14
04 2014
1196

Specialiştii din cinci ţări elaborează o strategie comună de marketing a destinaţiilor turistice din zona Mării Negre

În perioada 8-11 aprilie, în Republica Moldova s-au întrunit în cadrul unei conferinţe partenerii din cinci ţări din cadrul Proiectului „Reţeaua pentru turism durabil la Marea Neagră: Strategii de marketing turistic comun şi dezvoltare". În cadrul conferinţei s-a discutat despre efectuarea cercetărilor de marketing şi elaborarea în baza lor a două Strategii de marketing regionale. "S-a analizat şi posibilităţile de dezvoltare a celor patru pachete de treninguri specializate şi a unei platforme IT comune pentru toate regiunile turistice din aceste cinci ţări implicate în realizarea acestui proiect etc", a precizat Viorel Miron, coordonatorul proiectului, implementat de Business Consulting Institute din Moldova. Totodată partenerii din Bulgaria, Georgia, Turcia şi Ucraina au în program şi întâlniri cu principalii actori din domeniul turismului din Republica Moldova şi mai sunt prevăzute şi vizite de studii în destinaţii turistice din ţara noastră în care se practică turism rural şi vitivinicol.

via adevarul.ro/moldova

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.