La Milano, indicele FTSE MIB a avansat cu 2,4%. Decizia băncii centrale elveţiene de a permite aprecierea francului a avut loc cu o săptămână înainte de şedinţa de politică monetară a Băncii Centrale Europene (BCE), la care s-ar putea decide lansarea achiziţiilor de obligaţiuni guvernamentale, măsură care ar putea spori presiunile de apreciere a francului faţă de euro. "Este un şoc mare pentru companiile elveţiene, care trebuie să facă faţă unui franc mult mai puternic. Credem că măsura a fost luată în anticiparea anunţului BCE privind relaxarea cantitativă. Acţiunile italiene sunt în creştere, DAX este în urcare, investitorii înţeleg că există condiţiile pentru relaxarea cantitativă", a declarat Peter Garnry, director de strategie pe piaţa de capital la Saxo Bank în Hellerup, Danemarca. Banca centrală elveţiană a redus totodată rata dobânzii la depozitele la vedere de la -0,25% la -0,75%. Acţiunile exportatorilor elveţieni au scăzut puternic. Titlurile producătorilor de ceasuri Financiere Richemont şi Swatch Group, care obţin cea mai mare parte a veniturilor în afara ţării, au coborât cu peste 15%, în timp ce acţiunile Holcim, cel mai mare producător de ciment la nivel mondial, au scăzut cu 11%. "Măsura de astăzi a Băncii Naţionale a Elveţiei este un tsunami", a declarat directorul general al Swatch, Nick Hayek. Acţiunile băncilor şi companiilor financiare elveţiene au înregistrat căderi puternice. Titlurile UBS Group au închis cu un declin de 12%, iar Credit Suisse Group cu 11%. Acţiunile companiei financiare Julius Bear Group au scăzut cu 11%. Înainte de anunţul Băncii Naţionale a Elveţiei, analiştii JPMorgan Chase au scris într-o notă adresată investitorilor că UBS, cea mai mare bancă elveţiană, se va număra între băncile care vor profita de aprecierea dolarului. "Investitorii care deţin poziţii pe piaţa elveţiană de capital trebuie să aibă răbdare şi să nu vândă la nivelurile actuale. Credem că investitorii care evită riscurile vor cumpăra pe piaţa elveţiană. Actualele preţuri sunt justificate pe termen scurt dar în viitor anticipăm preţuri mai mari, în conformitate cu trendul din zona euro", a declarat Christoph Riniker, director de strategie la Julius Baer, în Zurich. Între acţiunile care au înregistrat creşteri joi, titlurile Total au avansat cu 2,8%, Unilever cu 3,7% şi Anheuser-Busch InBev cu 3,1%.

via www.zf.ro

1138 vizualizări

Data publicării:

16 Ianuarie /2015 12:49

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

elveţia | Bursa | tranzacţiile | BCE

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon