Panorama

Parlamentul german a aprobat prelungirea programului de sprijin financiar acordat Greciei

Parlamentul german a votat vineri pentru prelungirea cu patru luni a programului de sprijin financiar acordat Greciei, după ce miniştrii de finanţe ai statelor din zona euro au aprobat săptămâna aceasta lista de reforme propusă de guvernul de la Atena, relatează MarketWatch. Propunerea de extindere a pachetului de bailout pentru Grecia a primit 542 de voturi "pentru", 32 de voturi "împotrivă", în timp ce 13 parlamentari germani s-au abţinut. "Nu este vorba despre noi miliarde de euro acordate Grecia, nu este vorba despre nicio schimbare în program. Este vorba despre a oferi mai mult timp pentru ca acest program să fie încheiat cu succes", a declarat Wolfgang Schaeuble, ministrul german de Finanţe, în cadrul discursului susţinut în faţa parlamentului. Schaeuble a afirmat, de asemenea, că solidaritatea între membrii zonei euro "nu înseamnă că ne şantajăm unul pe celălalt." Miniştrii de finanţe ai statelor din zona euro şi-au dat marţi acordul final pentru prelungirea programului de asistenţă financiară cerută de guvernul grec, după ce au analizat propunerile de reforme trimise de guvernul de la Atena. Reformele includ crearea unui sistem de taxe mai corect, combaterea evaziunii fiscale, a corupţiei şi a contrabandei cu tutun şi combustibil, precum şi adoptarea unor schimbări în reglementarea pieţei muncii. În 2010, Grecia a primit un pachet de ajutor financiar în valoare de 240 de miliarde de euro din partea Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional. În prezent, datoria guvernamentală a Greciei se ridică la aproximativ 315 miliarde de euro.

via | www.mediafax.ro

1101 vizualizări

Data publicării:

27 Februarie /2015 15:31

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

parlament | grecia | sprijin financiar | program | zona euro | germania

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon