Panorama

Polonia va oferi un credit de 100 mil. de euro Republicii Moldova pentru intensificarea raporturilor economice bilaterale

Anunţul a fost făcut de către premierul Iurie Leancă în cadrul Forului de afaceri moldo-polonez care a avut loc la Chişinău pe 28 martie. Potrivit premierului, banii vor fi direcţionaţi în primul rând pentru stimularea dezvoltării agriculturii şi industriei alimentare, preponderent sectorul zootehnic şi industria legumicolă. Potrivit unor informaţii obţinute anterior de către ECOnomist, costul creditului va fi destul de avantajos pentru ţara noastră, dobânda pentru împrumutul în euro fiind sub unu la sută. Businessmenii poponezi s-au arătat interesaţi de colaborare cu parteneri de afaceri din moldova, pe lângă agricultură şi industria alimentară, în domenii precum valorificarea energiei regenerabile, sistemul bancar etc. „Îmi doresc foarte mult ca acest for să devină o importantă platformă de dialog între firmele moldovenești și cele poloneze, dar și una care le oferă investitorilor polonezi şansă de a cunoaște, din prima sursă, posibilităţile investiționale din Republica Moldova", a precizat Șeful Executivului de la Chișinău. El a anunțat că pentru anul 2014, Polonia a oferit Republicii Moldova două milioane de euro, iar pentru anul viitor asistența pentru dezvoltare poloneză se va cifra la opt milioane de euro. În cadrul Forumului, în prezența celor doi Prim-miniștri, a fost semnat un Memorandum de cooperare moldo-polonez. Memorandul a fost semnat de Reprezentantul UN Global Compact (UNGC) din Polonia şi reprezentanţii autorităţilor locale a voievodatului Lublin, şi de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. Cea mai dinamică economie europeană e gata să investească masiv în Republica Moldova Documentul îşi propune stabilirea unei platforme de cooperare a comunităţilor de business din cele două ţări, eventual, cu participarea altor state din regiune, în vederea susţinerii eforturilor de creştere economică a sectorului privat din țara noastră, inclusiv în contextul stabilirii Acordului de Asociere cu UE şi a Acordului de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător. Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a menționat în cadrul conferinței că Polonia este un prieten al Republicii Moldova. „Cu câțiva ani în urmă și Polonia a avut nevoie de ajutor pentru a se dezvolta, a crește economic. Atunci am avut noroc de prietenii țării noastre. Acum Polonia vrea să ajute Moldova. Sunt convins că vom avea parte de o cooperare frumoasă. Important e să credeți în viitorul țării voastre", a spus Tusk.

via http://eco.md

1688 vizualizări

Data publicării:

29 Martie /2014 15:37

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Polonia | Donald Tusk | Iurie Leancă

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon