24
09 2015
355

Necesarul de capital al băncilor elene va fi de până la 25 de miliarde de euro

Necesarul de capital al băncilor din Grecia va fi de până la 25 de miliarde de euro, potrivit estimărilor unor surse din sectorul financiar şi ale analiştilor, relatează Kathimerini.

Rezultatele analizei calităţii portofoliilor de credite acordate companiilor sunt mai slabe decât anticipau băncile, iar situaţia este asemănătoare şi în cazul creditelor acordate populaţiei.

Banca Centrală Europeană (BCE) evaluează garanţiile folosite pentru creditele ipotecare utilizând preţuri care sunt cu 30% sub nivelul propus de bănci. Din acest motiv, evaluarea portofoliilor va genera un deficit de capital de peste 10 miliarde de euro.

În plus, va rezulta un deficit de capital şi în urma testelor de stres care vor măsura consecinţele condiţiilor generale din piaţa financiară.

Analiştii anticipează că necesarul de capital final ar putea ajunge la 20 de miliarde de euro.

Băncile vor dori o separare între necesarul de capital imediat, rezultat din evaluarea portofoliilor de credite, şi fondurile necesare în cazul deteriorării economiei elene şi confirmării rezultatelor testelor de stres.

Autorităţile europene vor pe de altă parte ca problema capitalului băncilor elene să fie rezolvată o dată pentru totdeauna, în următorii trei ani, pentru refacerea încrederii în sectorul financiar şi crearea condiţiilor pentru revenirea depozitelor.

Investitorii şi acţionarii privaţi vor ca recapitalizarea băncilor să fie cât mai scăzută posibil, pentru ca deţinerile lor să nu fie complet diluate. Ei subliniază faptul că acum câteva luni au plasat în bănci 8,3 miliarde de euro, după testele de stres anterioare.

În România sunt active patru bănci elene, acestea cumulând aproximativ 12% din activele sistemului bancar. Astfel, Eurobank controlază Bancpost, National Bank of Greeece deţine Banca Românească, în timp ce Alpha Bank şi Piraeus Bank sunt prezente sub brand propriu.

Operaţiunile din România ale băncilor din Grecia sunt considerate a fi printre activele cele mai valoroase şi mai sigure ale acestora, având în vedere situaţia stabilă a subsidiarelor locale ale instituţiilor de credit elene şi perspectivele economice bune ale României.

via | www.zf.ro

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.