18
09 2015
410

Preţul gazelor pentru consumatorii din România s-ar putea reduce cu până la 10%, de la 1 iulie 2016

Preţul gazelor ar putea să scadă, de la 1 iulie 2016, cu până la 10%, pentru consumatorii din România, ca urmare a evoluţiei internaţionale a tarifelor, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) din România, Niculae Havrileţ, scrie economica.net.

Pe moment, aşa cum a evoluat consumul în România, este suficientă producţia de gaze din intern. Dar, pentru perioada de iarnă, noi am estimat ca din punct de vedere al siguranţei să stabilim un minim de 3%, care să fie importat pentru consumatorii casnici. Preţul gazului la nivel internaţional a început să scadă, fiind legat de preţul ţiţeiului, ceea ce ne face să credem că anul viitor o să ne întâlnim pe piaţă cu preţuri mult mai mici decât cele care sunt în acest moment. Estimăm că, de la 1 iulie (2016 — n. r.), preţul gazului, deci ne referim doar la preţul gazului din cadrul facturii, nu şi la celelalte preţuri asociate, poate să scadă până la 10%, a afirmat Nicolae Havrileţ, la o conferinţă pe teme energetice.

Potrivit acestuia, preţul unui MW se va reduce cu 13 roni, de la 130 de roni, cât este în prezent.

Au existat creşteri de preţuri în ultimii ani, determinate de procesul de liberalizare. Noi am creat un sistem de aşa numit an gazifer (...) şi vom discuta despre noul preţ în care estimăm evoluţia evenimentelor din piaţa energetică — aici mă refer, în primul rând, la faptul că producţia de energie electrică din gaze naturale a scăzut, pentru că au fost aduse în piaţă surse regenerabile de energie. În ultimii ani, preţul a evoluat în sens crescător, pentru că preţurile au fost reglementate, prin liberalizare ele se duc spre zona de piaţă liberă, ceea ce a dus la o aliniere la preţurile internaţionale, care erau mult mai mari acum 4-5 ani. Acum, această descreştere va intra benefic şi în zona consumatorului din România, a adăugat președintele ANRE din România.

Niculae Havrileţ a precizat că ieftinirea are legătură cu evoluţia preţului internaţional al gazelor şi nu cu faptul că anul viitor vor avea loc alegeri.

via | agora.md

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.