15
06 2015
706

România: Până în 2060 aproape o treime din populaţie va fi reprezentată de pensionari

Raportul dintre angajaţi şi pensionari va continua să se deterioreze rapid, având în vedere că persoanele peste vârsta de pensionare ar putea reprezenta aproape o treime din populaţia totală până în 2060, potrivit Programului de convergenţă, care este revizuit în fiecare an şi transmis la Bruxelles, după ce este aprobat de guvern.

Ponderea cheltuielilor cu pensiile în PIB este aşteptată să scadă până în 2060, de la 8,2% la 8,1%, în prezent, după o creştere la 8,4% în perioada 2050-2060. Ceea ce ar putea avea efecte grave asupra bugetului de pensii este numărul tot mai mare al pensionarilor şi numărul tot mai mic al celor care plătesc contribuţii.

„Numărul pensionarilor va fi din ce în ce mai mare şi chiar dacă ponderea cheltuielilor cu pensiile în PIB ar rămâne relativ constantă, pensia ar urma să fie tot mai mică. Potrivit unui studiu, fără Pilonul II pensia ar urma să scadă cu aproximativ o treime până în 2050. Raportul dintre numărul de pensionari şi cel al salariaţilor reprezintă o mare problemă, iar piramida vârstelor se inversează“, spune analistul economic Dragoş Cabat.

Ponderea populaţiei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani va înregistra o scădere de 12,1 pp până în 2060, în timp ce ponderea persoanelor cu vârsta peste 65 de ani va creşte cu 12,5 pp. Astfel, populaţia cu vârsta peste 65 de ani ar putea ajunge să reprezinte aproape o treime din populaţia totală a României până în 2060, potrivit programului citat.

Începând din 1998, România a avut mai mulţi pensionari decât angajaţi, anomalie care pune presiune pe bugetul de pensii publice. Creşterea mult mai accelerată a cheltuielilor cu pensiile faţă de venituri a făcut ca deficitul la bugetul pensiilor publice să explodeze, ajungând de la 1,4 mld. lei în 2008 la peste 13 mld. de lei anul trecut.

Cheltuielile totale legate de vârstă sunt aşteptate să ajungă la 17,5% din PIB până în 2060, de la 15,3% în 2013.

„Proiecţia actualizată a creşterii cheltuielilor strict legate de îmbătrânirea populaţiei, indică, pentru România, un spor de 2 pp din PIB pentru perioada 2013-2060 (media europeana fiind de 1,8 pp)“, se menţionează în Programul de convergenţă.

Comparativ cu evoluţiile la nivel european, ritmul de majorare a cheltuielilor legate de îmbătrânirea populaţiei este marcat în România de o răsturnare mai accentată a piramidei vârstelor, constată Executivul.

În 2030 va începe plata pensiilor private obligatorii, cheltuielile cu aceste pensii fiind de 0,1% din PIB în prima fază, potrivit estimărilor guvernului. Ulterior, Pilonul II de pensii (pensii private obligatorii) este aşteptat să aibă o pondere din ce în ce mai semnificativă, ajungând să reprezinte 0,8% din PIB până în 2060.

Ca parte a reformei sistemului de pensii, contribuţiile sociale direcţionate către Pilonul II ar urma să ajungă la 2,7% din PIB în 2060 de la 1% anul trecut.

Numărul de participanţi la Pilonul II de pensii era la finalul anului trecut de circa 6,3 milioane, iar după primele două luni din 2015 numărul acestora se situa la aproximativ 6,35 milioane de participanţi, potrivit datelor APAPR (Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România).




via | www.zf.ro

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.