Panorama

FMI: Schimbarea politicii monetare a SUA va duce la creşterea volatilităţii în pieţe

Economiile emergente trebuie să fie pregătite să facă faţă unor ieşiri de capital în creştere dacă deciziile de politică monetară ale băncii centrale din SUA vor fi de natură să surprindă investitorii, a declarat marţi directorul general al FMI, Christine Lagarde, citat de Bloomberg. Ne apropiem, probabil, de momentul la care Statele Unite vor majora pe parcursul anului, pentru prima dată din 2006, dobânzile pentru împrumuturile pe termen scurt. Chiar dacă operaţiunea va fi gestionată în mod corespunzător, posibila volatilitate din pieţe ar putea genera riscuri privind stabilitatea financiară, a spus Lagarde într-o conferinţă de presă susţinută la Mumbai, după o întrevedere cu guvernatorul Băncii Indiei, Raghuram Rajan. Rupia indiană s-a numărat printre monedele care au coborât la minime record în 2003, când Rezerva Federală (Fed) a semnalat pentru prima dată că va reduce măsurile pentru stimularea economiei americane, iar India s-a aflat aproape de intrarea într-o criză monetară, în condiţiile în care investitorii străini şi-au redus expunerea pe obligaţiunile denominate în rupii cu 8 miliarde de dolari. Mă tem că scenariul s-ar putea repeta, a avertizat Lagarde. Cu toate că pieţele financiare au luat deja în considerare o eventuală înăsprire a politicii monetare, FMI anticipează o creştere a volatilităţii pe termen scurt, în funcţie de data la care vor fi majorate ratele dobânzilor, etapele şi nivelul creşterii acestora, a spus Lagarde. Şeful FMI a făcut apel la întărirea cooperării între băncile centrale, în contextul apropierii de un momentul unei "schimbări de tonalitate". Potrivit lui Lagarde, băncile centrale trebuie să fie pregătite pentru injecţii de capital "temporare, dar agresive" în situaţia în care volatilitatea pieţelor creşte semnificativ. Aproape 90% dintre economiştii intervievaţi de Bloomberg estimează că Fed va renunţa, după şedinţa care se încheie miercuri, la angajamentul de a rămâne "răbdătoare" privind creşterea ratei dobânzilor. De altfel, preşedintele Fed, Janet Yellen, a declarat în februarie că instituţia pe care o conduce va lua în considerare creşterea dobânzilor de politică monetară la fiecare şedinţă monetară, dacă indicatorii macroeconomici din SUA continuă să se îmbunătăţească. Yellen a arătat că angajamentul Fed de a avea răbdare se poate traduce prin menţinerea ratelor la nivelul actual cel puţin pentru următoarele două şedinţe, ceea ce ar însemna că prima majorare a dobânzilor ar putea avea loc în iunie.

via | www.zf.ro

1170 vizualizări

Data publicării:

18 Martie /2015 14:44

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

FMI | sua | pieţe | politica monetară | investiţii

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon