Panorama

Noile propuneri trimise de Grecia creditorilor se referă doar la ţintele fiscale

Guvernul Greciei a trimis creditorilor noi propuneri pentru încheierea unui acord care să deblocheze finanţarea ţării, dar acestea se referă, pe parcursul a numai trei pagini, doar la ţintele fiscale, au declarat marţi doi oficiali internaţionali apropiaţi discuţiilor. Autorităţile elene au trimis creditorilor şi o notă separată, tot de trei pagini, care se referă la acoperirea necesarului de finanţare, Guvernul solicitând să folosească fonduri din Mecanismul European de Stabilitate pentru răscumpărarea de la Banca Centrală Europeană (BCE) a unor obligaţiuni în valoare de circa 6,7 miliarde de euro, care ajung la scadenţă în iulie şi august, transmite Bloomberg. Unul dintre oficiali a spus că noul plan al Greciei este o revizuire vagă a propunerilor anterioare şi în continuare nu este considerat credibil. Al doilea oficial a arătat că reprezentanţii Comisiei Europene, BCE şi ai FMI analizează planul primit în această dimineaţă. Circulă diverse propuneri, inclusiv noi sugestii care au fost primite în această dimineaţă. Cele trei instituţii analizează cu atenţie aceste sugestii, a declarat purtătorul de cuvânt al CE, Margaritis Schinas. Grecia poate ajunge la un acord cu creditorii internaţionali dacă aceştia renunţă la anumite condiţii, între care tăierea pensiilor, a declarat premierul Alexis Tsipras, în timp ce Franţa şi Germania cer un acord rapid pentru a elimina riscul ieşirii statului elen din zona euro. Tsipras a spus, continuând tonul conciliant adoptat în ultimele zile de autorităţile de la Atena, că cele părţile implicate în discuţii pot găsi un compromis referitor la principalele elemente ale unui acord, între care mărimea excedentului bugetului primar. El nu a arătat însă nicio disponibilitate de a accepta solicitările creditorilor pentru reducerea pensiilor sau a altor cheltuieli sociale. Un oficial elen a spus că ministrul de Stat Nikos Pappas şi Euclid Tsakalotos, secretar de stat în Ministerul de Externe, se vor întâlni marţi cu creditorii, la Bruxelles, după discuţii avute luni cu comisarul pentru Economie Pierre Moscovici. Premierul Tispras urmează să se întâlnească miercuri cu cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande, pentru a încerca să deblocheze negocierile. Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Guvernul de la Atena mai are de primit din partea instituţiilor financiare 7,2 miliarde de euro prin programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie în această lună.

via | www.mediafax.ro

1056 vizualizări

Data publicării:

10 Iunie /2015 11:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

grecia | creditori | BCE | fonduri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon