17
11 2015
465

Grecia a ajuns la un acord cu creditorii pentru deblocarea următoarei tranşe de împrumut

Grecia şi creditorii internaţionali au ajuns marţi la un acord privind reformele economice şi financiare care trebuie luate de autorităţile de la Atena pentru a primi următoarea tranşă de împrumut în valoare de 2 miliarde de euro, au declarat trei oficiali citaţi de Wall Street Journal.

Acordul, convenit în cursul dimineţii, va crea condiţiile şi pentru deblocarea unor fonduri de 10 miliarde de euro necesare recapitalizării băncilor.

Potrivit acordului de sprijin în valoare de 86 de miliarde de euro convenit în vară, Grecia trebuie să adopte 48 de măsuri de reformă, considerate de importanţă majoră, în schimbul tranşei de împrumut de 2 miliarde de euro necesară plăţii salariilor, facturilor şi arieratelor.

Finalizarea primului set de reforme, împreună cu unele suplimentare legate de sectorul financiar, a reprezentat o precondiţie pentru ca Grecia să primească fondurile de 10 miliarde de euro necesare băncilor.

Reformele convenite mai trebuie să treacă joi şi de votul Parlamentului de la Atena, înainte ca reprezentanţii Ministerelor de Finanţe din zona euro să aprobe frunizarea celor 12 miliarde de euro, au arătat oficiali europeni.

Banca Centrală Europeană a anunţat în octombrie, în urma unor teste de stres, că băncile din Grecia au nevoie de 14,4 miliarde de euro pentru consolidarea capitalului.

În ultimele câteva luni, oficiali europeni şi eleni au subliniat că majorările de capital trebuie să aibă loc până la sfârşitul acestui an, înaintea intrării în viagoare a unor noi reglemenări comunitare, mai stricte, care prevăd că deponenţii neasiguraţi suportă pierderi generate de problemele instituţiilor financiare.

Întârzierea negocierilor dintre oficialii eleni şi creditori, din cauza unor neînţelegeri precum cele privind confiscarea locuinţelor în caz de neplată a creditelor, a provocat temeri că recapitalizarea nu va putea avea loc în 2015.

În final, cele două părţi au ajuns la un compromis care prevede că cei mai vulnerabili 25% dintre împrumutaţi vor fi protejaţi, în timp ce alţi 35% vor beneficia parţial de protecţie, în funcţie de un set de criterii care include veniturile şi valoarea locuinţelor.

Alte diferenţe de opinie, precum guvernanţa fondului elen de salvare a băncilor, au fost la rândul lor depăşite. Alte probleme, legate de administrarea creditelor neperformante, au fost amânate pentru următoarele runde de discuţii, care cel mai probabil vor avea loc luna viitoare.

via | www.zf.ro

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.