Panorama
FMI îndeamnă Banca Centrală Europeană să reducă dobânzile sub zero deoarece ameninţarea deflaţiei este prea mare
„Noul risc vine din inflaţia foarte mică din zona euro, unde aşteptările pe termen lung privind inflaţia s-ar putea înrăutăţi, ceea ce va creşte riscul deflaţionist în cazul unor şocuri semnificative pentru activitatea economică“,avertizează Fondul într-un raport privind perspectivele economiei globale, citat de The Guardian. În teorie, dobânzile cu minus la depozite ar descuraja băncile să păstreze banii la BCE şi le-ar determina să dea drumul la finanţarea economiilor. Rata inflaţiei în zona euro fost de 0,7% în ianuarie, mult sub aşteptările economiştilor şi mai mică decât în decembrie, când s-a plasat la 0,8%. BCE, care a menţinut dobânda-cheie la 0,25% la ultima şedinţă de politică monetară, are ca ţintă pentru inflaţie un nivel de puţin sub 2%. FMI notează că zona euro a ieşit din recesiune, însă revenirea este fragilă şi inegală. Inflaţia slabă s-a suprapus cu problemele ţărilor de la periferia zonei euro care au fost cel mai dur lovite de criză şi care s-ar putea confrunta cu o creştere a nivelului datoriei publice.
„În zona euro este nevoie de continuarea relaxării monetare pentru a putea atinge ţinta de inflaţie stabilită de BCE, inclusiv prin sprijinirea cererii, luând în considerare creşterea anemică, deficitele mari de producţie şi inflaţia redusă“, apreciază FMI. Printre măsurile pe care BCE le poate lua, instituţia financiară internaţională menţionează scheme de împrumut ieftin pentru firmele mici şi mijlocii şi „noi reduceri ale dobânzii, inclusiv dobânzi uşor negative la depozite pentru a susţine cererea.“FMI cere Statelor Unite să se consulte cu ceilalţi membri ai G20, grupul principalelor economii industrializate, în legătură cu planurile Rezervei Federale de a retrage programul achiziţiilor de obligaţiuni prin care sprijină economia americană.
„Îngrijorările legate de retragerea politicii monetare neconvenţionale aplicate de SUA au produs deja o volatilitate accentuată a preţurilor“, notează FMI, care subliniază că reîntoarcerea la condiţiile normale va genera retrageri de capital de pe pieţele emergente, riscul fiind „reducerea investiţiilor şi, posibil, instabilitatea financiară în ţările cu vulnerabilităţi“. Fondul notează că economiile avansate nu trebuie să întrerupă brusc programele de stimulare a economiei ţinând cont de nivelul redus al inflaţiei şi de faptul că guvernele încearcă să diminueze deficitele bugetare. „Este loc pentru o mai bună cooperare privind relaxarea politicilor monetare neconvenţionale, inclusiv prin discuţii mai ample ale băncilor centrale legate de planurile de retragere a stimulentelor“,potrivit raportului. FMI consideră, de asemenea, că reformele agresive şi creşterea investiţiilor în infrastructură ar putea duce la creşterea economiei globale cu 2.250 miliarde de dolari până în 2018 şi insistă asupra importanţei acţiunii comune din partea statelor, potrivit Financial Times.
„Acţiunea comună a statelor poate reduce riscul apariţiei unor noi convulsii la nivel global atât prin reducerea dezechilibrelor externe, cât şi prin întărirea încrederii în pieţe“,potrivit raportului. Reformele menţionate de FMI includ adoptarea de către China a unui curs de schimb flexibil şi creşterea investiţiilor publice cu echivalentul a 0,5% din PIB în SUA, Germania, Brazilia şi Indonezia, precum şi creşterea competitivităţii în Franţa şi Marea Britanie prin reforme structurale. Potrivit FMI, cea mai mare contribuţie la creşterea economiei globale ar putea veni din investiţiile în infrastructură şi din reformele în producţie şi pentru creşterea forţei de muncă.
via www.zf.ro
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
1554 vizualizări
Data publicării:
21 Februarie /2014 09:23
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
FMI | BCE | dobînzii bancare | deflația | zona euro | politica monetară
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.