Panorama

FMI avertizează Franţa să reducă cheltuielile bugetare record şi datoria publică

FMI avertizează Franţa să reducă cheltuielile bugetare record şi datoria publică şi să ia măsuri structurale pentru scăderea ratei şomajului care se menţine peste nivelul de 10%, relatează CNBC. În Franţa are loc o redresare economică solidă, pe termen scurt, dar rigiditatea structurală continuă să afecteze perspectivele pe termen lung, potrivit unui raport al Fondului referitor la perspectivele economiei franceze. În raport se arată că sunt necesare în continuare eforturi pentru rezolvarea problemelor fundamentale ale Franţei, respectiv şomajul structural ridicat, potenţialul scăzut de creştere şi cheltuielile publice record. FMI remarcă totodată faptul că nivelul ridicat şi în creştere al cheltuielilor guvernamentale a stat la baza problemelor fiscale ale Franţei în ultimele decenii. Avertismentul FMI vine într-o perioadă dificilă pentru zona euro, cu temeri în creştere legate de riscul intrării Greciei în incapacitate de plată, care ar afecta întreaga uniune monetară. Ca şi în cazul Greciei, economia franceză a fost lovită puternic de criza financiară din regiune, iar de atunci autorităţile au avut dificultăţi să convingă investitorii că redresarea economică este sustenabilă. În pofida creşterii economice de 0,6% în primul trimestru, care a depăşit aşteptările analiştilor, şomajul continuă să reprezinte un motiv serios de îngrijorare. Comisia Europeană anticipează pentru acest an o rată a şomajului de 10,3%, care va scădea uşor anul viitor, la 10%. Potrivit Comisiei, PIB-ul Franţei va avansa în acest an cu 1,1% şi cu 1,7% în 2016. Preşedintele francez Francois Hollande s-a angajat să reducă rata şomajului, care în martie a fost de 10,6%, conform datelor Eurostat. Problema este importantă pentru Hollande, care a spus că nu va mai candida la preşedinţie în 2017, dacă nu va reuşi să creeze mai multe locuri de muncă. FMI avertizează însă că, în lipsa unor noi reforme structurale, rata şomajului din Franţa va scădea probabil foarte lent.

via | www.mediafax.ro

1253 vizualizări

Data publicării:

21 Mai /2015 14:40

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

FMI | Franța | cheltuieli | datoria publica | şomaj | uniunea monetară

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon