24
02 2015
494

Sistemul energetic european ar putea fi pus în pericol de o eclipsă solară

Eclipsa solară de luna viitoare va fi un test fără precedent pentru sistemul energetic european deoarece multe dintre statele Europei se bazează acum pe energie solară, avertizează operatori ai sistemelor de transport al energiei, citaţi de Financial Times.

„Pericolul unor incidente nu poate fi exlus complet”, a anunţat Reţeaua Europeană a Operatorilor Sistemelor de Transport al Electricităţii (REOSTE). Anunţul menţionează că eclipsa solară de pe 20 martie ar putea deveni „un test fără precedent pentru sistemul de energie electrică” al Europei.

„Toată regiunea europeană ar putea fi afectată direct sau indirect”, dar cele mai mari îngrijorări privesc ţări precum Germania şi Italia, care produc cantităţi mari de energie solară, spune organizaţia operatorilor. Aceştia lucrează de mai multe luni la coordonarea unor „contramăsuri” pentru a ajuta la protejarea sistemelor interconectate de transport al energiei din Europa de efectele eclipsei, care va fi vizibilă pe întregul continent.

În timpul eclipsei vor înceta traptat, mai rapid decât în cazul apusurilor obişnuite, să mai furnizeze energie şi apoi vor reîncepe să alimenteze sistemul panouri solare care produc în condiţii normale 35.000 de megawaţi, cât 80 de centrale electrice convenţionale de mărime medie. Fluctuaţiile se vor produce în doar două ore, în perioada în care europenii îşi încep ziua de lucru.

„Reducerea radiaţiilor solare vor afecta direct producţia panorurilor fotovoltaice şi pentru prima dată aceasta va avea un impact relevant asupra siguranţiei funcţionării sistemului energetic european”, atrage atenţia REOSTE.

Ţările europene au subvenţionat în ultimul deceniu dezvoltarea energiei din surse regenerabile pentru ca în 2020 să se ajungă ca energia astfel produsă să aibă o pundere de 20% în total. Germania îşi obţine mai mult de 25% din electricitate din generatoare de energie verde.

Energia solară reprezenta în 2002 doar 0,1% din electricitatea produsă în Europa din surse regenerabile de energie. De atunci, ponderea a crescut la 10,5%.

via | www.zf.ro

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.