Panorama

India are în acest moment mai mulți miliardari decât Rusia și Marea Britanie

În India a crescut numărul de miliardari, iar în anul 2014 numărul miliardarilor a crescut cu 27 de persoane. Asta ar însemna că cea de-a treia putere economică a continentului asiatic a depășit dintr-o lovitură Rusia și Marea Britanică, ajungând pe locul 3 în spatele SUA și Chinei, informează CNN Money citat de Agora. Potrivit aceleiași surse, cei mai mulți miliardari au avut succes în industrie și în farmacie. Cel mai bogat om din India este Mukesh Ambani, care are o avere de 20 de milarde de dolari, și se află pe locul 41 într-un clasament mondial al oamenilor bogați. Ceea ce pentru Indieni a fost un an extrem de productiv, pentru ruși a fost un an de coșmar. Prăbușirea prețului la petrol, colapsul monedei naționale dar și sancțiunile statelor occidentale au dus economia Rusiei în recesiune, iar mulți din miliardari au avut de suferit. Zece din ei au devenit „simpli milionari”. iar din cei 93 de miliardari care au mai rămas, 60% din ei au înregistrat pierderi în acest an. Cel mai mult a avut de pierdut Vladimir Evtushenkov, care a pierdut 77% din avere.

via | agora.md

1505 vizualizări

Data publicării:

05 Februarie /2015 09:20

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

India | miliardari | economia | industrie | preţuri | petrol

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon