18
07 2014
1002

Cel mai mare scandal financiar din Portugalia începe să inunde şi alte sectoare economice

Problemele care înconjoară Banco Espirito Santo (BES), a doua bancă în funcţie de mărime din Portugalia, au început să se propage în afara sistemului bancar al ţării atingând sectorul de telecomunicaţii, unde a alterat fuziunea a doi mari jucători, scrie CNBC. Operatorul telecom Portugal Telecom s-a văzut nevoit să intervină săptămâna aceasta pentru a salva fuziunea cu Oi, cea mai mare companie de telecomunicaţii din Brazilia, modificând termenii înţelegerii astfel încât să reflecte o contribuţie mai mică a companiei portugheze la viitoarea alianţă după un posibil default al Rioforte, divizie de investiţii şi principala unitate a grupului Espirito Santo. Fondul nu a reuşit să-şi achite datorii de aproape un miliard de dolari. Revizuirea termenilor de fuzionare, una dintre cele mai importante tranzacţii pentru o companie portugheză în ultimii ani, reprezintă cea mai mare consecinţă de până în prezent a problemelor tot mai complicate cu care se confruntă grupul Espirito Santo. Portugal Telecom a cumpărat în aprilie obligaţiuni de la Rioforte care au fost ţinute la subsidiarele companiei până în luna mai, când au fost predate companiei braziliene în anticiparea fuziunii. Ambele firme au revizuit termenii contractului iar datoria Rioforte va fi pasată înapoi operatorului telecom portughez. Portugal Telecom şi Oi au spus că au semnat un „memorandum de înţelegere“ pentru a menţine în viaţă fuziunea şi au asigurat că sunt devotate angajamentului de a finaliza „în întregime“ înţelegerea. Pentru a reflecta pierderea investiţiei, Portugal Telecom va avea o participaţie mai mică la noua companie, de la 38% cât era prevăzut în acordul de fuziune stabilit anul trecut la 25,6%, notează Reuters. Operatorul portughez va trebui să se lupte în instanţă pentru a recupera o parte din bani după ce Rioforte va începe să-şi vândă activele pentru a plăti datoria, susţin unii analişti. BES este parţial controlată de familia Espirito Santo, al cărei principal activ, Espirito Santo International, are mari probleme financiare. Banca a împrumutat bani către Espirito Santo International şi a vândut clienţilor datoria grupului. Espirito Santo International a anunţat marţi că nu a reuşit să răscumpere obligaţiuni pe termen scurt de la mai mulţi clienţi. Anunţul a zguduit pieţele financiare din întreaga lume deoarece investitorii au crezut că problemele cu care se confuntă Espirito Santo ar putea declanşa o nouă criză bancară în zona euro. Tot în acea perioadă, acţiunile Banco Espirito Santo au fost suspendate de la tranzacţionare din cauza unui declin de peste 17%, evoluţie care a tras în jos indicii bursieri europeni, titlurile băncilor şi obligaţiunile celor mai îndatorate state europene, scrie Bloomberg.

via www.zf.ro

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.